Vizita suveranului Charles al III-lea în SUA, fosta sa colonie: doar un turneu de imagine și doftoriceală a mândriilor rănite?

Atât Regele Charles al III-lea cât și Donald Trump au a-și pune mari speranțe în ceea ce poate fi un succes răsunător de publicitate, asta datorită atracției reale, enorme, a publicului american pentru orice persoană care poartă însemne regale , pentru orice familie care poate oferi banilor unei moștenitoare de extracție oarecum necunoscută, florilegiul unor coroane sau titluri din acelea care sună bine și, cel puțin pentru un timp, spală amintirea originilor umile ale unor familii care capătă dreptul să-și clădească propria ascendență nobiliară...

FOTO: Profimedia

Dar, în cazul personajelor care se vor întâlni acum, nu asta e miza deoarece, fiecare în felul său, au intrat deja în cărțile în istorie, însoțiți, la modul ilustru, de personalitatea și strălucirea proprii doamnelor lor, una Regină, alta Primă Doamnă. Atunci care să fie miza excepțională?

Din punctul meu de vedere, sunt câteva care, prin extensia problematicii pe care o reprezintă, dau substanță unora dintre problematicile majore deschise în acest al doilea deceniu al celui de-al treilea mileniu. Unele chiar neașteptate.

Prima chestiune importantă cred că este faptul că ambii protagoniști ai acestui moment cu relevanță planetară, sunt într-un moment în care ei personal, instituțiile pe care le reprezintă și țările lor traversează o perioadă delicată, chiar fără precedent. În cazul Regelui, simbol incontestabil al instituției monarhice și, în definitiv, a l credibilității sale pe termen lung, în perspectivă istorică, trăiește acum rușinea fără margini de a avea un frate precum Andrew pe care, după cum știți, din cauza amestecului său în afacerile tenebroase țesute de Epstein, a fost silit să-l să-i retragă privilegiile date de apartenența la familia regală și să-l trimită, simplu muritor, să trăiască departe de fosta sa familie...Iar asta creat o stare de confuzie privind viitorul regalității în Regatul Unit și, ca răspuns, avem acum o operațiune vastă de marketing și lobby pentru a face ca momentul rușinos să fie uitat cât mai rapid. Greu de spus dacă se va putea deoarece ițele poveștii duc departe, murdărind acum și Guvernul Majestății Sale în ceea ce înflorește acum ca „Scandalul Lord Mandelson”, implicând, curioasă și chiar stranie coincidență, pe fostul ambasador britanic la Washington...

În paralel, Donald Trump înregistrează scăderi majore de popularitate, accentuate parcă săptămână după săptămână în ritmul declarațiilor nervoase prin care atacă de-a valma prieteni și dușmani, reușind o anti-performanță pe care nu a atins-o nimeni înaintea sa: a reușit să-și alieneze câțiva dintre cei mai statornici aliați europeni. Și ce-ar avea asta cu operațiunea publicitară de care vorbeam?

Are, deoarece, poate ați uitat acest lucru, Marea Britanie nu a terminat încă aventura BREXIT deoarece de-abia cum britanicii văd care sunt efectele reale ale unei operațiuni pe care din ce în ce mai mulți o consideră un dezastru și cer un nou referendum. Dar ei n-au uitat că Donald Trump s-a aflat în primul rând al susținătorilor BREXIT, asigurând-o pe Theresa May, premierul britanic la acea vreme, că totul se va termina cu un succes extraordinar și un reviriment economic fantastic susținut de Statele Unite printr-un acord extrem de favorabil. Tempi passati ? Așa e, numai că amintirea lor doare foarte tare.

Dar nici asta n-ar fi încă nimic dacă tocmai Marea Britanie nu ar fi fost cauza marii supărări a lui Trump pe NATO, asta din momentul în care s-a văzut refuzat în speranța-certitudine pe care o avea că Londra, conform tradiției, va semnala entuziasmul nemărginit în a-și trimite oastea să-i vâneze pe iranienii nesupuși. Faptul că lucrurile s-au întâmplat exact invers a constituit o surpriză majoră nu numai pentru americani, ci și pentru europeni care, exact di acel moment, au început să simtă că, avându-i pe britanici alături, s-ar putea să înceapă să meargă repejor pe drumul unei autonomii strategice separată sau chiar în ruptură permanentă față de SUA.

Se pot toate astea rezolva cu o vizită regală? Evident că nu, dar măcar un semnal să fie dat că ar exista speranțe și tot ar fi ceva. Foarte important pentru Londra fost imperială că mai funcționează relația specială cu SUA și că, prin extensie simbolică, monarhia încă își mai poate păstra rolul reprezentativ chiar în mijlocul tuturor scandalurilor și contestărilor. Foarte important și pentru Trump să arate că, în afară de Israel, America mai are un mare prieten, un aliat strategic cum ne place nouă să spunem dar fără a realiza ridicolul în care ne punem ca solicitanți perpetuu de vize.

Cert este că, oricum, vom vedea din nou cum lucrează televiziunile profesioniste care transformă un asemenea eveniment în bătălie pentru audiențe globale. Tehnicienii politicii chiar asta așteaptă știind cât succes înregistrează nunțile, botezurile și ceremoniile funerare regale, princiare și prezidențiale.

În rest, banchete, șampanie, fursecuri și felicitări.