Totul despre Clody

La sfârșitul lui 2023, la Nemira a apărut o reeditare necesară, în condițiile în care de la prima ediție a cărții, scoasă la Humanitas, trecuseră 26 de ani. Este vorba de „La vie en rose cu Clody Bertola”, un substanțial volum al criticului teatral Ludmila Patlanjoglu (de asemenea autoare a unor monografii consacrate lui Ștefan Iordache și Gigi Căciuleanu).

Noua ediție, revizuită și adăugită, este inclusă în excelenta colecție „Yorick” (coordonată de Irina Cerchia) și are marele merit de a o readuce în atenția cititorilor iubitori ai teatrului, într-o manieră accesibilă și atractivă, pe Clody Bertola (1913-2007), o actriță legendară a scenei românești.

Volumul constituie, după cum notează Ludmila Patlanjoglu în „Prolog”, un „document de suflet și de epocă”. O dovedește chiar prima secțiune, „Paradisul Ducesei de Chițorani”, în care artista, provocată de întrebările criticului, rememorează verile de la țară și Bucureștiul copilăriei, dramele familiei sale înstărite (de pildă, tatăl, suferind de tuberculoză și de gelozie, s-a sinucis aruncându-se de la etajul 5 al renumitului Grand Hôtel du Boulevard, pe care părinții îl aveau în antrepriză, pe când Clody avea doar șase ani), descoperirea muzicii, coregrafiei și teatrului (a studiat dansul la școlile conduse de Floria Capsali și Iris Barbura, precum și pianul la Conservator, până ce Maria Filotti și, mai ales, Marietta Sadova au sprijinit-o să devină actriță), regizorii și directorii de trupe cu care a colaborat, dar și, desigur, cei trei bărbați care aveau să-i devină soți.

Cel dintâi a fost pictorul Ștefan Constantinescu, urmându-i regizorii de teatru și film Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Trei mari artiști ce s-au respectat și prețuit reciproc, la fel cum au respectat-o și prețuit-o pe actrița care le-a fost deopotrivă soție și muză și pe care au ajutat-o să ajungă pe culmi: „Dacă nu aș fi cunoscut aceste iubiri pentru Ștefan Constantinescu, pentru Ciulei, pentru Lucian Pintilie, cred că aș fi fost mai seacă, mai puțin profundă pe scenă”, mărturisește Clody Bertola.

Din narațiune nu lipsesc, evident, vitregiile istoriei. Când „Odeon”, teatrul lui Liviu Ciulei și Clody Bertola, a fost naționalizat, el a fost obligat să se mute la Teatrul Mic (fără a i se permite să regizeze o vreme), iar ea – la Teatrul Municipal, unde, spre marele lor noroc, a venit la conducere Lucia Sturdza Bulandra, care i-a mai acordat o șansă și lui Liviu, ce avea s-o succeadă la conducere. „Cu el, Teatrul «Bulandra» a făcut un salt către Marele Teatru”, observă pertinent actrița. Însă saltul a fost întrerupt brutal după premiera „Revizorului” lui Pintilie, din 1972, când Liviu Ciulei a fost demis; el a plecat apoi în SUA, unde „a reușit să se impună ca un mare regizor și director de companie”.

Lucian Pintilie, ultimul soț, „era de o obrăznicie surprinzătoare”, „avea un sentiment al libertății care îi uimea pe toți” și „făcea acte teribiliste dintr-o nevoie de joc, pe care o avea încă din copilărie”. După ce și-a pierdut mama, pe care o iubea enorm, într-un accident tragic, regizorul – declară Clody Bertola – „a venit la mine, a zăcut zile întregi în pat. Și de atunci n-a mai plecat”. Cei doi aveau să conviețuiască timp de aproape trei decenii. Într-o călătorie împreună prin Europa, actrița s-a atașat de orașul italian Assisi și i-a cerut soțului ca, atunci când ea se va stinge, cenușa să-i fie împrăștiată pe dealurile înverzite de acolo. În 2007, dorința i-a fost respectată.

Prima parte a cărții mai include pagini însemnate despre spectacole de referință ale artistei sau despre buni prieteni, precum Jeni Acterian (care a făcut-o personaj în „Jurnalul unei ființe greu de mulțumit”) și Emil Botta (care i-a dedicat versurile de la care pornesc destăinuirile).

Pentru Clody Bertola, despărțirea de scenă a fost nespus de dureroasă: „După 300 de spectacole cu «Gin Rummy», pentru că m-am îmbolnăvit și mi-am pierdut vederea, a trebuit să mă opresc definitiv. Fără întoarcere. A fost o ruptură, o sfâșiere. Ca o moarte. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc”.

Partea a doua, „Bărbații din viața ei”, le este dedicată celor trei soți ai artistei. Sunt portretizați toți patru prin amintiri (ale lui Clody Bertola și ale bărbaților înșiși), epistole (din nou, ale ei și ale lor), cronici de expoziție și fragmente de interviu. „Cea mai mare actriță cu care am avut fericirea să lucrez vreodată în teatru este Clody Bertola”, afirmă aici Liviu Ciulei.

„Muza Clody” conține poeme, ale lui Emil Botta și Radu Sighireanu, inspirate de artistă și introduse de Arșavir Acterian. Iar în partea următoare, intitulată „Îți mai aduci aminte, Clody?”, 23 de personalități cultural-artistice contribuie cu gânduri despre marea actriță. Față de ediția de la Humanitas, s-au mai adăugat, în această a doua ediție, 12 astfel de mărturii, inclusiv ale unor actori și regizori tineri (Ioana Anastasia Anton, Vladimir Anton, Andreea Bibiri sau Eugen Gyemant).

În secțiunea „Drumul unei cariere” sunt trecute în revistă, însoțite de citate sugestive (în general din presa vremii), rolurile interpretate de Clody Bertola în teatru, în film (mult prea puține, din păcate, dar ne-a rămas măcar o Aglae de neuitat, în „Felix și Otilia”, adaptarea lui Iulian Mihu după G. Călinescu), în producții televizuale și radiofonice. O carieră actoricească remarcabilă, de aproape o jumătate de veac, distinsă însă cu un singur premiu, pentru întreaga activitate, ce i-a fost înmânat de Andrei Șerban la Gala Premiilor UNITER din 1993.

Penultima parte, „Sub semnul capodoperei”, având drept subsecțiuni „Shakespeariana” și „Cehoviana”, se concentrează asupra rolurilor esențiale ale lui Clody Bertola din montări după cei doi uriași dramaturgi: Rosalinda în „Cum vă place” (regia Liviu Ciulei, 1961) și, respectiv, Ranevskaia în „Livada cu vișini” (regia Lucian Pintilie, 1967). Amintiri ale actriței și ale celor doi regizori, fragmente de cronici și intervenții din presă, rememorări și revizitări peste decenii întregesc o semnificativă imagine de ansamblu asupra a două spectacole antologice.

Ultima parte, „Iubire și prietenie în câteva scrisori”, cuprinde o selecție relevantă din corespondența primită/trimisă de Clody Bertola de la/către Jeni Acterian, Marietta Sadova și mama sa.

O impresionantă iconografie, având drept surse arhiva lui Clody Bertola și cea a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, sporește valoarea acestei apariții editoriale ce reușește să păstreze vie memoria unei actrițe marcante, oferindu-le cititorilor interesați o indispensabilă bază de informații, mărturisiri și documente vizuale.