Trucuri de impresionat o comisie

Am participat, în calitate de membru al unor jurii ori comisii, la mai multe examene şi testări de admitere sau ocupare a unor posturi de actor/actriţă şi mi-am dat seama că postura de „candidat“ necesită, pe lângă talent, fireşte, un pic de noroc şi un factor ce stă în puterea candidaţilor - pregătirea prealabilă pentru un asemenea context.

Când zic pregătire nu mă refer la numerele prezentate pentru a convinge cât de grozav eşti în comparaţie cu ceilalţi, am în vedere şi ritualul de concurs şi cât de exersat eşti în „a te vinde“, cum a spus recent un aspirant, adăugând, sincer, „cât de greu e!“. Ochii examinatorilor sunt rodaţi. Îşi dau rapid seama cine, ce şi cât poate, dar, am constatat cu recurenţă, există o serie de mici trucuri, detalii, strategii care-i favorizează pe cei care le cunosc. De aceea m-am şi apucat să le recapitulez aici. Nu ca să dau lecţii sau să livrez imbatabile reţete de reuşită, în niciun caz. Doar sperând că observaţiile mele vor folosi cuiva interesat să le parcurgă şi să ţină cont de ele.

Încep cu regulă sfântă de-a veni din vreme, cu vreo oră înainte, pentru a te putea încălzi vocal şi corporal, a te concentra, a fi sigur că ai la tine, în afară de har, orice altceva e necesar. Nu numai cartea de identitate, dar, mai ales, recuzita, costumele (eventual), negativele sau alte elemente de folos în momentele susţinute. Vii mai devreme şi pentru a te familiariza cu spaţiul (dacă ţi-e îngăduit, dar nu văd motive întemeiate să nu ţi se permită asta), pentru a testa acustica sălii şi-a doza vocea, a face puţină impostaţie sau stretching.

Când există precizări exprese, de orice natură, le respecţi întocmai şi în privinţa probelor, pentru care te antrenezi în prealabil. A lăsa gestionarea situaţiei în seama inspiraţiei şi a farmecului personal nu mai e suficient. Calităţile native sunt valorificate cel mai bine prin exerciţiul disciplinei profesionale.

M-am întâlnit şi povestit cu mai mulţi absolvenţi de studii artistice din România care-şi încearcă norocul prin alte părţi ale lumii şi mi-au relatat că şi-au schimbat radical abordarea faţă de meserie şi obişnuinţele.

Mi se pare obligatoriu să ai „la purtător“ un repertoriu pe care să-l poţi interpreta cu aplomb şi trezit din somn. O să credeţi că exagerez din motive de retorică a textului, dar am văzut candidaţi care se prezentau la concurs cu acelaşi monolog sau poezie pe care le-au spus la admiterea în facultate! Sau cu bucăţi din anii de studiu ori de prin spectacole realizate anterior într-un teatru. Dacă cei din comisie se prind (uitându-se scurt în CV), atunci impresia lăsată e de comoditate. Punct slab! E înţelept ca portofoliul repertorial să includă bucăţi în proză sau în versuri din diverse registre dramatice, personaje de diverse tipuri, sigur, dintr-acelea care te avantajează ca tipologie interpretativă, dar nu toate de aceeaşi structură şi tonalitate teatrală. Varietatea face bine, chiar dacă, în cazurile, tot mai dese, în care sunt înscrişi sute de competitori, timpul alocat fiecăruia e limitat. Nicio comisie, oricât de obosită, nu va refuza să te urmărească încă vreo câteva minute, la propunerea ta. Punct forte!

M-am întâlnit şi povestit cu mai mulţi absolvenţi de studii artistice din România care-şi încearcă norocul prin alte părţi ale lumii şi mi-au relatat că şi-au schimbat radical abordarea faţă de meserie şi obişnuinţele. Instruirea e continuă, se face prin participare la workshop-uri, lecţii de întreţinere a vocii şi a corporalităţii, de lărgire a gamei de posibilităţi de-a te face util artistic într-un proiect. Acolo, la casting, dacă e un clasic, te duci cu partitura învăţată, dacă e ceva nou, paginile ţi se înmânează cu puţin timp înainte de-a intra, deci trebuie să-ţi ţii memoria în formă, să citeşti dramaturgie, să evoluezi perpetuu ca artist. Investeşti bani şi timp în propria carieră, altfel nu ai nicio şansă să prinzi vreun angajament. Până vine un contract, te duci la sute de audiţii, înveţi zilnic şi mai ai şi un job non-artistic din care să-ţi achiţi facturile. Şi ştii toate lucrurile acestea încă de la înscrierea la facultate şi te antrenezi să le faci faţă.

Portofoliul de concurs e recomandabil să-l faci alegând bucăţi care îţi plac, dar care să fii sigur că ţi se potrivesc, că prin intermediul lor îţi arăţi atuurile, nu vulnerabilităţile. De aceea e util să te consulţi cu cineva în selectare şi pregătire lor, fie un fost profesor, un regizor, fie un critic de teatru, cineva cu competenţe, care să-ţi dea o mână de ajutor şi o primă reacţie dezinteresată. Iar înainte de probele de concurs, nu-i rău să le prezinţi unor prieteni, familiei, nu doar ca să primeşti laude, ci ca să te simţi confortabil susţinându-le.

În ziua cea mare, ai grijă să fii odihnit, cu „somnul de frumuseţe“ făcut, să nu te obsedeze miza confruntării, încearcă să fii relaxat, dar nu superficial, să ai o mină pozitivă, dar nu exaltată, să adopţi, adică, un tip de atitudine generat de buna-măsură.

Cel mai mult dintre toate probele îmi place improvizaţia pe-o temă dată. Acolo se vede creativitatea candidatului, capacitatea lui de-a fi ludic, de-a veni cu rezolvări inteligente şi oportune. 

Cu ce te îmbraci? Cu ceva care să-ţi îngăduie să te mişti în voie (ţinută de scenă, papuci de scenă), căci una dintre etape e cea de expresivitate coregrafică. Şi pe asta e bine s-o lucrezi în prealabil cu un specialist care să te pună-n evidenţă, să-ţi releve aptitudinile fizice. Pentru personajele pe care le joci, adu câteva elemente de vestimentaţie care să te sprijine. Frizura/coafura şi un machiaj de scenă neutre, care să nu schimbe dramatic expresia facială, pot contribui benefic.

Cel mai mult dintre toate probele îmi place improvizaţia pe-o temă dată. Acolo se vede creativitatea candidatului, capacitatea lui de-a fi ludic, de-a veni cu rezolvări inteligente şi oportune. La enunţarea temei, nu strică să adresezi câteva întrebări suplimentar/lămuritoare, ca să fii sigur că vei broda imaginativ pe linia dorită de comisie. Şi, după ce-ai spus ce aveai de spus şi-ai arătat ce aveai de arătat, zi-le că mai ştii să faci ceva în plus. Dacă ştii! Gen să fluieri artistic, să jonglezi, să cânţi la un instrument, să faci acrobaţii şi mai ştiu eu ce! Orice te-ar putea scoate din linie.

Dacă nu ai câştigat, explicaţia e variabilă. Una e că n-ai fost suficient de pregătit. Poţi cere, cordial, un feedback, ca să ştii ce linie să cultivi. A doua, că n-ai reuşit să arăţi tot ce poţi. A treia, că ai fost bun, ai arătat, dar nu te-ai nimerit pe ceea ce căutau ei. De foarte multe ori varianta a treia, care poate părea un gând de autoconsolare, e perfect adevărată. Dar te-au văzut, te-au plăcut şi te vor avea în vedere altădată.