Ultimul rege al Indiei

Primele două zile din seria Mari Orchestre au aparţinut Israel Philarmonic Orchestra, cu Zubin Mehta la pupitru. Dirijorul indian  a condus două programe de forţă pe scena Sălii Palatului, în două seri consecutive. De fapt, nu a condus. Suveranii nu conduc. Ei domnesc, guvernează,  sau pur şi simplu, împărăţesc.

Sala Palatului, 1 septembrie 2015. Mahler, Finalul Simfoniei a IX a. Adagio, un adagio de sfârşit de lume. Cu ultimele acorduri sunetul se stinge uşor ca o pînză străvezie, evanescentă. Pianissismo. Cu baghetă fermă şi privire de oţel Zubin Mehta opreşte respiraţiile. Muzica se stinge, mai mult, moare, luându-şi tălpăşiţa spre o altă lume. E o concluzie nu doar apăsătoare şi emoţionantă . Mahler pare să fi găsit răspunsul la toate întrebările. O dată cu el, la unison, orchestra şi sala. Acordul final e nesfârşit, nu se mai termină. E o povară. Mâna dirijorului rămâne suspendată,  implacabil. Nimeni nu respiră. Nimeni. Bagheta e, insuportabil, tot acolo, în aer. Un aer ca un abur prevestitor. Materia se subţiiază decrescendo cu microni sonori imperceptibili,  pînă la linişte, o linişte înfricoşătoare, ca un abur molto pianissisimo, amestecată cu armonicele murinde din cuşca scenei. Brusc, dureros de tare, aplauze. Infinitul e ţăndări.  Încet, ca într-o reluare, Mehta îşi împreunează mâinile la frunte. Namaste. Încuviinţează din barbă spre orchestră. A fost bine. Uralele cresc în intensitate, timpanele reglează automat volumul ca ieşite brusc de sub apă. Dirijorul se ridică, orchestra la fel, instrumentiştii bat cu arcuşele în pupitre, se aud primele bravo din sala, sunt multe. Gata, s-a terminat. Am aterizat.

Sunt ultimele măsuri din Mahler 9 şi din programul celor două zile de glorie ale lui Zubin Mehta la Festivalul Enescu, anul de graţie 2015 . Primele două zile din seria Mari Orchestre au aparţinut Israel Philarmonic Orchestra, cu Zubin Mehta la pupitru. Dirijorul indian  a condus două programe de forţă pe scena Sălii Palatului, în două seri consecutive. De fapt, nu a condus. Suveranii nu conduc. Ei domnesc, guvernează,  sau pur şi simplu, împărăţesc.

La primul simfonic, din 31 august, Mehta a apărut cu o jumătate de ceas întârziere, sprijinit într-un baston ortopedic. A suferit de curând o operaţie chirurgicală, sună anunţul îngrijorat al organizatorilor. Chiar şi-n baston, Mehta e imperial.  Instinctiv, toată sala se ridică în aplauze. Publicul român îl iubeşte enorm pe maestrul indian. Şi vice-versa. Nici una din părţile implicate în iubirea asta n-o să uite niciodată că muzicianul smead, cu aură imperială, a dirijat în România din anii 60. Românii n-au cum să uite dragostea lui pentru Enescu, declaraţiile curajoase despre acustica Sălii Palatului din 2011, orele epuizante de autografe de la fiecare ediţie de Festival şi toată muzica ce a născut sub bagheta lui, de fiecare dată când a cântat în festival.  Anul acesta dirijează  de pe un scaun. Nu contează, gestica rămâne imperială, Simfonia de cameră op. 9 de Arnold Schoenberg, o partitură extrem de densă e condusă autoritar,din memorie. Cele  20 de minute de coşmar pentru fiecare instrumentist sunt sudate admirabil de Mehta într-o plajă sonoră unitară, cu încă elemente tonale, aşa cum şi-a imaginat-o părintele dodecafonsimului. Capodoperele sfârşitului de secol 19 sunt de altfel specialitatea sa. Ca şi Simfonia a 8 a de Bruckner , în partea a doua, care vizual trimite imediat la Celibidache, finalul de epocă al bătrînului Celi care în ultimi ani dirija simfoniile bruckneriene la Munchen,  tot de pe scaun. Sunt mari diferenţe de viziune între cei doi mari dirijori ai secolului nostru, dar îmi amintesc cuvintele lui Klaus Umbach: Celibidache domneşte şi când şade. Aici sus, el construieşte, din mii de note bruckneriene, catedrale sonore. Se potrivesc perfect şi la Bucureşti, pentru regele indian.

Şi în a doua seară, cu Mahlerul de sfârşit de lume,  simfonicul Mehta - IPO e un regal. Pentru mine, în special pentru Enescu. În prima parte, Zubin Mehta a ales să cânte ultima lucrare enesciană cu caracter programatic.    

Vox maris op.31  nu e o partitură prea des cântată, poemul simfonic ridicând destule probleme chiar şi unui ansamblu vocal-simfonic experimentat în descifrarea complexei polieterofonii. Îndrăznesc să spun că Mehta a reuşit o versiune istorică. Din nou remarcabilă interpretarea prartiturii vocale a celor 3 voci din  Corul Filarmonicii ”George Enescu” pregătit de Ion Iosif Prunner. Şi tenorul Marius Vlad Budoiu ”glasul unui marinar”, specialistul de necontestat al rolului e din nou admirabil . Zubin Mehta detaşează clar intenţiile multistratificate de Enescu în partitura romantică cu substrat oedipian, o interpretare memorabilă de la un capăt la altul. Sub ochii noştrii şi mîinile sale, marea la început liniştită, se dezlănţuie, înghiţind omul cu corabie cu tot, ca un sacrificiu ritual de îmblânzire a zeilor. Oamenii pot doar asista, miserere, vocile feminine relatează drama. Totul se stinge în liniştea adîncului, destinul e imperturbabil. Aşa e şi viaţa: linişte-furtună-linişte.

Final de concert.Adagio, liniştit, foarte lent şi reţinut, a notat Mahler în partitură. Zubin Mehta şi-a făcut, încă o dată datoria, aducând confort inimilor. Aplauze, vreo 10 minute, impresionante şi de nestăvilit. Maharajahul revine în scenă de 4-5 ori la ovaţiile publicului. Într-o lume în care nu au mai rămas prea mulţi monarhi, rolul lor s-a sublimat în artă. Artiştii ca regi aduc ”confort inimii”. Oficial, India nu mai are regi de pe vremea dinastiei Gupta. Rajasthanul, fieful regilor şi prinţilor indieni descendenţi ai familiei ce descinde din Kush, fiul lui Ram şi incarnare a lui Vişnu a rămas azi doar o atracţie turistică. Ultimul rege al Indiei, născut în 1936 într-o familie de muzicieni de origine parsi la Mumbay, s-a stabilit în Tel Aviv, muntele primăverii. Legătura cu oraşul care nu doarme niciodată e pentru totdeauna, Mehta e director pe viaţă al Filarmonicii din Israel. Partitura vieţii îi va rămâne impregnată pentru totdeauna de acest loc. Aici a primit în 2007 prestigiosul premiu Dan David de un milion de dolari, acordat de un filantrop evreu originar din România. În expunerea de motive juriul spune despre Mehta:  ”un simbol al puterii muzicii de a clădi punţi între culturi, de a sparge bariere între culturi sociale şi politice şi de a aduce confort inimii”. Confort inimii. Foarte frumos spus. Şi lista onorurilor şi distincţiilor e lungă şi impresionantă, în 2011 a primit premiul Furtwangler pentru ”angajamentul său în favoarea muzicii şi a problemelor sociale”.

FOTO  Manpreet Romana

Mi-ar fi plăcut să-l întreb ce crede despre foarte actualul scandal Barenboim-Iran-Israel, despre care presa din România nu relatează absolut nimic. Şi el e un dirijor  implicat în marile rupturi ale omenirii. Onest, n-a stat niciodată deoparte, maimult decât luări de poziţie, a dus de nenumărate ori  muzica în zonele fierbinţi de conflict sau pe locul marilor tragedii ale umanităţii, la Buchenwald, Sarajevo şi în teritoriile palestiniene. A dirijat concerte la care publicul israelian asista cu măşti de gaze pe faţă, a fost boicotat la Promsul britanic de activiştii palestinieni, huiduit la Carnegie Hall şi interzis în Kasmirul indian. E un muzician cetăţean al lumii, şi nu uită asta niciodată. Dar nici faptul că e indian. Regele cară cu el peste tot în bagaje o cutiuţă cu chili. ”Nu mă pot obişnui cu mîncarea europenilor” spune zâmbind. Dirijorii au dreptul să fie originali. Sunt cei mai mari lideri ai lumii sunetelor, regi  neîncoronaţi. Maharaj, în cazul de faţă. Maharaja Bahadur, chiar: un titlu de glorie care înseamnă o treaptă mai sus decât  regele. Ultimul rege al Indiei.

FOTO Mathew Dine

Festivalul George Enescu 2015. Recomandări pentru 2 septembrie

Patricia Kopatchinskaja, Scottish Ensemble , Ateneul Român ora 17.00

Una dintre cele mai fervente avocate a muzicii enesciene şi un program minunat: Brahms, Silvestri, Enescu, Ravel şi compozitorul armean Tigran Mansourian, cu o lucrare aluzie la celebrele patru cântece serioase brahmsiene

*de neratat

Orchestra Naţională Radio şi corurile reunite(Corul Academic Radio, Corul Filarmonicii ”George Enescu”, Corul de Copii Radio  / Cornelius Meister . Solişti Erika Sunegardh, Cellia Costea, Aurelia Florian, Michaela Selinger, Liliana Ciucă, Ştefan Vinke, Şerban Vasile, Sorin Coliban Sala Palatului, ora 19.30

 Un prilej rarissim de a vedea Simfonia a 8 a ”simfonia celor o mie” de Gustav Mahler. 

*nerecomandat totuşi celor care merg prima oara la un simfonic Mahler