Sibiu 1989 (IV): „Cam greu, porcul!“

0
0

Diversiunea „securişti = terorişti", pusă la cale de autorii loviturii de stat din decembrie 1989, a produs aproape 1.000 de victime după fuga lui Ceauşescu.

La Sibiu, diabolicul plan a fost executat de locotenent-colonelul Aurel Dragomir, comandantul UM 01512. Ororile dirijate de acesta sunt dezvăluite de unul dintre „terorişti", locotenent-colonelul (r) Victor Manfred Burtea, care la Revoluţie avea o experienţă de 20 de ani în contraspionaj. În după-amiaza de 22 decembrie, acesta - ca şi alţi colegi ai săi - a fost pus sub pază în Sala de sport a UM 01512.

„În acea noapte de groază, de 22 spre 23 decembrie, s-au petrecut câteva evenimente memorabile, pe care nu le voi uita tot restul vieţii. Către miezul nopţii, numărul nostru a crescut considerabil, fiind aduşi în «arest» două plutoane de militari în termen de la Batalionul Trupelor de Securitate de pe Calea Poplăcii, în frunte cu comandantul lor, un căpitan tânăr. Chipul tumefiat al acestuia dovedea indubitabil că fusese tratat cu maximă «atenţie» înainte de a fi arestat. De ce o fi ordonat Dragomir arestarea acelor copii, militari în termen, numai el poate şti.

Pentru mine însă, venirea lor a fost o adevărată salvare. Cum?

Aceşti băieţi erau în uniformă, ei purtând ţinuta de iarnă. Şansa mea a fost aceea că un grup dintre ei a fost aşezat în imediata mea apropiere, eu doar în cămaşă şi pantaloni subţiri, fiind în prag de a face şoc hipotermic. Băieţii de lângă mine mi-au observat tremuratul necontrolat, doi dintre ei s-au apropiat încet-încet până când am ajuns între ei şi m-au încălzit, cât de cât, cu trupurile lor.

Un alt moment s-a produs în jurul orei 23, când a fost adus «arestat» maiorul Radu Balici, şeful Serviciului Cercetări Penale de la Miliţia judeţului Sibiu, împreună cu patru subalterni ai săi. Erau în uniformă. După ce au depus bunurile personale pe prelata amintită, întinsă lângă intrare, unul dintre elevii care îl escortaseră pe maiorul Balici, în zelul insuflat de comandantul său, a dat să-i smulgă ofiţerului epoleţii de pe uniformă. Deşi era împuns în coaste de ţevile a două arme automate, ofiţerul a replicat ferm, dar suficient de tare pentru a fi auzit de toată lumea: «Ia mâna de pe mine, nenorocitule, că gradele astea nu mi le-ai dat tu, ci Ţara! Şi eu am muncit pentru ele!» Şi-a scos apoi singur, cu calm, epoleţii şi petliţele şi le-a aruncat pe prelată. Am admirat cu toţii acest gest plin de curaj şi de demnitate.

Spre miezul nopţii s-a produs o scenă cumplită. Zgomotul armelor cu care se trăgea în jurul sălii de sport devenise asurzitor, înnebunitor. Vibraţiile au făcut să se spargă câteva geamuri de pe lateralele sălii. Bătea un vânt subţire, de decembrie. La un moment dat s-a deschis uşa de la intrare. Au intrat patru elevi-militari, care cărau într-o prelată un corp omenesc. Ajunşi în celălalt capăt al sălii, l-au basculat pur şi simplu din prelată pe ciment şi l-au acoperit cu un pled alb, de spital. Apoi, pe când se retrăgeau, unul dintre ei a remarcat cu voce tare: «Cam greu, porcul!» Am rămas cu toţii înmărmuriţi. Cine se afla sub pledul alb care începuse să se îmbibe de sânge? Nu-i vedeam decât picioarele goale şi îi auzeam, din când în când, gemetele. Nu-l puteam ajuta cu nimic pe acel om. Aveam mâinile legate la spate şi ordin să nu ne mişcăm. Spre dimineaţa zilei de 23 decembrie, omul a tăcut. Murise.

Când militarii au scos omul mort pe o targă, l-am putut vedea. Era gol, cu trupul plin de sânge. I-am desluşit chipul. Era colegul nostru, locotenent-colonelul Silviu Chiran, un om blând şi harnic, un devotat familist. Ulterior am aflat că, în timpul încercării noastre de salvare, dânsul fusese împuşcat în abdomen. A ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu. Acolo a ajuns, în cursul serii, şi locotenent-colonelul Dragomir, pentru a «inventaria» morţii şi răniţii din rândul ofiţerilor de Securitate şi Miliţie. Minţind grosolan, Dragomir a afirmat că răniţii din Securitate sau Miliţie trebuie transferaţi la Spitalul Militar. În loc să îşi apere pacientul aflat la Terapie Intensivă, în zona lor de competenţă exclusivă, medicii au permis ridicarea acestuia. Din ordinul acelui bezmetic, Silviu Chiran a fost încărcat într-un TAB, adus în Sala de sport a UM 01512 şi «depozitat» în maniera descrisă mai sus. Dacă această faptă, chiar luată singular, nu-l acuză pe locotenent-colonelul Dragomir Aurel de complicitate la omor deosebit de grav, atunci înseamnă că degeaba am studiat Dreptul Penal la facultate.

Spre dimineaţa zilei de 23 decembrie, în Sala de sport şi-a făcut apariţia locotenent-colonelul Dragomir în persoană. Era în «ţinută militară de luptă», încins cu diagonala, cu cască de oţel pe cap şi mănuşi de piele în mâini. Era escortat de trei elevi-militari, înarmaţi cu automate, care formau un «scut» în jurul comandantului lor, având în vedere «pericolul» la care se expunea acesta apărând în preajma unor «terorişti», chiar dacă aceştia aveau mâinile legate la spate.

Comandantul nu s-a adresat însă «deţinuţilor», ci elevilor din plutonul de pază, cărora le-a ordonat: «Atenţie, elevi! În faţa voastră se află terorişti deosebit de periculoşi. La cea mai mică mişcare, trageţi fără somaţie!» După care s-a răsucit pe călcâie şi a părăsit sala, escortat cu aceeaşi veneraţie de elevii impresionaţi de vitejia comandantului lor..."

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite