Summit la Vilnius: apar oarece certitudini, dar conflictul este foarte departe să de încheie. Se poate și extinde?

Zelenski a spus că dacă țării sale nu-i este dat un semnal clar privind aderarea țării sale la NATO, atunci nu vede nici un rost în a participa la Summit-ul Alianței; Vucic al Serbiei a spus că dialogul sub auspiciile UE între Belgrad și Priștina este „fără sens în circumstanțele actuale”.  Este o formă de presiune continuă mereu în creștere pe măsură ce tensiunile devin din ce în ce mai violente, amenințând cu extensia regională care, în actualele circumstanțe, ar putea antrena un conflict devastator și care să implice intervenția marilor puteri. Drept care, cel puțin în această fază, dacă acestea sunt presiunile din partea celor doi lideri, să ne uităm cu atenție la răspunsurile care încep să fie formulate, direct pentru zonele respective, dar și în dialogul între super-puteri.

Un dialog care urmărește un scop esențial și cu care toată lumea este de acord: dat fiind că tensiunile în Ucraina și în jurul problemei ucrainene sau cele generate în Balcani au depășit de mult timp nivelul de alarmă, trebuie construită o soluție impusă de super-puteri pentru a împiedica derapajele și, mai ales, pentru a opri un eventual efect de contaminare regională și continentală. Ceea ce se petrece în Ucraina sau între Serbia și Kosovo trebuie, cu orice preț, să rămână probleme locale, tragice, și urgente, dar care nu pot sau nu ar trebui să poată să influențeze relațiile între națiuni9 și să pună în pericol stabilitate NATO, spre exemplu, sau să schimbe regulile jocurilor internaționale, și așa extrem de fragile.

Nu este vorba doare de consecințele militare ale conflictelor sau perspectivelor de conflict în cele două cazuri, este, din ce în ce mai clar resimțit un cumul de consecințe care produc o mare neliniște deoarece influențează capacitatea de supraviețuire a multe  țări ale lumii. Un exemplu foarte clar este actuala situație extrem de confuză în jurul Acordului privind transportul cerealelor ucrainene realizat sub auspiciile ONU și Turciei, acum posibil de reziliat de Rusia. Prima consecință ar fi închiderea imediată a „culoarului de solidaritate” din Marea Neagră în condițiile în care, în disperare de cauză, UE a fost de acord cu restricțiile cunoscute solicitate ultimativ de cele 5 țări din estul Europei, ceea ce înseamnă că, cel puțin până în septembrie, cerealele ucrainene vor avea o singură cale de export, doar prin porturile din vestul Europei, soluția scumpă și destul de puțin convenabilă din mai multe puncte de vedere. Până acum folosindu-se oportunitățile oferite de Acord, prin intermediul FAO, au putut fi exportate peste 625.000 tone de grâne din Ucraina către destinații precum Afganistan, Etiopia, Kenya, Somalia. Așa este, numai că doar 3,2 – 3,4% % din exporturile de grâne ucrainene au ajuns în țări cu venituri reduse sau bântuite de spectrul foamei. Restul? Consultați aici stupefiantele date oferite de ONU: 44% din cantitatea totală a mers în țări dezvoltate, iar  ce-a mai rămas a fost exportat în țări în curs de dezvoltare.  

Este doar un aspect care motivează importanța demersurilor globale pentru a demara negocieri de stabilizare a situației înainte ca tensiunile să fie ireparabile. De aici importanța discuțiilor directe între China și SUA sau modul în care, finalmente, se așază lucrurile înaintea Summit-ului de la Vilnius.

Sigur că Zelenski va participa și, deja, a auzit prima mare concluzie, comună în formulare între NATO și UE: Ucraina va fi la un moment dat admisă în cele două organizații dar numai după ce va fi urmat toate procedurile normale impuse oricărei țări care a solicitat aderarea, trecând prin toate sistemele de verificare și control privind statul de drept  și doar după ce vor fi fost consemnate ca îndeplinite reformele multiple în sectoarele economice, sociale, etc. Era imposibil să fie altfel, era imposibil deoarece, chiar dacă unele state membre au cerut asta, s-ar fi constituit un precedent extrem de complicat care însemna primirea unei țări aflat în plin conflict militar, în secunda următoare fiind activat Art.5 de apărare colectivă.

Dar ce va  primi Ucraina? Cu siguranță, se va vorbi despre acel pachet de „măsuri de siguranță” care, din punctul de vedere al NATO, așa cum a afirmat Secretarul General , „reprezintă măsuri de securitate solide care trebuie să fie generate în teren după încheierea conflictului pentru a împiedica Rusia să se reînarmeze și să lanseze un alt atac și, astfel, să sfărâmăm ciclul agresiunii rusești”. O formulare diplomatică ce lasă, în definitiv, toate căile încă deschise, inclusiv pentru ce-ar putea fi opțiunea de a oferi Ucrainei un fel de model similar cu acordurile de securitate extinse între SUA și Israel, ceea ce ar permite țărilor din NATO să transfere direct, fără restricții, tehnologie de înalt nivel și echipamente militare, exact așa cum se face acum între țările NATO.

Dar, în paralel cu formularea unor multe dezvoltări cerute pentru planurile regionale de apărare ale NATO a căror nouă formulă este încă subiect de discuții, până la urmă, esențiale vor fi negocierile aflate șu ele într-un punct extrem de delicat. Cu atât mai delicat cu cât, chiar dacă este neplăcut de reamintit, Summit-ul Alianței este posibil să se confrunte cu un eșec de fond: nu va putea confirma aderarea Suediei, punctul final al noii etape de extindere deja anunțate (Finlanda + Suedia) din cauza opoziției ferme a Turciei. Va fi un semnal extrem de greu de digerat și față de care chiar și România, prin vocea domnului Președinte al nostru, va trebui oarecum să se pronunțe, chiar post-factum pentru a nu supăra pe nimeni. Și nici nu cred că va putea deoarece, iată ce se conturează acum, deciziile finale par să se ia, din nou, doar după ce s-au negociat în cercul închis al mai marilor lumii. În așteptarea marilor schimbări ce vor fi anunțate în această vară, de o parte și cealaltă a baricadei.

O baricadă va fi vu siguranță, totul este ca cei care pot s-o facă, să decidă că ar trebui să existe și porți de trecere. Ce va fi, ni se va spune și nouă, la timpul potrivit, adică înainte de „poza de familie”.