Omul care a scăpat de moarte prin şah

Omul care a scăpat de moarte prin şah

Ossip Bernstein în 1961                                                                                        FOTO: Wikipedia

Ossip Bernstein (1882- 1962)a  fost un avocat de drept financiar şi unul dintre  cei mai faimoşi jucători de şah ai secolului XX. Dacă de regulă în turneele de şah, premiul este unul în bani, în cazul lui Bernstein, în 1918, miza unui joc a fost supravieţuirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 1950, Ossip Samoilovich Bernstein avea deja o serie de victorii în şah, fiind recunoscut în imperiul rus drept un maestru al şahului. Odată cu revoluţia bolşevică, ordinea din imperiu a suferit o serie de schimbări, printre care confiscarea proprietăţii private, naţionalizarea băncilor, precum şi executarea consilierilor juridici ai bancherilor pe care statul îl declarase corupţi. În 1918, în timpul războiului de independenţă al Ucrainei, din cauză că Bernstein îşi câştiga existenţa lucrând ca un astfel de consilier, a fost arestat de CEKA şi condamnat la moarte prin împuşcare.

În ziua execuţiei, unul dintre superiori a cerut lista prizonierilor condamnaţi la moarte. Iubitor de şah fiind, a recunoscut numele lui Bernstein şi i-a cerut să joace o partidă. Dacă Bernstein câştiga era eliberat, iar dacă pierdea sau se retrăgea, era împuşcat.

Bernstein a câştigat uşor jocul şi a fost eliberat, emigrând la Paris, unde a continuat să îşi practice meseria în drept financiar şi să joace şah ca reprezentant al Franţei.  

Bernstein a rămas în Franţa până în 1940, când aceasta a capitulat în faţa Germaniei, fiind invadată de nazişti. Pentru că Bernstein avea descendenţă evreiască, a fost persecutat de autorităţi. Deşi în vara lui 1940 a fugit împreună cu familia în Spania, patrula poliţiei de frontieră i-a arestat. Norocul i-a surâs din nou când nişte prieteni influenţi de acolo i-au negociat eliberarea, aranjându-i şederea în Spania până la sfârşitul războiului. În 1945, Bernstein se întorcea la Paris.

Deşi a avut noroc în ceea ce priveşte supravieţuirea, Bernstein nu a fost atât de norocos în privinţa banilor, pierzându-şi averea de trei ori: în timpul revoluţiei bolşevice, în timpul marii crize economice, iar mai apoi, când naziştii au ocupat Franţa.

                                                                                              O fotografie cu Bernstein, nu mai târziu de                                                                                                           1902 (conform Wikipedia) 

În 1954, pe când avea 72 de ani, Bernstein a jucat într-un turneu din Montevideo (Uruguay) în care, ajuns în semifinală, a fost subestimat de către oponentul său, Miguel Najdorf, pe atunci, în vârstă de 44 de ani. Pentru că acesta din urmă considera că Bernstein e prea în vârstă pentru un turneu de asemenea anvergură, fiind sigur de faptul că va câştiga, Najdorf le-a cerut organizatorilor să dubleze premiul întâi prin scăderea celorlalte premii. Bernstein l-a înfrânt.

Ossip Bernstein a murit în somn, pe 30 noiembrie 1962, în Saint-Arroman, după cum scrie chess.com.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările