Violența sexuală la festivaluri: problema despre care nu vorbim deloc

Festivalurile de muzică sunt promovate ca experiențe ale libertății si fericirii: locuri în care zeci de mii de tineri dansează, cântă și își suspendă, pentru câteva zile, regulile cotidiene.

FOTO Pixabay ktphotografy

Însă pentru un număr semnificativ de femei, aceeași libertate este însoțită de o altă realitate: atingeri nedorite, comentarii cu tentă sexuală, pipăieli în mulțime și, în cele mai grave cazuri, agresiuni sexuale.

Fenomenul nu este unul excepțional și nici rezultatul unor incidente izolate. Un studiu internațional desfășurat în 22 de țări arată că peste 81,5% dintre femei au fost victime ale hărțuirii sexuale înainte de împlinirea vârstei de 17 ani.

Participarea fetelor la festivaluri a crescut in ultimii ani, depășind 45% din publicul festivalurilor europene.

In acest context, cercetările au început să evidențieze un fenomen îngrijorător: violența sexuală nu reprezintă o exceptie a experienței festivalului, ci o parte din aceasta.

Două caracteristici apar constant în literatura de specialitate. Prima este normalizarea agresiunilor sexuale. A doua este subraportarea aproape sistematică a acestora. Un sondaj YouGov realizat în Marea Britanie arată că 43% dintre femeile participante la festivaluri au experimentat comportamente sexuale nedorite, însă doar 2% au raportat incidentul poliției.

Această discrepanță ridică o întrebare esențială: câte agresiuni rămân, în realitate, invizibile?

Gravitatea fenomenului a fost atât de mare încât a determinat reacții fără precedent. După numeroasele violuri și agresiuni sexuale raportate la festivalul Bråvalla din Suedia în 2016 și 2017, organizatorii au luat o decizie radicală: au anulat ediția din 2018, declarând că festivalul nu va reveni până când bărbații „vor învăța să se comporte corespunzător”.

Festivalul a atras până la 50.000 de participanți și a găzduit trupe și artiști precum Rammstein, Iron Maiden, Kanye West, Linkin Park și Avicii. Din păcate, festivalul a fost anulat definitiv la sfârșitul lunii iunie 2018.

Însă statisticile spun doar o parte din poveste, in spatele fiecărui procent există o persoană.

Orla își amintește momentul în care o simplă seară petrecută la concert s-a transformat într-o experiență traumatică:

„Urmăream concertul de pe scena principală și eram complet absorbită de ceea ce se întâmpla. Dintr-odată, a apărut de nicăieri. Purtam o fustă, iar el și-a băgat mâna pe sub fusta mea, introducându-și degetele în vaginul meu, apoi m-a ridicat de la pământ apucându-mă de zona genitală.”

Becca descrie aceeași senzație de vulnerabilitate absolută.

„Stăteam de vorbă cu o prietenă. La un moment dat am simțit o mână sub fusta mea care m-a apucat direct de zona intimă.”

Niciuna dintre aceste femei nu își cunoștea agresorul.

De fapt, toate cazurile analizate de Bows (2022) au fost comise fie de necunoscuți, fie de persoane întâlnite ocazional în timpul festivalului. Agresorul nu trebuie să stabilească o relație cu victima, ii sunt suficiente câteva secunde și protecția oferită de mulțime.

Acesta este unul dintre motivele pentru care festivalurile diferă fundamental de alte spații de divertisment, de cluburi sau baruri. Nu doar oamenii creează riscul, ci și mediul.

Sute de mii de participanți, aglomerație permanentă, întuneric, consum de alcool și droguri, muzică la un volum ridicat și promovarea ideii de libertate absolută transformă festivalul într-un spațiu în care responsabilitatea individuală pare suspendată.

Sarah descrie foarte bine această dinamică:

„Oamenii profită de aglomerație pentru a scăpa basma curată. Mulți dintre cunoscuții mei s-au trezit cu droguri puse în băutură. Atmosfera relaxată și dorința de a cunoaște oameni noi îi oferă agresorului, în propria minte, o justificare pentru ceea ce face.”

În aceste condiții, agresiunea devine aproape imposibil de atribuit unei persoane. Julia numește acest fenomen „misoginie în trecere”.

„Tipul respectiv poate fi oriunde. Până când îți faci curaj să vorbești cu personalul, același lucru s-a putut întâmpla deja altor câteva persoane. Este un fel de misoginie în trecere.”

Agresorul atinge, dispare în mulțime și devine imposibil de identificat. Pentru victimă, incidentul durează câteva secunde, insa efectele lui pot dura ani.

Paradoxal, tocmai caracteristicile care definesc experiența festivalului – libertatea, apropierea fizică dintre participanți, atmosfera relaxată și suspendarea normelor cotidiene – sunt cele care pot crea oportunități pentru agresori.

Orla rezumă această percepție într-o singură frază:

„Unii oameni au impresia că acolo este un fel de teritoriu fără legi.”

Această percepție explică și limitele măsurilor tradiționale de prevenire. Camerele de supraveghere surprind cu dificultate o pipăire într-o mulțime de zeci de mii de persoane. Patrulele de securitate pot reduce anumite riscuri, însă literatura arată că, în unele cazuri, chiar membri ai personalului festivalurilor au fost implicați în acte de hărțuire sexuală.

Prin urmare, problema nu este exclusiv una de securitate, este una de cultură organizațională.

Atât timp cât agresiunile sunt percepute drept „accidente inevitabile”, „parte din atmosferă” sau „prețul distracției”, festivalurile vor continua să ofere agresorilor exact ceea ce caută: anonimat, impunitate și tăcerea victimelor.

sursa: Hannah Bows, Universitatea din Durham, “ It’s Like a Drive by Misogyny”: Sexual Violence at UK Music Festivals (2024), Violence Against Women, 2024.