Străinii care au căzut la Revoluţie: terorişti, îndrăgostiţi şi ziarişti

Revoluţia Română din 1989 a produs, pe lângă dramele românilor, şi câteva tragedii cu străini care au murit fie stupid, doar pentru că aveau un număr de Italia, fie pentru că erau bănuiţi că ar fi terorişti sau au sfârşit călcaţi de tanc. După ei, au rămas câteva nume de pieţe şi străzi.

Trei ziarişti au murit la Revoluţia Română din 1989 - Danny Huwe, Ian Henry Perry şi Jean-Louis Calderon.

Un jurnalist sub un tanc

Jean-Louis Calderon avea 31 de ani în 1989, două fiice şi o carieră de ziarist obişnuit cu riscurile. Colaborase cu mai multe posturi consacrate de televiziune (printre care „Europe 1" sau „La Cinq"). În noaptea de 22 decembrie 1989, Calderon se afla în Piaţa Palatului din Bucureşti. Prins într-un schimb de focuri, jurnalistul s-a adăpostit în spatele unui tanc. Tancul a fost brusc „atacat", dinspre Comitetul Central al Partidului Comunist, de un ARO, asupra căruia s-a tras intensiv. Se credea că e plin de „terorişti".

Panicat de „atacul" maşinii ARO, tanchistul a trecut cu şenilele peste un grup de tineri, printre care şi Jean Louis Calderon. În memoria sa, o stradă mică din Bucureşti (fosta „Alexandru Sahia"), o stradă care duce înspre „Kilometrul zero al democraţiei" - Piaţa Universităţii - îi poartă numele. De asemenea, un liceu teoretic din Timişoara a fost botezat „Jean Louis Calderon".

Cel mai tânăr ziarist mort la Revoluţie

Ian Henry Perry era fotoreporter la ziarul britanic „Sunday Times". A fost cel mai tânăr jurnalist ucis la Revoluţie. Avea numai 24 de ani. A murit pe 28 decembrie 1989, când avionul în care se afla s-a prăbuşit aproape de comuna Vişina, judeţul Dâmboviţa. În avion se afla doar el şi echipajul.

Cu o seară în urmă, Ian Perry sărbătorise alături de câţiva prieteni reuşitele profesionale din România. S-a speculat atunci că avionul în care se afla Ian, şi care trebuia să ajungă la Belgrad (Iugoslavia), a fost doborât intenţionat de o rachetă fiindcă tânărul fotoreporter s-ar fi lăudat că are imagini compromiţătoare pentru anumiţi emanaţi ai Revoluţiei.

Danny Huwe şi controversele din spatele său

Danny Huwé avea 46 de ani în 1989 şi lucra la postul de televiziune belgian VTM (Vlaamse Televisie Maatschappij). El a fost fost ucis în timp ce filma cadre în zona fostei Pieţe Răzoare (actuala Piaţă Danny Huwé). Documentele din Dosarul Revoluţiei au arătat că Huwé a fost împuşcat la 25 decembrie 1989 de un lunetist din Comandamentul Trupelor de Grăniceri, fiind confundat cu un terorist. Petre Teacă era la vremea aceea comandantul trupelor de grăniceri. La trei zile de la moartea lui Huwé, Teacă a fost avansat de Ion Iliescu la gradul de general-maior, pentru realizările din timpul Revoluţiei.

Danny Huwé a fost împuşcat în cap şi a murit pe loc. Alături de el se mai aflau doi cameramani şi o tânără asistentă de sunet. Aceştia s-au refugiat în carul de reportaj şi au aşteptat acolo timp de câteva ore, până când au putut să iasă şi să scape nevătămaţi din canonadă.

La finele anului 1989, redacţia televiziunii VTM s-a împrăştiat către răsăritul continentului pentru a acoperi în direct căderea comunismului. Louis van Dievel a mers la căderea zidului Berlinului, Danny Huwé - în România.

Citiţi povestea integrală a jurnaliştilor morţi sau răniţi la revoluţie

Incidentul din "Valea Rea"

Pe 24 decembrie 1989, lângă Brădeşti, judeţul Dolj, un grup de aşa-zişi turişti sovietici gonea prin România. Maşinile Lada şi Moskvici au fost oprite de gloanţele armatei.

Multe voci susţin că, de fapt, cei 15 sovietici baraţi la Brădeşti erau agenţi KGB / GRU sub acoperire. Alţii merg pe varianta conform căreia străinii mitraliaţi în Câmpia Olteniei au căzut victime într-un război cu care n-aveau nicio legătură. Indiscutabil este faptul că, în ultima parte a anului 1989, numărul de turişti străini intraţi în România a crescut impresionant.

Povestea presupuşilor terorişti de la Brădeşti a început în primele ore ale zilei de 24 decembrie 1989. Colonelul Dumitru Cioflină, de la Unitatea Militară 02540 Craiova, a primit în acea noapte un telefon de la brigada de grăniceri din Drobeta-Turnu Severin, fiind anunţat că o coloană de 15-16 autoturisme înmatriculate în URSS se îndreaptă în mare viteză spre Craiova.

În jurul orei 5.30 dimineaţa, dinspre Filiaşi a apărut o coloană de cinci maşini, patru Lada şi un Moskvici, toate înmatriculate în Uniunea Sovietică. În automobilele care veneau din Iugoslavia se aflau 15 cetăţeni sovietici - opt bărbaţi şi şapte femei.

Maiorul Stănescu a somat şoferii să oprească maşinile şi să stingă farurile. Apoi a strigat: „Coborâţi din maşini!". Sovieticii au oprit iniţial maşinile, dar neînţelegând limba română, au lăsat farurile aprinse şi nu au coborât, ba mai mult, au încercat să întoarcă, fiind convinşi că drumul este blocat şi trebuie să caute o rută ocolitoare.

Când maşinile sovietice au început să ruleze în marşarier, militarii din TAB-uri au deschis focul, la comanda lui Stănescu. Au fost trei serii de focuri, fiecare durând aproximativ un minut. Au rezultat nouă persoane rănite. Dintre aceste, două - grav rănite în „Valea Rea" - au decedat la începutul anului 1990. E vorba de Kuzik Boris Mihailovici şi de Melniciuc Nadejda Stepanova.

Sătenii şi militarii au verificat maşinile înmatriculate în URSS, dar nu au găsit nicio armă. Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din Craiova şi Filiaşi.

Într-o declaraţie comună dată pe 28 decembrie 1989, şapte dintre sovieticii implicaţi în evenimentele de la Brădeşti spun: „Am mers împreună dinspre Iugoslavia spre URSS. La un moment dat, nu am cunoscut un automobil care circula în coloană cu noi, nu avea însemne". Aceştia nu au dat însă amănunte suplimentare cu privire la soarta automobilului infiltrat.

Un alt fapt ce ridică semne de întrebare cu privire la veridicitatea calităţii de turişti a sovieticilor este modul în care au fost recuperate maşinile mitralitate. Una dintre maşinile sovieticilor, un Moskvici, care avea pe portbagajul de deasupra o canistră cu combustibil, a ars în întregime şi a rămas pe câmp mai mulţi ani, până când a fost luată de câţiva săteni şi dusă la fier vechi. Celelalte patru autoturisme au fost avariate şi depozitate în curtea Poliţiei din Brădeşti. Valoarea reparaţiilor pentru cele patru maşini a fost stabilită de autorităţile româneşti la suma de 102.520 de lei. Nu au fost reparate niciodată.

Citiţi povestea integrală a incidentului în care au fost implicaţi sovieticii.

Revoluţia de la Slobozia şi victima din Italia

Poate cea mai tristă poveste a Revoluţiei de la Slobozia s-a consumat în aceeaşi zi fatidică de 24 decembrie. E greu de înţeles ce mecanisme nevăzute ale providenţei ar fi putut să scrie în destinul unui italian că el îşi va găsi sfârşitul în scara unui bloc localizat undeva în câmpia Bărăganului. Cert este că Paolo Sacchi (43 de ani) acolo a murit, hăituit de soldaţii Armatei Române şi împuşcat pe muteşte, fără nicio ezitare.

“El intrase în ţară pe la Turnu-Severin şi se îndrepta spre Constanţa cu o maşină Alfa Romeo. Avea o gagică în Constanţa şi acolo se ducea. Le-am găsit şi scrisorile, era treabă serioasă, chiar de căsătorie. La intrare în oraş el a fost oprit de un filtru, l-au verificat şi i-au dat drumul. După care a luat-o pe centură şi a fost observat de soldaţii care păzeau restaurantul Privighetoarea. Ăştia l-au văzut prin binoclu, maşină străină, şi au deschis focul de pe acoperiş. Italianul a tras maşina pe dreapta şi a fugit spre oraş, unde a intrat într-un bloc. L-a văzut o patrulă de militari şi alergat după el. Se ascunsese, săracu, într-un uscător. Şi acolo l-au omorât, ca la zid au tras în el. Eu am discutat cu ofiţerul, un locotenent, care a recunoscut că a tras. Au crezut că e terorist pentru că avea blugi, o geacă de piele şi era mai negricios la faţă. N-a fost nimeni condamnat”, spune procurorul Tudor Dumitru.

Citiţi povestea integrală a "revoluţiei" de la Slobozia