Creatorii proiectului sunt artişti locali reuniţi în asociaţia „În context“, iar artiştii reziidenţi au venit din diverse colţuri ale lumii. Dacă în anii trecuţi au venit la Slănic Moldova creatori din India şi Brazilia, anul acesta au participat la rezidenţă artişti din îngheţata Islandă. Tema ediţiei de anul acesta a fost compostul. Agnes Arsaelsdottir şi Anna Andrea Winthervor au „vorbit“ prin operele create la Slănic despre reciclare şi despre comuniunea omului cu natura.

Asociaţia de Artă Contemporană „În Context“ urmăreşte să revitalizeze potenţialul geografic şi turistic al staţiunii, să redinamizeze social şi cultural oraşul prin schimburi artistice de durată, prin suscitarea interesului comunităţii locale pentru arta contemporană şi prin dezvoltarea creativităţii în şcolile din regiune, participante în activităţile programate în timpul rezidenţei.

Binecunoscută pentru izvoarele sale minerale premiate în trecut la expoziţiile internaţionale de la Paris şi Viena, staţiunea are o identitate distinctă definită de munţii Nemira şi pădurile care o înconjoară, oferind un cadru natural favorabil artiştilor interesaţi de impactul activităţilor umane asupra mediului, educaţie ecologică, dezvoltare durabilă, calitatea vieţii, comunitate, spiritualitate.

În Context Slănic Moldova îşi propune să devină în timp un centru de artă contemporană, ecologie şi dezvoltare umană, un laborator de învăţare transdisciplinară prin artă şi ştiinţă ca modalităţi complementare de explorare a lumii, un spaţiu dedicat prezentărilor, dezbaterilor, proiecţiilor de film, lecturilor de grup şi atelierelor de specialitate, menit să informeze publicul despre criza ecologică şi consecinţele ei imediate şi viitoare, să inspire căutarea colectivă de soluţii şi idei proaspete pentru prelungirea vieţii pământului şi a speciilor de animale şi plante care îl locuiesc.

Toţi artiştii care participă la rezidenţele de la Slănic Moldova donează staţiunii lucrările iar cu timpul acolo va fi un adevărat muzeu de artă contemporană.