„Noua natură“, în viziunea unei artiste austriece, la Mobius Gallery

„Noua natură“, în viziunea unei artiste austriece, la Mobius Gallery

Artistul Călin Stegerean, curatorul expoziţiei de la Mobius Gallery

Mobius Gallery, în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac, prezintă primul solo show în Bucureşti al artistei vieneze Claudia Larcher, „The New Nature“, curatoriată de Călin Stegerean. Expoziţia poate fi vizitată la sediul galeriei din strada Mendeleev, nr. 2, în intervalul 2 martie – 3 aprilie. Vernisajul va avea loc vineri, 2 martie, începând cu ora 7 p.m.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform reprezentanţilor galeriei Mobius, „The New Nature“ „prezintă o serie de lucrări realizate sub semnul interesului pentru noua natură, reprezentată de mediile urbane. Dacă aşezările rurale funcţionează în virtutea unei relaţii organice cu natura, cele urbane se constituie într-o nouă natură în care se proiectează nu numai nevoile de optimizare ale existenţei, ci şi parte din sufletul omenesc, cu sentimentele, fanteziile şi subconştientul aferent implicat.

Claudia Larcher a sesizat şi transpus în lucrări acest spirit urban în care regăsim mituri şi forme ale trecutului alături de cele mai fantastice gînduri şi proiecţii ale viitorului, cu trena lor de efecte care, uneori, afectează echilibrul uman.

 MIES. MOINS EST PLUS, 2016, series of three paper collages in wooden framework, 25 x 33 x 9 cm

Claudia Larcher este un artist vizual ce şi-a concentrat activitatea pe animaţie, colaj şi instalaţie. Interesele sale artistice se plasează la conjuncţia dintre istorie, familiaritate şi memorie, chestionând sensul unor concepte precum “acasă” şi “identitate”. Spaţiile sale de lucru exprimă simultan realităţi topografice şi memorii imaginate. Rezultatele sunt vizibile în animaţiile video, foto-montajele, colajele şi obiectele sale (adaptate locurilor de expunere). Dincolo de asta, artista face experimente de poeme-vizuale, performance, dar şi lucrări audio. Claudia Larcher trăieşte şi lucrează în Viena, Austria.“

FOTO dreapta:

Claudia Larcher, MIES. MOINS EST PLUS
series of 3 Paper collages in wooden framework
25 x 33 x 9 cm
2016

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările