Sistemul a zis: ,,Mai dați-mi timp, nu vreau să mă schimb!”

0
Publicat:

La mai bine de o săptămână de la decizia de neadmitere a candidaturii ,,președintelui ales” de către Biroul Electoral Central a venit momentul unui bilanț ce trebuie să aibă în spate o analiză cât se poate de rațională, ce are o o concluzie cât se poate de tranșantă: Călin Georgescu a reprezentat pentru sistem răgazul perfect pentru a nu se reforma.

Calin Georgescu FOTO Facebook jpg

Din decembrie 2024 s-a obținut un moment de respiro de nesperat prin apăsarea butonului de pauză la democrația bazată pe alegeri. Apariția intempestivă a lui Călin Georgescu (o figură politică marginală, dar deloc strain de sistemul anilor ’90-2000 pe care l-a servit din diferite funcții în Guvern) ne arată că sistemul a apelat la rezerva lor de cadre, fiind obținut un moratoriu: de la Nordis, corupție, amatorism în actul de guvernare, neasumarea unei reforme administrative și multe altele. Un armistițiu temporar între stat și societate precedat de declanșarea unui război cultural, așa cum e la modă prin alte state, mult mai mature democratic.

Statul/establishmentul- și-au dat seama că societatea le-a luat-o cu mult înainte. Chiar și segmentul social care a văzut în Călin Georgescu o ,,salvare" e mult mai racordat la modernitate decât birocrații/cleptocrații rigizi din vârful statului. Votanții lui au pus mâna pe o opțiune electorală (bună, rea: nu contează!) și au cerut într-un mod imperativ: ,,Respectați-ne!". Ăsta e semn de emancipare. Emancipare fără prea multă educație în cazul multora, dar tot emancipare e. Sistemul e speriat de emanciparea celor care până de curând erau doar statistică.

Prin intermediul lui Georgescu a fost sondată și cuantificată această dorință de emancipare. Sistemul știe că trebuie să se reformeze mai devreme sau mai târziu. Am să apelez la o analogie, poate un pic deranjantă: sistemul știe că are pe el niște chiloți pe care nu vrea să-i schimbe și îi tot întoarce pe dos și îi poartă în continuare. Georgescu a fost acea pereche de chiloți curați, dar vechi, aruncați prin podul casei, un pic peticiți și mâncați de molii; o alternativă la achiziționarea unei perechi de chiloți din colecția anului 2025. Nimeni din sistem nu vrea să poarte chiloți ,,ultimul răcnet" pentru ei ca oameni sunt depășiți de vremuri. Uitați-vă la Ponta care vrea să candideze pe locul lăsat liber de Georgescu: omul ăsta a avut la dispoziție atâta timp să conștientizeze erorile sale politice, dar degeaba. L-au scos de la naftalină pe Crin Antonescu, e același mesaj: mai dați-ne timp!

Între suveranismul artificial întreținut și reforma amânată la nesfârșit

După ani buni în care vocea suveranistă a dominat spațiul public, inclusiv câteva televiziuni mainstream, revine, timid, și vocea reformista din societate. E vorba de cea care a fost pusă la colț și etichetată în fel și clip- soroșistă, globalistă, neo-marxistă, ,,elgibitistă, cu volan pe dreapta” și multe alte invective fetide menite să ofere combustibilul necesar întreținerii războiului cultural, foarte răspândite pe rețelele de socializare (ale căror algoritmi favorizează discursul extrem din motive de marketing) după mitingul din weekend de la București, un manifest pentru menținerea parcursului european.

La fel de artificial creat și întreținut este ,,electoratul suveranist”. Nu există ,,electorat suveranist" în România care să conteze în statistici. Suveranismul e retrograd; 99 %. din români vor emancipare și schimbare. Suveranismul e un xanax aruncat și înghițit de cei care mai pot fi potoliți în pretențiile lor de ,,mai mult și mai bine". V-au sedat și v-au legat de pat, dar supradoza v-a făcut să credeți că ați umblat nopți întregi, neobositi, după dreptate și schimbare. Înainte de a rezolva problema sărăciei materiale, trebuie rezolvată și sărăcia morală. Asta e mai dureroasă și persistă pe mai multe generații.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite