Vandalizarea Operei

Balerinii s-au strâns în faţa Operei pentru a protesta faţă de modul in care Johan Kobborg a fost silit sa demisioneze   FOTOGRAFII: Eduard Enea

La prima vedere, scandalul de la Baletul ONB pare să fi ajuns la final. În realitate, este doar un început, pentru că explozia de xenofobie care a ieşit la suprafaţă abia acum nu poate fi ignorată.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Voi începe printr-o laudă paradoxală: este meritul ministrului culturii, dl Vlad Alexandrescu, prin faptul că energia lui neobosită de a zgândări chiar şi superficial aberaţiile din zona sa de responsabilitate a arătat foarte limpede că pojghiţa sub care se ascund toate mizeriile este extrem de fragilă. A fost suficientă o singură decizie (după părerea mea, greşită), pentru ca puroiul şovinismului din lumea muzicală românească să sară până în tavan.

Evenimentele s-au succedat rapid: Vlad Alexandrescu l-a schimbat brutal pe directorul interimar al Operei, George Călin, cu Tiberiu Soare, care a început imediat să fie ostil cu şeful baletului, Johan Kobborg (singura personalitate de anvergură a teatrului). Acesta s-a apărat tăcând, hărţuirea sa fiind astfel şi mai evidentă. Ministrul a simţit catastrofa  care se apropia şi l-a retras pe Soare într-o poziţie adjunctă, aducându-l în faţă pe Vlad Conta. Ruptura s-a produs totuşi, iar sacrificarea prostească a baletului ONB a devenit atât de evidentă, încât tensiunile au crescut până la punctul în care susţinătorii lui Tiberiu Soare au strigat balerinilor: „Afară din ţară!”, chiar în momentul în care aceştia îşi luau adio de la uriaşa artistă Alina Cojocaru, venită în faţa Operei pentru a-i consola. Imaginea grupului de dansatori în lacrimi a devastat emoţional o lume întreagă.

Aş putea analiza deluvian această atât de tristă poveste. Nu e cazul însă, pentru că efectele acestor săptămâni se vor resimţi multă vreme de acum încolo şi vom avea cu toţii multe ocazii să reflectăm asupra acestor zile. Mi se pare mai important să pun în evidenţă nişte chestiuni foarte concrete.

Nu s-a scris despre ONB niciodată în România şi nici în presa internaţională atât de mult ca în ultimele zile.

Atâta vreme cât era scufundat în întunericul mediocrităţii, acest teatru n-a interesat deloc media. În ultimii ani, odată cu venirea lui Răzvan Dincă la conducere, a început o schimbare, în primul rând în zona producţiilor de operă şi a baletului. Mediocritatea muzicală n-a fost încă rezolvată, dar modernizarea obţinută, atâta câtă e, a atras interes.

În aceste două săptămâni de război cultural, nu a apărut nici măcar un singur articol de fond favorabil lui Tiberiu Soare sau lui Vlad Alexandrescu. Toată opinia publică a fost împotriva lor. Cei doi au ajuns astfel să riposteze exclusiv prin propagandă (interviuri, declaraţii, comunicate de presă, manifestaţii de susţinere).

Corupţia lumii muzicale româneşti a devenit şi mai evidentă pentru că niciun critic muzical cu patalama de la Uniunea Muzicologilor nu a comentat absolut nimic, aşteptând cinic să vadă cine va câştiga. Anca Florea, Costin Popa, Dumitru Avakian, Grigore Constantinescu, apoi absolut toţi redactorii de la Radio România Muzical au tăcut în mod laş. Mai mult, Radioul s-a împuşcat singur în picior în momentul în care a preluat instantaneu un aşa-zis comunicat părtinitor, cu vădite accente naţionaliste, postat pe facebook de Angela Gheorghiu. Nici nu am mai monitorizat dacă au preluat sau nu dezgustătorul mesaj al fostei glorii locale a baletului, Ileana Iliescu, un adevărat obelisc al xenofobiei. Când apele se vor mai linişti la suprafaţă, probabil şi criticii vor adăuga rânduri bine simţite patriotic la acest catastrofal tablou al autodistrugerii. În continuarea cronicilor de balet pe care le-au scris de-a lungul timpului, în care nu uitau niciodată să amintească de vechile producţii rromâneşti abandonate, vai!, din cauza invaziei „străinului”.

Continuarea, pe blogul Despre Opera.