Un vanitas nordic
0Deschisă până pe 30 iunie 2024, expoziția Holbein. Burgkmair. Dürer. Renașterea nordică, găzduită de Kunsthistorisches Museum de la Viena, concentrează spiritul Renașterii cultivate în Germania, cu precădere la Augsburg, centru economic și cultural în care s-au născut și au lucrat Hans Holbein cel Bătrân (c.1464–1524) și Hans Burgkmair cel Bătrân (1473–1531). Alături de operele acestora sunt expuse pânze semnate de Albrecht Dürer, unele aparținând colecției permanente a muzeului.
Aflat sub influența lui Konrad Peutinger (1465 – 1547), jurist educat în Italia, reputat umanist, economist, colecționar și consilier al împăratului Maximilian I, Augsburg a atras, încă de la începutul secolului al XVI-lea, cărturari dornici de a explora vechile texte locale. De asemenea, numeroși autori italieni au fost traduși și publicați în acest oraș.
În textul care însoțește două autoportrete realizate cu ocazia logodnei sale, Hans Burgkmair menționează că ceremonia a avut loc în casa lui Konrad Peutinger. De altfel, acestei fertile prietenii pictorul i-a datorat o serie de comenzi primite de la împărat. Un dublu portret, datat 1529, atrage însă atenția vizitatorilor expoziției de la Kunsthistorisches Museum. Semnat de Lukas Furtenagel, unul dintre ucenicii lui Burgkmair, el îi înfățișează pe maestru și pe soția sa, Anna. Reprezentate în poziție trei sferturi, personajele, în vârstă de 56, respectiv 52 de ani, sunt expresia resemnării, precum și a unui subtil, dar sumbru avertisment transmis privitorului.
Căci în oglinda convexă pe care mâna Annei o ține ferm, chipurile celor doi au devenit două cranii, un vanitas a cărui forță se vede potențată de reprezentarea miniaturală. Imaginea frustă, aproape brutală nu are nevoie de hiperbolizări; ea își poartă mesajul macabru cu precizia rece a unei ghilotine. Viitoarea întruchipare a cuplului Burgkmair părăsește universul oglinzii convexe pentru a guverna încăperea al cărei fundal întunecat aproape asimilează siluetele acoperite de veșminte negre. Doar carnația Annei și gulerul cămășii pictorului modifică parțial cromatica tenebroasă. Culoarea și forma mâinilor personajelor echilibrează, de asemenea, volumul culorilor și morfologia întregii imagini.
Două texte în limba germană însoțesc pictura, desăvârșind avertismentul exprimat de cuplu, în viziunea lui Furtenagel. În colțul din dreapta sus stă scris: „Astfel am arătat cu adevărat, dar în oglindă nu este decât asta”. Franchețea afirmației își află complementul în textul înscris pe rama oglinzii convexe: „Cunoaște-te pe tine însuți!” Între aceste cuvinte, ființele care încă aparțin vieții își îndreaptă privirea spre spectator – tulburător îndemn la acceptarea fatalității.
Tristețea, reflecția și resemnarea străbat epiderma acestei imagini în care clipa se arată în firava sa substanță. Întinsă către privitor, mâna stângă a lui Burgkmair pare să unească două universuri născute din arcanele artei. Inelul cu sigiliu, vizibil pe degetul arătător, s-a păstrat până în ziua de azi, fiind expus alături de dublul portret. Poate că tocmai supraviețuirea sa de-a lungul a cinci secole redă esența acestui vanitas. Mai puțin cunoscută decât pânza care îi surprinde pe soții Arnolfini și misterioasa lor oglindă convexă, pictura semnată de Lukas Furtenagel un secol mai târziu aduce tocmai forța realității lipsite de echivoc, însoțită de o elocventă înfățișare a naturii umane. Portretul cuplului Burgkmair își confruntă privitorii cu o perspectivă ineluctabilă, dăruind posterității gestul simbolic al mâinii pictorului. Hans Burgkmair avea să moară la doar doi ani după realizarea sa.
______________________________________
Note bibliografice:
Se încarcă comentariile...
