Vreau aurul țării mele înapoi! Posibil, cândva, dar nu e deloc simplu!

În cele ce urmează, aveți un subiect care ține de absurdul și gradul de dezumanizare profundă la care s-a ajuns în competiția internațională pentru supraviețuire politică.

FOTO Magnor

Despre supraviețuire ar trebui să vorbim și, în acest caz, raționamentele ar fi foarte simple dacă numitorul comun ar fi ceea ce noi credem că ar putea să fie principiile morale învățate la școală și respectarea regulilor minimale inculcate societăților noastre de mesajele creștine. Dar astea sunt pentru proști, sunt valabile când trebuie dat în cap cuiva, individ sau societate care, dintr-un motiv sau altul, nu mai convin celor care dețin cu adevărat puterea.

Atunci se poate ca toate raționamentele creștine și umanitare să fie escamotate și să apară povestea aceasta incredibilă, adică pățania Venezuelei disperate, profund rănite și trebuind să facă față unui dezastru umanitar cumplit ca urmare a celor două seisme cu magnitudine de 7,2 și 7,5 care au lovit nordul țării., care este pusă în situația de a găsi finanțe pentru procesul de eradicare a urmărilor celor două cutremure succesive.

În acest sens, Delcy Rodriguez, Președinta ad-interim a țării, a anunțat miercuri că a adresat o scrisoare Suveranului Marii Britanii, Charles al III-lea, solicitându-i deblocarea celor aproximativ 30 de tone (evaluate la aproximativ 3,5 miliarde $) de care aparțin Venezuelei și sunt depuse la Banca Angliei, blocate de Londra din cauza sancțiunilor îndreptate împotriva Venezuelei. Este a doua oară când Venezuela cere deblocarea fondurilor, Curtea Supremă a UK confirmând în 2021 că nu puteau fi ignorate deciziile guvernului care susțineau sancțiunile internaționale împotriva lui Maduro pe care Londra nu l-a recunoscut niciodată în mod oficial.

De data asta însă, guvernul condus de doamna Rodriguez a obținut sun larg sprijin internațional, inclusiv unul din partea lui Trump, precis exprimat personal, așa că, absolut teoretic, situația ar trebui să fie alta.

Chestiunea este însă cu totul nouă: monarhul britanic, legalmente, nu are niciun fel de atribuție în a aproba cererea venită din Venezuela, ceea ce înseamnă că, în mod deliberat, apelul respectiv încearcă să deplaseze problematica în zona tulbure a moralității politice, încercând să mizeze totul pe aspectul umanitar. Posibil să reușească, numai că asta ar constitui un precedent care ar putea deschide o foarte interesantă Cutie a Pandorei. De ce interesantă? Deoarece ar da o posibilitate de ieșire neașteptată statelor care ar invoca rațiuni umanitare pentru deblocarea rezervelor lor de aur încredințate spre păstrare unor bănci străine. Pe de altă parte, deja, există voci care arată care, în situații-limită ca aceasta din Venezuela, care pot fi problemele unor țări care să nu poată accesa propriile rezerve de aur, fie din cauză de sancțiuni, fie, cum se poate întâmpla acum în cazul Venezuelei, din cauza reacției lente a autorităților internaționale.

Iată de ce, dincolo de tragismul situației, dezbaterea care o însoțește depășește cu foarte mult spațiul unui litigiu între Venezuela și Marea Britanie. Asta deoarece, de fapt, repune pe tapet marea întrebare cu relevanță geo-strategică: mai este sau valabil, și cu ce costuri directe sau ascunse, raționamentul de odinioară care spunea că, într-o lume nesigură, pe timpuri de neliniște, este indicat ca statele mici sau aflate în situații de tranziție neclare, să-și trimită rezervele de aur în bănci centrale din alte state, considerate sigure, pe drept cuvânt sau nu?