Ucigașul neo-nazist cu 77 de victime, avocatul și religia drepturilor omului
0Anders Behring Breivik este neo-nazistul norvegian care, în 2011, a ucis 77 de persoane la Oslo și pe insula Utoya. Un masacru fără precedent în istoria Norvegiei de după război, un act premeditat îndelung asemeni unei acțiuni de comando. În ziua de 22 iulie, deghizat în polițist, a atacat nemilos participanții la o tabără a tineretului socialist pe insula Utoya, ucigând 69 dintre aceștia, majoritatea adolescenți. Cu o oră înainte, ucisese alte 9 persoane prin explozia unei bombe pe care o amplasase în apropierea clădirii guvernului din Oslo.
Are acum 44 de ani și ispășește într-o închisoare de maximă securitatea pedeapsa maximă pe care i-au putut-o da judecătorii din Norvegia, adică, în termenii legislație de atunci, 20 de ani cu posibilitate de prelungire. De acolo, dă în judecată statul norvegian invocând art. 3 al Convenției europene a drepturilor omului care interzice „pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante”.
Poate, tocmai fiindcă acest articol a devenit faimos din cauza invocării sale aproape în orice proces în care un inculpat dorește să evite fie extrădarea către țara d origine, fie să introducă „dubiul justificat” care să motiveze o eventuală cerere de modificare a sentinței, cred că este interesant să vedeți, înainte de orice, condițiile de care beneficiază neo-nazistul norvegian la închisoarea din Ringerik. Acolo unde deținutul beneficiază de două etaje pentru uzul propriu și exclusiv, cu mai mult camere: bucătărie, salon cu consolă de jocuri, sală de gimnastică echipată complet și, desigur, o elegantă cameră de dormit, așa cum informează agenția norvegiană NTB. În plus, autoritățile penitenciare, răspunzând dorinței exprese formulate de condamnat, ia-u adus și trei papagali drept animale ca companie. Știu că vă vine greu să credeți, dar iată cum arată sala de jocuri cu consola de ultimă generație și dormitorul elegant așa cum se cuvine pentru o asemenea personalitate...
Dar unde e problema? Răspunde avocata sa, expertă redutabilă în legislația europeană a drepturilor omului: „trăiește în izolare și, cu cât trece mai mult timp, cu atât asta constituie o violare a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului...lunga perioadă de izolare și absența de interacțiune reală se traduce acum prin daune (psihologice) în cazul lui Breivik, inclusiv în faptul că acum are un comportament sinucigaș...Este acum dependent de medicamentul anti-depresiv Prozac pentru a putea suporta zilele petrecute în închisoare...În niciun caz nu poate fi considerat ca sănătos în sensul reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.
De ce au considerat autoritățile norvegiene că erau obligate să asigure un asemenea tratament cu totul excepțional unui ucigaș? Din cauza temerilor că acesta, dacă putea să comunice și ar ieși vreodată din regimul de izolare absolută, ar putea să devină sursă de inspirație pentru alți simpatizanți de extremă dreapta, gata să copieze actele sale demente. Atenție, autorul masacrului de la Christchurch, în 2012, spuse deja că norvegianul îi era model și sursă de inspirație prin declarațiile sale în favoarea supremației albe și apologia făcută celui de-al Treilea Reich.
Au dreptate sau nu magistrații italieni să se teamă de revenirea fantomelor trecutului? Dar este și un motiv suficient pentru a crea asemenea condiții excepționale care transformă detenția într-un fel de sejur de lux, dat acum de exemplu de avocați pentru a cere obligația asigurării de condiții similare pentru clienții lor care, toți, suferă de diverse traume psihologice provocate de condiții întotdeauna inumane de detenție?
Departe să fie doar o problemă de procedură sau una care să fie rezolvată în tribunale. Este o problemă de definire a limitelor civilizației europene, a limitelor permisivității absolute și a nevoii de definire exactă a ceea ce înseamnă drepturile omului.
Se încarcă comentariile...
