Și soldații mor câteodată, nu-i așa?
0Institutul pentru Studiul Războiului / Institute for the Study of War / ISW, cel ale cărui hărți detaliind operațiile din Ucraina sunt literă de evanghelie pentru orice analist care nu vrea să facă valuri contra curentului, ne transmite o informație, un fel de buzdugan aruncat înainte de către știrea cea adevărată: contraofensiva ucraineană din Donețk și Zaporojie (și Herson?) s-ar putea opri pentru o reevaluare.
Cuvântul ”oprire” sună prea strident pentru o operație atât de ambițioasă, așa că institutul îmbracă această ”opinie venită din partea experților militari” într-o haină protectoare: ”Forțele Kievului ar putea, temporar, să stopeze acțiunile ofensive pentru a re-evalua tacticile folosite pentru viitoare operații.”
Pentru a întări această variantă este utilă și aprecierea unui șef de serviciu de informații militare dintr-o țară cu ieșire la Marea Baltică: ”nu vom vedea o ofensivă în următoarele șapte zile” (declarația este făcută pe data de 16 iunie, n.n.), nefiind, totuși, clar dacă respectivul a văzut, totuși, ceva în intervalul 4 iunie – prezent, perioadă în care inclusiv președintele Zelenski a declarat că această contraofensivă se confruntă cu o serioasă rezistență, situația este ”în general, pozitivă”, dar ”dificilă”.
Specialiști în nuanțarea aprecierilor, astfel ca fiecare utilizator să-și ia din analizele lor ceea ce crede că îi folosește, colaboratorii ISW mai oferă câteva puncte de sprijin de etapă:
- Ucraina nu și-a utilizat majoritatea forțelor pentru operații (contra)ofensive;
- pauzele operaționale sunt comune (normale, n.n.) în acțiunile ofensive majore. Ele nu semnifică încheierea contraofensivei ucrainene;
- chiar și aceste condiții, forțele ucrainene continuă acțiunile contraofensive pe cel puțin patru sectoare de front și au obținut limitate câștiguri teritoriale.
Și, astfel, toată lumea e mulțumită.
În câteva paragrafe s-a scris istoria unei contraofensive care a avut loc (sau, poate, nu), în care ucrainenii au obținut o serie de succese și au înaintat sute de metri și chiar kilometri.
În proces a reapărut și generalul Zalujnîi, cel trimis de Putin la recuperare medicală într-un loc unde nu se vorbește limba ucraineană, a inspectat pe hartă situația și a decis, și el, că e nevoie de o re-evaluare.
La această etapă de bilanț a activităților militare recente din sudul și estul Ucrainei nu vor mai putea fi prezenți câteva mii de soldați ucraineni care, în încercarea de a ajunge la Mariupol, Melitopol, Berdiansk, poate chiar și în Crimeea, s-au oprit cu fruntea în țărâna celor cinci, șapte sau zece sate care, în decurs de două săptămâni, au fost cucerite, pierdute și, iar, recucerite de una sau alta din cele două părți.
Lor li se adaugă alte câteva mii de soldați ruși, la fel de convinși de justețea cauzei lor, la fel de încrezători că victoria e aproape.
Sigur, cifrele pot fi contestate.
Rezultatul contează, restul e statistică.
Când statistica dă cu minus, e rândul experților politico-militari să dreagă busuiocul.
***
Dacă ofensivă / contraofensivă a fost sau nu a fost, se poate dezbate, dar sigur așteptările au fost și rămân mari, nu numai la Kiev dar și în multe capitale europene și trans-atlantice.
Poate e o coincidență, dar și dezamăgirile sunt la fel de mari, iar pentru Ucraina vin una după alta.
Și cea mai mare de unde nu te aștepți:
- într-o declarație care reia mesajul transmis secretarului generalul al NATO, Jens Stoltenberg, președintele SUA, Joe Biden, folosește un limbaj descurajator la adresa solicitării Ucrainei de a adera la Alianța Nord-Atlantică;
- ”Administrația SUA nu va face nimic ca să ușureze sarcina Kievului, ucrainenii trebuie să îndeplinească aceleași standarde ca și celelalte state care au trecut prin acest proces”;
- altfel spus, în 2023, Ucraina revine la nivelul anului 2008, când, la București, a fost încurajată să ia calea MAP (Membership Action Plan) dacă dorește ca, la un moment dat, să devină membru NATO;
- adică, după nouă ani de conflict așa, mai mocnit, și un an și jumătate de război adevărat, Kievului i se transmite că sunt ceva probleme cu standardele și cu reformele?
De parcă, de abia sâmbătă, 17 iunie, acestea ar fi devenit vizibile și dincolo de Ocean.
Sigur, la acel moment, gândurile lui Biden erau îndreptate mai curând către îndepărtatul Est, acolo unde secretarul de stat Blinken, se pregătea să reia călătoria începută dar deturnată, în februarie curent, de un balon buclucaș, cu aere de spion.
Talerul pe care se afla Ucraina era sortit să piardă din greutate în fața priorității reprezentate de relația cu China.
***
Ceva semnale că anii de miere ai relațiilor dintre Ucraina și Washington nu pot continua la nesfârșit au mai fost.
Cel mai recent, un fel de lovitură cu mantă, a fost noua dezvăluire, bine acoperită cu o poveste despre forțe speciale și explozivi, privind intențiile (finalizate?) Kievului de a arunca în aer conducta de gaze rusești Nord Stream 2.
Cum dezvăluirea are loc în New York Times, organul de presă, pardon, publicația cea mai apropiată de establishmentul politic american, lucrurile sunt serioase, chiar dacă nu se fac acuzații directe: ”e doar un grup...., o acțiune izolată fără știința și aprobarea...., nu există dovezi concrete privind implicarea oficială...”
***
Când e vorba de reforme și standarde, nu NATO pare a fi cel mai bun profesor.
Și nici cel mai exigent.
Un raport al Comisiei Europene stabilește, cu destul negru pe alb, că Ucraina a îndeplinit doar două din cele șapte condiții impuse pentru a adera la Uniunea Europeană.
Raportul nu e public, dar oficiali ai UE au ”scăpat” către presă că aceste două domenii pozitive sunt cele privind media ucrainene și reforma justiției.
Acum, între noi fie vorba, dacă trecem la pozitive evoluțiile din zona libertății de expresie (o lege a presei semnată de președintele Zelesnki la sfârșitul anului trecut a fost contestată de o serie de asociații ale jurnaliștilor ucraineni, pe motiv că instaurează cenzura), sau reforma în justiție (însuși șeful Curții Supreme, Vsevolod Kniaziev, a fost reținut pentru mită, nu mai departe de acum o lună), vă închipuiți cum arată celelalte.
Dar, vorba oficialilor europeni, paharul e pe jumătate plin, tonul rămâne pozitiv la adresa Ucrainei.
Chiar dacă de la doi la șapte e cale lungă, lungă.
***
Siguuuur, între aceste rapoarte și condiționări și contraofensiva din sudul și estul Ucrainei nu este o legătură directă.
Și nici revenirea la discursul despre standarde și reforme nu e urmarea stagnării înregistrate pe front, o, nu, deloc.
În definitiv, soldații se luptă pentru palma de pământ care aparține legal țării pe care o apără.
Ei nu sunt parte a jocurilor politice și strategice care îi transformă în pioni plini de vitejie care pleacă să înfrunte inamicul rus, fără a avea măcar o umbră de avion deasupra lor.
Generalii lor știu ceva dar nici măcar ei nu pot influența momentul și locul în care se desfășoară operațiile militare.
Ei nu pot influența nici măcar continuarea utilizării tancurilor Leopard, cele care, după o serie de prime lovituri frontale, au dispărut din peisaj, pentru că publicitatea negativă face rău la export.
Nefinalizate în victorii răsunătoare, care să poată fi utilizate politic și propagandistic, morțile soldaților rămân statistică.
Se încarcă comentariile...
