O casă-muzeu
0Draperiile groase ascund lumina intensă a soarelui de iarnă care inundă cartierul Saldanha. În încăperea în care, odinioară, pictorul José Malhoa (1855 – 1933) își amenajase studioul, pânzele înrămate în culori calde se așază ca într-o previzibilă cadență pe pereții acoperiți de lambriuri albe. Sub ele, câteva articole de mobilier își împart existența cu vase din porțelan chinezesc și diverse obiecte decorative. În vila construită în stil Art Nouveau, în 1905, la capătul unei străzi liniștite de la Lisabona, splendoarea artei învinge discreția fațadei și a împrejurimilor. Edificiul a aparținut, inițial, lui José Malhoa. În 1932, medicul oftalmolog Anastácio Gonçalves, pasionat colecționar de artă, îl achiziționa și, neavând urmași, decidea că avea să îl doneze statului portughez, cu condiția transformării în muzeu.
Dorința nu i-a putut fi îndeplinită decât în 1980, la 15 ani de la moarte. Astăzi, mica vila ce abundă de picturi, mobilier și articole religioase și decorative atrage mult mai puțini vizitatori decât faimosul Gulbenkian din apropiere, dar se distinge prin fidelitatea cu care a păstrat eleganța și rigoarea desprinse din personalitatea lui Anastácio Gonçalves. Sunt remarcabile eficiența, răbdarea și pasiunea cu care personalul muzeului răspunde, într-o engleză fluentă, oricărei întrebări a vizitatorilor, menținând echilibrul între discreția necesară contemplării și participarea la dialoguri intense despre fiecare exponat și fiecare pictor expus. Cele mai multe pânze, dintre care prevalează peisajele și scenele ce surprind oceanul, fibră a etosului portughez, sunt semnate de artiști locali din secolele al XIX-lea, respectiv XX. Notabilele excepții includ o alegorie a celor patru elemente, realizată de Jan Brueghel cel Bătrân, precum și două lucrări ale lui Courbet – un peisaj și o imagine a lui Narcis. În mod surprinzător, cea din urmă, de mari dimensiuni, este expusă într-o zonă de tranzit, la mijlocul scării care unește cele două niveluri ale vilei, ceea ce îi face imposibilă analizarea din cele mai multe unghiuri. O altă excepție o reprezintă portretul lui Joaquim José de Sousa Campos, medicul care a însoțit echipajul vaporului pe care regele João al VI-lea a călătorit spre Brazilia, în 1808. Portretul, posibil realizat în Brazilia, este semnat de francezul André-Joseph Bodem.
Miile de obiecte colecționate de Anastácio Gonçalves pe parcursul vieții se întâlnesc în încăperile desăvârșit întreținute, într-o armonie organică pe care nicio vitrină (excepție făcând articolele religioase) nu o separă de ochiul avid de întrupările artei. Intimitatea spațiului mic, ferit de aerul sobru al unui muzeu tipic, alimentează atracția pe care o exercită mobilierul foarte variat, cu precădere în încăperile în care a fost păstrat în configurația inițială, cum este cazul dormitorului medicului. Vizitatorul își poartă pașii printre birouri de scris și scaune din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, comode franțuzești și portugheze, paravane, paturi construite din lemn brazilian, în diverse epoci, numeroase cabinete, printre care un cabinet olandez de secol XVII și un bargueño – cabinet mobil folosit pentru păstrarea documentelor și a bijuteriilor sau a truselor de cusut. Inventat în secolul al XV-lea, în orașul spaniol Bargas, nume care îi explică etimologia, el bargueño reprezenta o culme a rafinamentului ebeniștilor locali. Piesa expusă în casa-muzeu datează din secolul al XVII-lea. Dintre obiectele religioase pe care Gonçalves, ateu declarat, le colecționa din rațiuni estetice se remarcă o mică sculptură renascentistă înfățișându-l pe Isus Hristos răstignit și o mică Pietà de secol XVIII.
În anul în care i-a vândut vila, José Malhoa i-a făcut lui Gonçalves un portret, acum expus în fostul atelier. Imaginea exală satisfacția și serenitatea omului care pare să-și fi împlinit aspirațiile. Privirea acestui bărbat de 44 de ani își fixează spectatorii, rămânând, paradoxal, închisă într-o adecvată discreție. Din mânecile hainelor în culori reci, contrastând cu nuanțele aurii ale decorului, se ivește silueta mâinilor, de o infinită eleganță ce încarcă întreaga imagine cu un șarm inefabil. Învelită în finețea mănușii de piele, mâna stângă se sprijină pe baston, într-o poză căreia Malhoa i-a alungat orice adiere artificială. În casa inundată de viața artei, medicul pare să-și contemple prezentul sau însuși destinul...
Un portret care atrage imediat atenția este semnat de António Ramalho (1858 – 1916). Realizat în 1892, o înfățișează pe Maria Ema Ferreira da Silva, fiica unui cuplu de actori portughezi. Gonçalves l-a achiziționat de la fiul Mariei Ema, în 1964. Acuratețea cu care artistul redă delicata fizionomie a copilului, surprinzându-i privirea matură și, deopotrivă, candoarea, poate aminti de perfecțiunea portretelor de copil semnate de spaniolul Joaquín Sorolla.
Vila Art Nouveau găzduiește, de asemenea, mai multe pânze ale lui Columbano Bordalo Pinheiro (1857–1929). Specializat în portretizarea membrilor protipendadei și a intelectualilor, Columbano, după cum este cunoscut în țara sa, l-a pictat, printre alții, pe scriitorul brazilian Cunha Vasco. Expusă într-unul dintre saloanele vilei, imaginea, realizată în 1884, se remarcă printr-un realism care îndeamnă la analiză. Înfățișat din profil, scriitorul își privește spectatorii cu coada ochiului, pătruns de o autoritate glacială. Un studiu pentru lucrarea Camões și nimfele fluviului Tejo (1893 – 1894), una dintre cele mai cunoscute ale lui Columbano, se află în alt salon. Asupra sa zăbovesc explicațiile personalului muzeului, dornic să dezvăluie vizitatorului nefamiliarizat cu pictura portugheză personalitatea artistului. Însă siguranța tușelor groase, armonia cromatică și harul cu care Columbano oprește în loc substanța efemeră a chipurilor fac inutile astfel de intervenții. Operele sale guvernează saloanele invadate de pânzele și de obiectele care au parcurs drumul secolelor și transmit privitorului care de abia îl descoperă pe Columbano viziunea estetică ce le-a alimentat.
Prin ferestrele fostului atelier al lui José Malhoa străzile și oamenii Lisabonei nu se pot vedea. Între pereții săi însă glasul unui pian așezat în apropiere înlocuiește, uneori, liniștea picturii, grație concertelor pe care le permite excelenta acustică a încăperii. Un spectacol sinestezic ia naștere, probabil, în astfel de momente, în locuința pe a cărei fațadă stă scris Pro arte, un soi de început de epistolă pe care un medic fascinat de artă a lăsat-o posterității.
____________________________
Note bibliografice:
https://www.atlasobscura.com/places/house-dr-anastacio-goncalves
Se încarcă comentariile...
