FOTO Ion Caramitru, Mihaela Drăgan şi Eugen Jebeleanu, discursuri-manifest pe scena UNITER: Am învăţat că a fi diferit de normă nu este o ruşine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Jebeleanu şi Ion Caramitru pe scena UNITER FOTO Andrei Gindac
Eugen Jebeleanu şi Ion Caramitru pe scena UNITER FOTO Andrei Gindac

Scena Galei Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) s-a dovedit a fi, luni seară, tribuna pentru câteva discursuri-manifest ale câtorva dintre premianţi. Regizorul Eugen Jebelean, actriţa Mihaela Drăgan şi Ion Caramitru, preşedintele UNITER, au vorbit despre importanţa teatrului independent, despre libertăţi civile, dar şi despre problemele cu care se confruntă actorii şi actriţele de etnie romă în România.

Regizorul Eugen Jebeleanu, în vârstă de 31 de ani, a fost premiat în cadrul galei pentru spectacol „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba“, realizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres. 

Regizorul a dedicat premiul teatrului independent, vorbind şi despre greutăţile pe care le întâmpină. „În primul rând, mulţumesc unui om, căruia i se datorează acest premiu, faptului că sunt regizor, faptului că am pus bazele unei companii de teatru, iar numele lui este Yann Verburgh. Este omul alături de care trăiesc în viaţă şi în muncă, şi alături de el am învăţat că a fi diferit de normă, a fi homosexual în societatea în care trăim nu este o ruşine, ci o mândrie“, a spus tânărul regizor Eugen Jebeleanu, notează Libertatea

Discursul său a fot primit cu aplauze din partea celor prezenţi la aveniment. 

„Regret un singur lucru în această seară şi acela că printre cei nominalizaţi, pe care îi felicit nu se află nicio prezenţă feminină. Şi vreau să spun că îmi doresc ca de acum încolo în teatrul românesc să existe mai multe prezenţe feminine, regizoare, ca să fie apreciate şi premiate“, a adăugat regizorul. 

eugen jebeleanu foto andrei gindac

Eugen Jebeleanu FOTO Andrei Gindac

Mihaela Drăgan, discurs despre rasismul cu care se confruntă actorii de etnie romă 

De asemenea, trupa de teatru Giuvlipen, formată din actori şi actriţe de etnie romă, a primit premiul British Council, iar Mihaela Drăgan a ţinut şi ea un discurs în care a denunţat rasismul din teatrul românesc. 

„Mulţumesc pentru acest premiu care sună ca şi cum ar fi fost acordat unei organizaţii pentru drepturile omului, iar asta cu atât mai mult este o onoare pentru noi, pentru că da, suntem mândre pentru că am creat un teatru progresist, care promovează vocile actriţelor şi actorilor romi, care de multe ori nu-şi găsesc un loc în teatrele din România. Din cauza stereotipizării. Şi a rasismului câteodată. Iată că la câteva sute de ani după ce sclavii culturali romi au pus bazele teatrului premodern în ţările române, un teatru rom şi actriţe rome sunt premiate pentru prima dată în istoria premiilor UNITER“, a spus Mihaela Drăgan.

Mihaela Drăgan FOTO

Mihaela Drăgan, pe scena UNITER

Ion Caramitru susţine teatrul independent 

Şi Ion Caramitru, preşedintele UNITER, a atras atenţia, în discursul său, asupra stării precare în care trăiesc şi creează artiştii independenţi, cei care nu lucrează în teatrele finanţate de stat. „Legile sunt total comuniste. E nevoie de o reformă. E momentul ca acestor oameni care s-au manifestat şi în această seară atât de frumos să li acorde şanse egale cu toţi ceilalţi oameni care sunt angajaţi ai teatrului. Fac un apel public către ei să se îndrepte către UNITER, care din această seară se angajează să le apere interesele“, a spus Caramitru.

ion caramitru foto maria stefanescu

Ion Caramitru FOTO Maria Ştefănescu 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite