VIDEO - România mea altfel

Sunt unul dintre oamenii care nu iubesc văicăreala şi care cred că faptul că o ţară se poate schimba numai prin efortul mic al fiecăruia dintre noi (adică măcar să facem bine ceea ce trebuie să facem în mod curent).

Nu ştiu dacă sunt o patrioată – în orice caz nu-mi place să fac paradă de sentimentele mele, oricare ar fi acelea; dar când ascult Rapsodiile române de George Enescu, când vorbesc alţi muzicieni, unii dintre ei foarte mari, care îi laudă pe artiştii români, când fac o descoperire muzicală de genul celor despre voi vorbi mai jos, inevitabil, îmi apare o lacrimă de emoţie pe care mă grăbesc să o şterg  - tocmai pentru nu sunt o sentimentală.

Aşa că în preajma lui 1 decembrie, am ales să vorbesc despre acele descoperiri muzicale care implică România şi care ne onorează pe toţi. Este vorba despre cinci discuri apărute la cele mai importante case internaţionale; şi interesant este că cel puţin în cazul a patru dintre ele, nu a existat nici un român care să genereze proiectele respective: discurile sunt pur şi simplu oglinzi străine pentru o faţă a României, cu care eu, personal, mă mândresc. Şi după ce veţi citi cele scrise mai jos, vă veţi mândri şi dvs.

Un cvartet american cântă muzică românească

În 3 iunie 2013, a apărut în cadrul concernului Universal Music un disc al cvartetului american Brooklyn Rider, intitulat „A walking fire”. Surpriza este că prima piesă de pe disc este o suită alcătuită din 5 piese populare româneşti, în aranjamentul compozitorului rus Lev Zhurbin, cu care acest cvartet american, specializat în repertorii mai neobişnuite, colaborează. Am aflat într-un interviu realizat cu unul dintre membrii cvartetului că piesele populare româneşti au fost alese după experienţa lui Lev Zhurbin (cu numele de scenă Ljova) alături de Taraful din Clejani – de altfel, una dintre piesele îi este dedicată lui Culai, adică Nicolae Neacşu, unul dintre fondatorii tarafului, astăzi, dispărut dintre noi.

Este interesant cu câtă poftă cântă nişte americani muzică populară românească şi cât de autentic sună. De altfel, şi publicul prezent la concertele lor explodează pur şi simplu la finalul acelei suite româneşti. „Cred că pur şi simplu, iubim mult muzica populară românească.” – declara într-un interviu Colin Jacobsen, violonist în Cvartetul Brooklyn Rider.

Albumul  a fost difuzat la Radio România Muzical şi poate fi ascultat aici

Membri ai Orchestrei Filarmonicii din Viena, Grigoraş Dinicu şi George Enescu

În 5 iulie 2013, tot în cadrul concernului Universal Music (unul dintre cei mai mari jucători în piaţa muzicală de astăzi, cu o distribuţie globală) a apărut un alt disc pe care am regăsit, surpriză, lucrări de Grigoraş Dinicu şi George Enescu. Protagonist: ansamblul The Philharmonics, alcătuit din membri ai Orchestrei Filarmonicii din Viena (majoritar) care au hotărât să cânte şi altceva decât muzică clasică pură 100% şi abordează ceea ce am numi un repertoriu în genul cafe-concert, dar într-un stil mult mai elevat şi cu o tehnică interpretativă specifică filarmonicii vieneze.

Iar alegerea repertorială de pe acest disc le-a aparţinut în întregime membrilor formaţiei, care nu au ascendenţă românească. Am realizat un interviu cu Tiberiu Kovacs, liderul The Philharmonics, iar întrebarea firească a fost „De ce muzică românească pe noul CD al ansamblului The Philharmonics?”. Urmat de răspuns: “Pentru că iubim muzica românească şi pentru că are un specific aparte. De exemplu, Rapsodia română nr.1 de George Enescu este o lucrare fascinantă. Am ascultat-o în interpretarea lui Sergiu Celibidache şi astfel am descoperit în înregistrarea postată pe youtube, unde el conduce Orchestra Filarmonicii George Enescu, una dintre cele mai bune interpretări care există. Am vrut să recreăm aceeaşi stare şi în interpretarea micului nostru ansamblu, să împletim stilul de interpretare al muzicii populare cu cel al muzicii clasice şi am vrut să abordăm în mod potrivit muzica populară românească, pe care o iubim. De aceea, chiar în mijlocul Rapsodiei române, am pus şi un moment de improvizaţie, "Ciocârlia", tocmai pentru că este o piesă populară specială. În ceea ce priveşte "Horia mărţişorului" de Grigoraş Dinicu, ea a fost interpretată de violonişti faimoşi; eu însumi am interpretat-o, a fost una dintre primele piese pe care le-am cântat când eram copil. Am iubit-o foarte mult atunci şi iată, peste ani, mi-am spus că trebuie să o cântăm din nou. Chiar şi televiziunea austriacă a considerat că trebuie să ne facă un spot video folosind această lucrare. Pe internet puteţi găsi minunate interpretări ale acestei hore de Grigoraş Diniciu. În ceea ce-l priveşte pe Enescu, el este un compozitor fascinant, a fost şi profesorul lui Yehudi Menuhin. Ştim multe despre el, a fost un artist universal, cânta la fel de bine la vioară şi la pian. I-am cântat câteva dintre lucrările simfonice şi opera "Oedipe", fantastică, aceasta din urmă. Muzica românească, deci, ne-a fascinat, de aceea am hotărât să o includem pe discul nostru.”

Şi acest disc a fost difuzat la Radio România Muzical şi poate fi reascultat aici

Vlad Stănculeasa în Romanian Journey

În iulie 2013, în cadrul concernului Sony (alt jucător global în piaţa muzicală actuală) a apărut primul disc al violonistului român Vlad Stănculeasa, laureat la concursul George Enescu din 2007 şi în prezent concertmaistru al Orchestrei Simfonice din Goteborg. Iar alegerile lui repertoriale sunt semnate de George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora şi Tiberiu Olah: de altfel lucrările lui Jora, Constantinescu şi Olah apar pentru prima oară editate pe un CD.

Vlad Stănculeasa a vrut să facă ceva deosebit. Conştient că piaţa este saturată de repertoriile-hit foarte cunoscute, a propus un program cu lucrări practic necunoscute publicului larg la nivel internaţional – inspirate de folclorul românesc, dar interpretate într-un stil apropiat de filosofia Academiei Menuhin unde a studiat: adică nu emfază, ci introspecţie. Este de altfel, o recunoaştere a stilului acestor 4 compozitori care în primul rând şi-au dorit să scrie european, şi apoi româneşte. A exclude latura muzicală universală din aceste lucrări, pentru a scoate în lumină doar spectaculosul muzicii populare româneşti este o greşeală. „Aş putea spune că acest CD prezintă mai mult latura introvertă a universului nostru şi al naţiunii noastre în care cred foarte mult şi de care mă simt foarte ataşat.”  - a declarat Vlad Stănculeasa.

Acesta este un CD care lipsea, inclusiv din România; puteţi să-l ascultaţi aici

Elisabeth Leonskaja şi Enescu

Pianista Elisabeth Leonskaja este destul de bine cunoscută în România şi, de altfel, foarte iubită; ea ultima mare pianistă rusă din tradiţia din care a venit şi Sviatoslav Richter, de exemplu. În 10 octombrie 2013, Elisabeth Leonskaja şi-a lansat cel mai nou disc, intitulat „Paris”, un omagiu adus capitalei franceze din perioada Belle epoque a sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Iar alături de Claude Debussy şi Maurice Ravel  - marii impresionişti francezi - , îl găsim şi pe George Enescu, despre care putem citi în bookletul CD-ului că nu putea lipsi din această alăturare: tocmai pentru că Parisul belle epoque nu poate fi imaginat fără George Enescu. Emoţionant, nu?

Elisabeth Leonskaja cântă pe acest disc Sonata op.24 nr.1 de George Enescu – toţi criticii au salutat prezenţa acestei lucrări pe disc  tocmai pentru faptul că ea este mult mai puţin cunoscută decât lucrările lui Ravel şi Debussy, deşi este la fel de valoroasă. Iar Elisabeth Leonskaja, câştigătoare a concursului George Enescu din 1964, ştie exact cum să pună în valoare atmosfera acestei lucrări poate mai greu accesibile, dar din care transpare lumea unui amurg la ţară.

Acest disc poate fi ascultat luni, 2 decembrie, ora 19, la Radio România Muzical sau în reluare duminică, 8 decembrie, ora 13.20. Şi ulterior, poate fi reascultat pe site-ul proiectului Votează discul de muzică clasică al anului 2013.

Jordi Savall şi spiritul (inclusiv românesc) al Balcanilor

Ultima mea descoperire este un disc al celebrului Jordi Savall, care a fost de mai multe ori la Bucureşti şi a entuziasmat sălile pline de la Ateneu, în timpul festivalului Enescu. În 29 mai 2013, Jordi Savall şi-a lansat la propria casă de discuri, Alia vox, un album intitulat Esprit des Balkans, înregistrat alături de ansamblul pe care el însuşi l-a fondat, Hesperion XXI, dar şi alături de muzicieni provenind din zona Balcanilor. Iar dintre cele 19 piese prezente pe disc, 5 reprezintă România: o doină, Ciocârlia lui Grigoraş Dinicu, o suită (Doină, Purtata, Hora), Sania cu zurgălăi a lui Richard Stein şi o nouă suită (Hora de ascultare, Hora mare, Hora lui Drăgoi).

Celelalte piese reprezintă alte spaţii balcanice: Serbia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Macedonia. Iar bookletul CD-ului este de fapt o carte de aproape 400 pagini, cu un text tradus în 13 limbi, inclusiv cele ale ţărilor aflate în prim-plan: deci avem şi traducerea în româneşte a unui text bogat în informaţii foarte pertinente referitoare la istoria Balcanilor şi la moştenirea lor culturală. Iată un extras din ceea ce scrie Jordi Savall în acest booklet: „Amalgam de popoare, limbi, credinţe şi culturi, Balcanii sunt chipul misterios al celeleilalte Europe, cea care sub dominaţia Imperiului Otoman a fost izolată complet aproape 400 ani de curentele culturale şi sociale dominante din Europa apuseană. Împreună cu muzicienii noştri invitaţi am studiat, selectat, pregătit şi înregistrat o varietate de piese, pentru a crea o frumoasă antologie muzicală ce îmbină vechiul, tradiţiile şi folclorul acestei părţi fascinante şi încă scufundate în mister a Europei de est.”

Pentru mine, acest album este o adevărată relevaţie. Sigur, cunoaşteam aplecarea către crearea autenticului – nu pot uita manelele culte ale lui Dimitrie Cantemir de pe un alt disc al lui Jordi Savall, atât de deosebite de ceea ce s-a impus astăzi în conştiinţa publică ca fiind manele. Iar acest „Spirit al Balcanilor” recompus de Jordi Savall este cel puţin emoţionant: cu talentul unui descoperitor el recreează o lume care nouă ne este atât de apropiată şi totuşi, atât de îndepărtată, tocmai pentru nu mai suntem capabili să vedem cu ochii proaspeţi evidenţa, sau poate pentru că nu am ascultat, cred, niciodată, o astfel de muzică interpretată de artişti clasici de cel mai înalt nivel.

De 1 decembrie, vă invit să descoperiţi România prin ochii şi urechile lui Jordi Savall. Şi va fi sărbătoare, vă asigur…

Sau vă puteţi delecta cu acest album în 24 decembrie, de la ora 10, ca un potrivit cadou de Crăciun, oferit de Radio România Muzical.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, indiferent unde v-aţi afla!