Summitul de la Sibiu: o tornadă de vorbe mari

Summitul de la Sibiu, fain, relaxat, îmbibat de solidaritate europeană şi apreciat de localnici, a avut loc la 400 km de Drajna Nouă unde în urmă cu 10 zile o tornadă lua pe sus un autocar întreg. Cât timp la întâlnirea europeană la nivel înalt din Ardeal se pun schimbările climatice doar pe ultimul rând al listei, singura manifestare relevantă din Sibiu rămâne protestul celor de la Greenpeace şi mitingul sănătos al celor 80 de liceeni europeni.

Campania electorală pentru europarlamentare din partea occidentală a Uniunii e deja focalizată pe schimbările climatice. Grupuri europene precum Verzii sau ALDE se arată scârbite de aceeaşi retorică a ţintelor, „targetul pe 2030 trebuie să fie o reducere cu 55% a emisiilor“. Aiurea. Deja e timpul politicilor publice complexe asupra cărora se decide consensual pe baza cercetărilor ştiinţifice. Dar asta, la Consiliul European din iunie.

Urmând scrisoarea celor 8 state progresiste, Franţa, Olanda, Danemarca, Suedia, Spania, Portugalia, Luxemburg şi Belgia, scursă către Forbes, summitul e o oportunitate de reflecţie asupra problemelor cheie cu care se confruntă Europa şi asupra modului de a construi un program ambiţios pentru viitorul Uniunii Europene. Având în vedere importanţa sa imensă pentru acest viitor, atât ca provocare, cât şi ca o oportunitate, lupta împotriva schimbărilor climatice ar trebui să fie o piatră de temelie a Agendei strategice europene 2019-2024.

Cu toate acestea, îmi imaginez un dialog între Angie şi Manu: „hai să zicem şi ceva de mediul înconjurător că e groasă cu producătorii de maşini, cu ţintele de CO2…“. „Da da, nimeni nu mai ia în serios treaba asta cu ţintele, s-au prins; hai să scriem ceva despre mediu acolo la capătul hârtiei să nu zică puştii ăştia că au venit degeaba la Sibiu“. Esticii au ridicat din umeri...

„Vom continua să colaborăm cu partenerii noştri la nivel internaţional pentru a menţine şi a dezvolta ordinea internaţională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunităţi comerciale şi pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului şi combaterea schimbărilor climatice“, zice ultima frază a declaraţiei de la Sibiu.

Schimbările climatice sunt o provocare globală, cu implicaţii profunde pentru viitorul umanităţii. Impactul e deja resimţit în întreaga UE; exemple sunt valurile de căldură şi incendiile din vara trecută, din Portugalia până în Scandinavia ori tornadele din România. Raportul special al IPCC privind impactul încălzirii globale cu 1,5°C evidenţiază impactul încă devastator al unei încălziri cu 2°C şi arată că limitarea încălzirii globale la 1,5°C ar fi posibilă numai prin acţiuni climatice ambiţioase şi urgente.

E un subiect de îngrijorare crescândă pentru comunitatea ştiinţifică şi pentru cetăţenii europeni, după cum demonstrează şi mobilizarea tinerilor din întreaga Europă – dintre ei, 80 la Sibiu. Liderii UE trebuie să acţioneze acum, la Consiliul din iunie, pentru a aborda aceste preocupări legate de climă.

Lupta împotriva schimbărilor climatice necesită o transformare profundă a tuturor sectoarelor economiei. Aceasta este atât o provocare, dar mai ales o oportunitate majoră de a pune UE în direcţia unei tranziţii ambiţioase, rentabile şi echitabile din punct de vedere social către o economie neutră din punct de vedere al climei, care poate aduce beneficii în creşterea economică sustenabilă, ocuparea forţei de muncă, calitatea vieţii, sănătatea publică, etc.

Comunicarea recentă a Comisiei „O planetă curată pentru toţi“ prezintă o viziune asupra modului în care UE poate duce până în 2050 la economie fără emisii într-o Uniune mai prosperă. Ar fi frumos ca şi Consiliul European împreună cu statele membre să aibă sensibilităţi similare.

Pentru a-şi oferi contribuţia la efortul global necesar pentru a limita consecinţele schimbărilor climatice, UE ar trebui să adopte o strategie ambiţioasă pe termen lung cu obiectivul de a ajunge net carbon-zero până în 2050, cel târziu. UE ar trebui, de asemenea, să se angajeze să sporească contribuţia sa actuală stabilită la nivel „naţional“ (NDC) la Acordul de la Paris până în 2020 pentru a conduce la un nivel mondial de ambiţie mai ridicat. UE a adoptat deja o ţintă energetică ambiţioasă şi o legislaţie climatică cu anul de referinţă 2030, care pune UE pe un curs al reducerii gazelor cu efect de seră pentru perioada ante-2050. Deşi emite mai puţin decât China ori SUA, UE are o capacitate imensă de a ridica ambiţia reducerii emisiilor pe tot globul.

Tranziţia către o societate fără emisii trebuie să fie echilibrată din perspectivă socială: tranziţia ar putea să creeze noi locuri de muncă ecologice în beneficiul tuturor europenilor şi regiunilor pentru a se asigura acceptarea socială a acestei tranziţii. O piaţă internă a energiei funcţională şi mai integrată va reprezenta cheia securităţii energetice în fiecare regiune. Utilizarea optimă a infrastructurii existente şi dezvoltarea unei pieţe energetice mai interconectate sunt instrumente importante în acest sens.

Tranziţia spre o economie cu emisii zero va oferi o oportunitate importantă companiilor. UE ar trebui să dezvolte noi industrii cu emisii reduse prin cercetare, inovare şi pieţe care vor consolida competitivitatea europeană într-un viitor global cu emisii zero. Bugetele pentru inovare trebuie să se concentreze în mod considerabil asupra faptului că energiile ecologice sunt accesibile tuturor persoanelor din toate regiunile.

Pentru a reuşi această tranziţie ambiţioasă către o UE neutră din punctul de vedere al climei, este esenţială redirecţionarea fluxurilor financiare, atât private, cât şi publice, către acţiuni în domeniul climei. Bugetul UE aflat în prezent în curs de negociere va fi un instrument important: cel puţin 25% din cheltuieli ar trebui să ajungă la proiecte care vizează combaterea schimbărilor climatice, inclusiv măsuri de facilitare a tranziţiei către un sector industrial decarbonizat. Ca principiu general, bugetul UE nu ar trebui să finanţeze nicio politică în detrimentul acestui obiectiv.

Pentru a mobiliza finanţări mari pe o bază serioasă pentru tranziţia către o societate carbon-zero, ar trebui dezvoltate şi noi măsuri pentru promovarea finanţelor durabile, cum ar fi: transformarea BEI pentru a acorda finanţare ecologică şi pentru a promova investiţiile în energie curată şi tranziţia climatică; transparenţa activităţilor de gestionare a riscurilor legate de climă prin urmărirea investiţiilor legate de mediu şi climă şi a contabilizării privind gazele cu efect de seră; ba chiar instituţiile financiare private, băncile, trebuie să măsoare şi să facă public impactul asupra climei al creditărilor.

Dacă astea nu se întâmplă, oamenii, tinerii, nu numai că vor ieşi tot mai mulţi în stradă, dar vor cere tranziţia către o societate fără emisii în faţa instanţelor de judecată. Olanda e o ţară progresistă în materie climatică nu (doar) graţie educaţiei şi geografiei; cazul Urgenda a adus în faţa instanţei politicile climatice (sărace) ale guvernului, iar cetăţenii au învins. La nivel European, People’s Climate Case face acelaşi lucru la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg: schimbările climatice au deja efecte în viaţa de zi cu zi, iar reclamanţi din multe ţări europene cer protecţie împotriva consecinţelor încălzirii climei în faţa instanţei europene. Printre reclamanţi e şi un cioban din Carpaţii noştri. Recomand scepticilor şi negaţioniştilor să vorbească cu el sau cu oricare alt păstor din munţi.