Cum era pe cale Japonia să „cumpere” SUA în anii 1980, datorită creşterii sale economice

Cum era pe cale Japonia să „cumpere” SUA în anii 1980, datorită creşterii sale economice

Cum era pe cale Japonia să „cumpere” SUA în anii 1980, datorită creşterii sale economice

În anii optzeci, Japonia avea puterea financiară să cumpere numeroase companii din Statele Unite ale Americii, graţie unei perioade de creştere economică spectaculoasă. Ziarele titrau atunci, mai în glumă sau mai în serios, că „Japonia va cumpăra SUA”, se aminteşte într-un articol din Business Insider.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totul a început atunci când mai mulţi producători de automobile din Japonia au decis să importe piese din Statele Unite ale Americii pentru maşinile lor. În acelasi timp, firmele americane precum Motorola îşi vindeau produsele lor către clienţii niponi.

Cu toate acestea, influenţa culturii japoneze a început să îşi facă simţită prezenţa din ce in ce mai puternic în toate colţurile din Statele Unite, inclusiv în Texas, Arkansas şi Mississippi. Apoi, de la simpla influenţă, corporatiile japoneze au avut capacitatea să achiziţioneze o companie de oţel deţinută iniţial de Ford.

După o apreciere semnificativă a dolarului faţă de yen, cele cinci state ale grupului G5 (Franţa, Germania de Vest, Japonia, SUA şi Marea Britanie) decid să semneze în 1985 acordul Plaza, al cărui scop era să facă exporturile americane mai ieftine pentru partenerii săi comerciali (Japonia, Germania).

Acordul a avut însă efecte atât de puternice, încât companiile nipone au început să cumpere din ce în ce mai multe bunuri şi firme americane. Astfel, pentru restul anilor optzeci, scrie Business Insider, conglomeratele japoneze făceau achiziţii în orice domeniu: de la IT şi până la imobiliare.

Tendinţa tot mai evidentă a fost criticată de ziariştii americani care au descris-o ca pe un „Pearl Harbor economic”.

Mai mult decât atât, inclusiv Hollywood-ul a început să realizeze producţii în care se evidenţia dominaţia economică a Japoniei din acele momente. De remarcat, mai adaugă Business Insider, că orice american din anii 80 îşi poate aduce aminte de numărul mare de desene animate nipone.

Jurnaliştii americani scriau atunci că inclusiv japonezii sunt miraţi de bunăstarea lor economică. Presa din Statele Unite nota în acei ani că banii cheltuiţi de japonezi pe mâncarea pentru animale depăşeşte bugetul Apărării.

În 1989, japonezii cumpărau aproape orice fel de companie americană, de la producătorii de anvelope şi până la studiourile de film, un exemplu fiind Sony care a achiziţionat în acel an Columbia Pictures.

Momentul de vârf al acestei perioade a avut loc în noiembrie 1989, atunci când Mitsubishi a cumpărat complexul Rockefeller din New York City, pentru suma de 846 de milioane de dolari.

După toate aceste achiziţii, inflaţia din Japonia a explodat, iar în decembrie 1989 guvernatorul Băncii Centrale Nipone decide să majoreze semnificativ ratele. Inevitabil, multe companii din Japonia au fost forţate atunci să îşi vândă bunurile acumulate în perioada de boom economic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările