Ultima evaluare PISA, România la coadă, Shanghai în fruntea clasamentului
0
Nici nu ne aşteptam la altceva, la cum e condus şi evoluează învăţământul nostru. Mulţi scriu şi descriu situaţia din educaţia, dar degeaba. Decidenţii fac urechea surdă, ne consideră adversari sau nepricepuţi şi merg înainte. Cât despre PISA, TIMSS, PIRLS sunt bune pentru ei, pentru capitalişti, nu şi pentru noi, care nu prea ştim ce suntem.
România, locul 45 din 65 la matematică, cu un punctaj de 445, faţă de media de 494 a ţărilor OECD şi faţă de 613, punctajul maxim înregistrat de Shanghai-China.
Sub noi se află, ce consolare, Cipru, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Kazahstan, Thailanda, Chile, Malaezia, Mexic, Muntenegru, Uruguay, Costa Rica, Albania, Brazilia, Argentina, Tunisia, Iordania, Columbia, Qatar, Indonezia şi Peru.
Din totalul elevilor români testaţi la matematică, 40,8% au obţinut rezultate slabe şi doar 3,2% rezultate de top. Spre comparaţie, în Shanghai 3,8% au fost rezultate slabe şi 55,4% rezultate de top.
Dar cum se poate, că la admiterea la liceu, în România, 61% aveau medii între 8 şi 10? Cineva minte, ghici ciupercă cine!
Situaţia e chiar mai proastă la lectură, unde România ocupa locul 50 din 65, cu un punctaj de 438 faţă de media OECD de 496, iar la ştiinţe locul 49 din 65, cu un punctaj de 439, faţă de media de 501.
Greşea comisia prezidenţială condusă de Mircea Miclea, când spunea că „învăţământul nostru este ineficient, irelevant, inechitabil şi de slabă calitate?”. Nu greşea, deşi a fost catalogat în fel şi chip pentru această afirmaţie
Situaţia prezentată nu e de ieri de azi, ci din 2000, de când au început evaluările internaţionale. Timp suficient, 14 ani, să se iniţieze măsuri de remediere.
Un pas înainte s-a făcut, prin Legea Educaţiei Naţionale, promovată prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc, şi care urma să intre în vigoare etapizat, în următorii 4 ani. Din păcate, a fost măcelărită de către actuala putere, aşa că nu mai ştie nimeni ce s-a ales de ea, cât mai e în vigoare şi cât nu.
Dar de ce s-a ajuns în situaţia aceasta?
Politica educaţională de după anul 2000 a fost dominată de o adevărată conspiraţie împotriva educaţiei: majoritatea elevilor, dacă nu chiar toţi, au fost împinşi pe ruta liceală, directă sau progresivă, să treacă printr-un bacalaureat fraudat ca apoi să cotizeze la fabricile de diplome universitare.
Situaţia descrisă a fost indirect confirmată de către Mihail Hârdău, fost ministru al educaţiei, care declara public, cu subiect şi predicat:
„Universitatea Spiru Haret şi alte universităţi controlează Ministerul Educaţiei şi Parlamentul României”. Mihail Hardău
Mai clar de atât nu se poate.
Dar ce au în plus ţările care s-au plasat în fruntea clasamentului PISA?
- Mai multe trasee educaţionale, din care elevii îşi aleg pe cel care se potriveşte cel mai bine datelor personale, aspiraţiilor, talentelor şi înclinaţiilor proprii. Noi avem doar un singur traseu, de la primar la bacalaureat, care presupune la un moment dat şi integrale, derivate, fizică cuantică, teorie şi critică literară, etc., pe care nu toţi elevii au resurse să le înţeleagă.
- Un curriculum care să se bazeze pe cei patru piloni, „a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună”, cu patru dimensiuni: conceptual teoretică, aplicativă, interdisciplinară, generatoare de învăţare continuă”. Curriculumul nostru se bazează doar pe pilonul „să ştii” şi are doar dimensiunea conceptual teoretică. Cum nu toţi elevii au resurse intelectuală de această natură, iată explicaţia eşecului masiv constatat la Bacalaureat, şi de care nimeni nu se sinchiseşte.
- Un corp profesoral mai bine pregătit, cu sarcini şi obiective precise, motivat/sancţionat salarial pentru îndeplinirea/neîndeplinirea sarcinilor. La noi, educaţia este locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic.
- Arhitectura instituţională şi curriculară este strict legată de piaţă muncii. La noi există o prăpastie între piaţa muncii şi şcoală, abia de doi ani s-a reînfiinţat şcoala profesională, desfiinţată de Ecaterina Andronescu în 2003, ţinută de către actuala putere într-un anonimat absolut.
Grav este faptul că pe educaţie şi formare profesională se bazează piaţa muncii, care este fundamentul unei economiii competitive şi atractive în ochii investitorilor. Cum baza eşafodului nu prea există, avem explicaţia eşecului economiei noastre în a atrage investiţii de mare anvergură.
Fără meseriaşi care să răspundă pretenţiilor patronilor, circa 80% din piaţa muncii, n-o să avem investiţii nici în următorii 100 de ani.
Culmea e că toate aceste lucruri se spun şi se scriu de ani buni, dar nu le ia nimeni în seamă. Pentru că interesele fabricilor de diplome universitare, de la care îşi trăgeau salarii parlamentari şi decidenţi politici în soarta educaţiei, au fost şi sunt mai presus de interesele economiei, de interesele majorităţii cetăţenilor din ţara noastră.
I-am tot rotit la guvernare pe unii şi pe alţii şi toţi au făcut la fel, până la reforma lui Daniel Funeriu, care şi ea a fost blocată de actuala guvernare.
Legătura între clasamentul PISA şi ţări cu prosperitate economică şi realizări tehnologice este evidentă.
Shanghai-China, este polul dezvoltării economice şi tehnologice chineze. Şi este în fruntea clasamentului PISA.
Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Elveţia, Olanda, Finlanda, Canada, Polonia, ocupă locuri de frunte în clasamentul PISA, precum şi în clasamente care ilustrează dezvoltarea lor economică şi tehnologică.
Aşa că discuţia despre ce sistem e mai bun, este penibilă. Mai bun, prin prisma nivelului de trai şi standardelor economice, care alt criteriu e mai bun?
Atâta timp cât interesele proprii ale politicienilor, ale fabricilor de diplome universitare, vor prevala în decizia privind politicile educaţionale naţionale, vom fi tot la coada clasamentelor de tip PISA.
Şi la coada clasamentelor privind nivelul de trai, dezvoltarea economică şi tehnologică.
Se încarcă comentariile...
