Trăieşte viaţa din plin, cu stimă de sine!

Auzim des că ar fi bine să consolidăm stima de sine a copiilor. Dar ce este stima de sine?Este felul în care o persoană simte faţă de sine. Este felul în care se percepe pe sine şi se place. Când ai sentimentul acesta te bucuri că tu eşti tu! Stima de sine nu trebuie confundată cu atitudinea de a fi „increzut” sau cu dispreţul.

Dispreţul este un fel de a masca lipsa stimei de sine, de fapt. Atunci când ai stimă de sine, nu îţi mai pierzi timpul încercând să îi impresionezi pe ceilalţi, fiindcă ştii că ai valoare.

Copiii au două mari nevoi de bază:

· Să simtă: „Merit să fiu iubit” – adică „eu contez şi am valoare pentru simplul fapt că exist”

· Să simtă: „Sunt valoros” – „ştiu că fac multe lucruri dând dovadă de competenţă. Ştiu că am ceva de oferit celor din jur”.

Vă spun acum câte ceva despre stima de sine, printr-o poveste. Una care le are pe toate: şi tristeţe, şi teamă, şi bucurie, şi putere, şi stimă de sine. O poveste ca viaţa!

Acum aproape 3 ani

Anna avea 5 ani. Într-o zi se juca cu două fetiţe de-a mama şi bebeluşul. O fetiţă era mama, iar două erau bebe. Mama îi dădea lapte copilaşului, cu un biberon de jucărie. Bebeluşul deschidea gura şi sugea laptele. Anna era bebeluşul. Îi văd faţa când deschide gura să primească biberonul. Privirea îi e în tavan, o văd că nu participă la joc aşa cum şi-ar dori. E clar că nu îi place jocul. Eu încep să mă foiesc şi aştept să termine jocul. Apoi o iau lângă mine şi o întreb:

„Aşa-i că nu vrei să fii bebeluşul?”

“Da, nu vreau”.

„Si de ce nu le zici fetelor?”

„Pentru că mi-e jenă”

În mod normal eu aş vrea să aibă stimă de sine, să se ducă la ele şi să le zică ca vrea să fie şi ea mama. Mă doare că nu are curajul să le zică fetelor asta. Dar înţeleg că e greu. E tare greu să zici cuiva ce vrei, fără să te temi că atunci când o faci, acea persoană nu pleacă de lângă tine. În cazul Annei, înţeleg că îi e teamă că, dacă nu e bebeluş, fetele nu se mai joacă cu ea.

OK... Ştiu şi că dacă îi zic: „Fă-ţi curaj şi du-te, aşa te-am învăţat eu, să fii puternică!” – nu merge. Asta ar pune o presiune imensă pe ea şi….s-ar mai tăia o bucăţică din stima de sine pe care ea o are acum!

Aşa că nu îi zic asta. O iau în braţe şi o întreb dacă vrea să vorbim împreună cu fetele. Zice da. Eu le zic fetiţelor, ele zic imediat da. Ele voiau orice. Annei îi era teamă.

Când ajung acasă, mă gândesc la interacţiunile Annei şi îmi dau seama că se teme să ceară ce vrea ea. Dacă cineva îi cere ceva, ea îi dă, chiar dacă nu vrea în aduncul sufletului ei. Ştiu că oricât de mult m-aş conecta la ea şi oricât de mult aş ajuta-o să îşi vindece durerile cu instrumentele Hand in Hand Parenting de conectare (timpul special, jocul, limitele şi ascultarea plânsului), stima ei de sine va înflori când……va înflori a mea!! Mă apucă panica! Că eu nu sunt capabilă să fac în viaţa mea reală ce aş vrea să facă ea. Eu nu sunt capabilă să mă duc să cer: „Eu vreau să fiu mama, nu bebele!”

În prezent

Dragii mei, acesta a fost începutul poveştii noastre despre stima de sine. Am văzut cum creşterea stimei de sine e un proces care are loc la mine şi la ea, în paralel. Nu întâi eu, şi apoi ea. În paralel. Asta e magic, ca mergem de mână. Subconştientul ei legat de al meu vede progresul meu şi aşa işi permite şi el să crească. Mai rapid decât ar face-o fără mine!

Acum am mers mai departe amândouă. Eu mă plac mai mult. Îmi e drag de mine, de felul în care trec prin viaţă. De felul în care mă iert când greşesc, de felul în care îmi văd luptele şi fricile. Anna vede procesul meu şi îl absoarbe. Îl vede şi pe tati şi învaţă de la el. Anna acum cere. Nu mai zice că nu îi plac ochii ei. Că picioarele îi sunt prea groase. Anna se place pe ea. De cele mai multe ori. Când nu se place, vine la mine şi reluăm procesul. O luăm de la capăt, care, de fapt, nu e de la capăt. Că ştim drumul, am mai mers pe el!

Fiindcă stima de sine este aşa de importantă pentru ca fiinţa umană să trăiască viaţa din plin, m-am gândit să mă întâlnesc cu voi, la Bucureşti, sâmbătă, 23 aprilie, şi să povestesc cu voi la Conferinţa despre stima de sine care are fi ingredientele ei, cum le putem dezvolta în relaţia cu copilul nostru şi cum putem creşte împreună. Am ţinut conferinţa asta de două ori şi m-a bucurat şi pe mine, fiindcă este una altfel decât cele pe care le ţin eu de obicei. Este rodul muncii mele cu mine şi cu copiii, este urmarea terapiei şi a LP-urilor mele (listening partnership), ale cărţilor citite şi lucrului cu copiii, în general. Iubesc această conferinţă fiindcă e vorba mult şi despre copii, şi despre noi.

Text semnat de Otilia Mantelers, Parenting by Connection Instructor (www.otiliamantelers.ro).