Vocaţia ctitoriei

În sfârşit, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a fost recunoscută cu toate drepturile ei meritate. Drept este, în primul rând, să ne îndreptăm gândul spre fiul de ţăran.

Profesorul, chirurgul cardiolog, omul de ştiinţă, generalul cu patru stele care, aşa cum ştim, a crezut până în ultima secundă a vieţii lui şi a ars cu toată fiinţa lui pentru idealul căruia i s-a consacrat o viaţă: existenţa în România a Academiei Oamenilor de Ştiinţă.

Nu vom putea uita niciodată meritele acestui bărbat de seamă, cel care a fost Vasile Cândea, model pentru generaţii întregi.

Să relevăm, de asemenea, alegerea pe care, inspirat, a făcut-o de a-l lăsa drept urmaş pe omul de ştiinţă şi de credinţă profesorul Adrian Badea, preşedintele de azi al înaltei instituţii, cu o existenţă de peste o jumătate de veac.

Am fost prieten de suflet cu marele om Vasile Cândea şi ştiu că, acolo, unde este el astăzi, va fi fericit.

Nu trebuie să ne uităm înaintaşii, cum a fost marele profesor şi om de ştiinţă Constantin Angelescu, el însuşi membru al Academiei Române, cel dintâi pe care gândul slujirii ştiinţei româneşti l-a făcut să conceapă acest for ştiinţific.

Ţara are astăzi nevoie de modele, de repere care să o reprezinte, poporul acesta are nevoie – de asemenea – de înainte-mergători care să se gândească la interesele lui adevărate şi nu la interesele unei clase politicianiste care să se îmbogăţească pe sine, în timp ce aceia pe care Iorga îi numea „cei mici”, să fie jertfiţi întotdeauna sărăciei.