Unii români chiar nu înţeleg bancurile cu Euro şi Grecia?

Unii români nu înţeleg fizica cuantică. Unii români nu înţeleg ingineriile financiare. Unii români nu înţeleg nanotehnologiile. În schimb majoritatea românilor înţeleg foarte bine bancurile. Şi înainte şi după revoluţie.

Marea majoritate a românilor înţelege de ce sunt aşa de multe bancuri cu Euro şi Grecia şi în plus înţeleg şi lecţiile care ar trebui trase din aceste bancuri.

Aderarea la euro este o decizie politică. Altfel spus, dacă o nouă echipă de politicieni doreşte să o facă, o poate face şi mâine. Criteriile nominale pot fi forţate (vezi Grecia), iar politicienii români se pricep la negociat cu partenerii europeni (vezi privatizările majore). 

Anunţul privind intenţia României de a adera la euro în 2019 a apărut în urma unei iniţiative personale a unui fost ministru al bugetului ce se autopromova la Ecofin. Urmând o perioadă de alegeri, nimeni nu l-a băgat în seamă în mod serios, deşi să afli de aşa ceva de pe Reuters, era o premieră pentru multe instituţii ale statului cu atribuţii directe într-o eventuală aderare. 

În ultima vreme şi cu exemple statale vivide, majoritatea comentatorilor au înţeles că pentru români este importantă dezvoltarea economică şi nu doar creşterea statistică de tip INS, convergenţa reală către media europeană şi că, dacă nu există o ameliorare a venitului disponibil, creşterea statistică devine doar subiect de declaraţie politică. 

Lipsă de înţelegere a stadiului economiei româneşti şi a necesarului de spaţiu fiscal a făcut un preşedinte în 2010 să împingă fără negociere România în compactul fiscal. Desigur acelaşi fost preşedinte încă susţine că pentru a alimenta investiţii în terenuri de fotbal în pantă erau necesare tăieri de salarii şi creşterea de pe o zi pe altă a TVA. 

Compactul fiscal negociat din poziţia de premiantul clasei este o greşeală de amator comparativ cu o pripire referitor la aderarea României la euro. 

Un text publicat şi pe blogul personal.