Dansul sfidează efemeritatea

Dansul sfidează efemeritatea

Dansul sfidează efemeritatea

„Platforma Dansului Contemporan“, eveniment de anvergură internaţională, menit să ofere maximum de vizibilitate coregrafiei româneşti, deschide stagiunea 2009-2010 la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. În perioada 17-20 septembrie, pe scena CNDB se va desfăşura un maraton de 20 de spectacole produse sau co-produse în România, evenimentul fiind primul de acest gen în istoria instituţiei.

Până acum 5 ani, în România nu exista nicio instituţie publică care să susţină, să dezvolte şi să promoveze dansul contemporan. După eforturi susţinute pe parcursul a 15 ani de către dansatori şi coregrafi români, Centrul Naţional al Dansului (CNDB) a fost, într-un final, înfiinţat în 2004. Între timp, activitatea acestuia a reuşit să aducă dansului contemporan românesc premii, expunere şi recunoaştere internaţională. „New York Times“ pune Bucureştiul în centrul atenţiei pe harta dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est.

Obiectivul principal al evenimentului „Platforma dansului contemporan“ este relevarea unicităţii şi efemerităţii acestei instituţii. Mihai Mihalcea şi Vava Ştefănescu, directori CNDB, declară în Manifestul Platformei: „La 5 ani de la înfiinţarea scriptică, la 4 ani de la primirea unui spaţiu şi la numai 3 ani de la alocarea unui buget, CNDB trebuie să se ia la trântă cu propria efemeritate“. Nu doar cu efemeritatea gestului şi a mişcării coregrafice, ci mai ales cu efemeritatea atenţiei pe care dansul o atrage din partea autorităţilor române.

Astfel se explică şi alegerea motto-ului „Băi, efemerule!” pentru Platforma Dansului Contemporan.

Avanpremiere, repetiţii, spectacole reluate

Dintre cele douăzeci de spectacole programate a se desfăşura pe parcursul a patru zile şi în faţa unui număr de aproximativ 2500 de spectatori, câţi sunt estimaţi că vor participa la eveniment, cinci sunt avanpremiere. „Fantasy Show Made Out of Trash“, un spectacol de şi cu Maria Baroncea; „Activitate Extraterestră“, de şi cu Alexandra Pirici; „Out of Love for This Beautiful Title“, de şi cu Iuliana Stoianescu; „Fine Tuning Between Me and the Universe in a Black Box“, de şi cu Eduard Gabia şi „A brave Search of the Ultimate Reality“, de şi cu Florin Flueraş. Toate avanpremierele vor avea loc în Sala Rondă a CNDB.

Spectatorii vor putea fi martorii unei repetiţii deschise a spectacolului „Surfing twisted e(motions)“, de şi cu Mihai Mihalcea. Directorul CNBD a fost timp de doi ani dansator al Operei Comice din Berlin, a colaborat cu Compania Christian Trouillas din Paris, a predat cursuri la şcoli de coregrafie din ţară şi din Franţa şi a susţinut spectacole în Germania, Italia, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ukraina, Portugalia, Polonia, Ungaria, Olanda, Belgia, Franţa şi Slovenia.

  „Lulu's Room“ va avea loc 19 septembrie Foto: Irina Stelea

Printre spectacolele prezentate deja publicului românesc sau internaţional se numără spectacolele „Cvartet pentru o lavalieră“, de şi cu Vava Ştefănescu şi „Work in regress“, de şi cu Ioana Popovici.

Tot în cadrul evenimentului, spectatorii vor putea viziona înregistrări din alte spectacole de dans contemporan românesc, puse la dispoziţie de Mediateca Centrului.

Deschidere internaţională

Platforma reprezintă un format de notorietate la nivel mondial, ce are în vedere promovarea dansului contemporan dintr-o anumită zonă geografică în faţa unei audienţe locale, dar mai ales internaţionale. La evenimentul bucureştean vor lua parte reprezentanţi ai unor instituţii prestigioase de cultură din Norvegia, Franţa, Estonia, Polonia, Germania, Elveţia şi Austria. Aceştia  îi vor urmări pe dansatorii şi coregrafii români, în vederea selectării celor mai bune producţii în stagiunile viitoare şi la festivalurile internaţionale de dans contemporan.

Pentru lumea dansului, platformele de acest tip constituie atracţia maximă pe care un eveniment de dans o poate avea în contextul internaţional. Totodată, astfel de platforme reprezintă campanii importante de imagine pentru ţara care le organizează.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările