Oare de aceea nu reuşesc oamenii să facă niciodată tabula rasa din amintirile lor, şi păstrează, culmea, mai ales amintirile care dor? Pentru a-i obliga pe cei iubiţi şi pierduţi să perdureze într-o teribilă responsabilitate (aşa cum o percepe Levinas) sisifică: aceea de se fi găsit, aflat, la originea acestui procedeu de neuitare?

Am crezut, ibidem, mult timp că de la o anumită vârstă în sus nu mai ai ce învăţa: vei fi trăit toate războaiele, lins toate tranşeele, citit toate cărţile, ars toate punţile şi luat adio de mai multe ori şi de la toată lumea. Zilele trecute am primit o lecţie pe care nu o să o uit repede: a crede acest lucru este un păcat narcisic. Credem acest lucru iar fiinţa pe care o privim ne place pentru că ea corespunde, în infinitatea şi măreţia ei, imaginii pe care ne-o facem despre noi. Nu mai avem de primit lecţii de la nimeni. Pentru că ştim tot.

Nu este adevărat. Se pare că niciodată nu ştim tot şi că adeseori suntem mai uşor de lovit cu un vers, cu o arie, cu o pasiune, decât dacă am fi călcaţi în picioare de toţi elefanţii lui Hanibal. Ce durere să accepţi că nu ai murit de tot şi că poate viaţa este în altă parte! Că tot soclul de credinţe pe care ţi-ai clădit existenţa poate fi clătinat, poate până la distrugere, de o descoperire...

Am trăit până ieri ignorând până la idioţenie şi păcat de blasfemie poemele lui Borges. Le-am descoperit din întâmplare, ca o provocare venită de foarte departe. Tot ca o provocare a venit şi ...Ameninţarea. Challenge. Provocarea. Suntem oare doar nişte fiinţe amorfe, amoeba, euglena verde destinate să existăm doar după ce am atins limita maximă a morţii? Într-un fel sau altul?

Este, ca un fel de Alex Leo Şerban care ar fi încă printre noi. Un tip genial, pe care nu l-am cunoscut personal, dar căruia i-am vorbit la telefon, căruia i-am scris, cu care am lucrat puţin şi despre a cărui ultimă carte am fost "pedepsită" să scriu. Alex scria într-un tweet 

atunci cind iti faci planurîk si cum ti-ai plasa viata in miinile soartei iar soarta ride de tine kiar in ac moment. viata e cobaiu soartei.

Ştiţi ceva? Avea dreptate.

L-am redescoperit pe Borges la câteva zile de la aniversarea dispariţiei sale (14 iunie). Mi-aduc aminte de Alex cu câteva zile înainte de momentul în care poate l-am fi ruşinat cu armate de "la mulţi ani" (28 iunie).

Eu, eu am ridicat doar mănuşa ridicată de două nume dragi. Şi am tradus, pentru prima oară în viaţă o poezie, scrisă de Borges. Se spune că nu are că nu avea încă o traducere în limba română. E plăcut, recunosc, să te simţi ca un posibil început de drum.

Ameninţatul

Aceasta este deci iubirea. Unde să mă ascund sau unde să fug?.
Căci cresc pereţii închisorii sale, ca într-un vis înfricoşător.
Masca-i, teribilă, s-a schimbat, deşi, ca întotdeauna, e unică, iubirea.

E iubirea..
La ce-mi mai folosesc acum talismanele, amuletele,
Practica literaturii
Şi tot ce-am învăţat,

Ucenicia în ale limbajului şicane,
Faptul că ştiu în sfârşit să fac din cuvinte şi săbii şi arcane, platoşe.
Seninătatea prieteniei,
Culoarele ascunse ale bibliotecilor mele,
Toate lucrurile din cotidianul meu,
Obiceiurile înpământenite,
Dragostea primară dată cândva de mama,
Umbrele trimise de toţi strămoşii mei,
Noaptea fără de sfârşit,
Adierea somnului de moarte şi a nopţilor fără vise?

E iubirea...
Iar timpul mi-l măsor în a fi sau a nu fi cu tine.
De-acum izvorul se va rupe de sursă, iar omul
Omul va învăţa să zboare în sunetul păsărilor,
Acum, de-acum, cei care ne privesc din spatele ferestrelor nu mai există, nu,
Însă obscuritatea nu-mi va aduce pacea. Nu.

Căci aceasta e iubirea, simt,
teama şi plăcerea de a-ţi auzi vocea,
speranţa şi amintirile comune,
teribila viaţă trăită în secunde care se succed mereu. Frica de a crea viitorul.

E iubirea şi propria-i mitologiei,
magia sa infimă şi poate inutilă.
Un colţ de stradă de care nu reuşesc să trec.
Oh, armele sale m-au înconjurat deja, blestemata.
(Această încăpere este invizibilă. Nu a văzut-o, poate, oare...).

Port sclav în mine numele unei femei.
Rănit de moarte mi-e corpul de existenţa ei.


Traducere (foarte liberă şi proprie)