Screening-ul „la minut“ cu telefonul mobil pentru fibrilaţia atrială, recomandat de consorţiul de experţi AF-Screen
0Screening-ul pentru fibrilaţia atrială asimptomatică (FA) la persoanele în vârstă de peste 65 de ani şi tratarea acesteia cu medicamente anticoagulante ar putea preveni zeci de mii de accidente vasculare cerebrale la nivel mondial în fiecare an, afirmă un grup de experţi internaţionali, într-o ediţie recentă a jurnalului Circulation*, revista Asociaţiei Americane de Cardiologie (AHA).
Consorţiul internaţional AF-SCREEN, din care face parte şi Centrul pentru Inovaţie în Medicină din România, stă la baza unei iniţiative la nivel mondial pentru introducerea programelor naţionale de screening pentru o afecţiune cardiacă obişnuită, fibrilaţie atrială (FA), care poate poate determina apariţia unor accidente vasculare cerebrale catastrofale.
FA este o aritmie obişnuită şi gravă a inimii, prezentă în unul din trei cazuri de accidente vasculare cerebrale. Aceasta se întâmplă deoarece ritmul inimii este anormal, cordul nu mai pompează corespunzător sângele şi apare riscul formării de cheaguri de sânge în interiorul inimii. Când cheagurile de sânge se rup, acestea se deplasează de obicei spre creier, provocând accidente vasculare grave.
Aproximativ 10% din accidentele ischemice sunt cauzate de FA, boala fiind adesea detectată pentru prima dată în momentul accidentului vascular. FA asimptomatică, care stă la baza acestor accidente vasculare cerebrale, poate fi detectată cu uşurinţă prin simpla palpare a pulsului sau prin electrocardiografe (EKG) portabile care oferă un diagnostic în mai puţin de un minut.
Accidentele vasculare cauzate de FA sunt mai mari, mai grave şi cu rată mai mică de supravieţuire decât alte accidente vasculare cerebrale. Protejând persoanele vulnerabile ca să nu sufere un accident vascular, îi scutim şi pe ei, dar şi familiile lor de multe necazuri.
Statisticile Federaţiei Mondiale a Inimii (World Heart Federation) arată că 15 milioane de oameni suferă un atac cerebral vascular în fiecare an, aproximativ şase milioane mor şi alte cinci milioane rămân cu dizabilităţi permanente.
Screening-ul pe scară largă pentru fibrilaţia atrială asimptomatică la persoanele în vârstă de peste 65 de ani ar putea reduce costurile accidentelor vasculare cerebrale şi dizabilitatea asociată acestora, şi ar ajuta la salvarea vieţilor. Există, de asemenea, dovezi clare că detectarea FA asimptomatică înainte de dezvoltarea simptomelor şi tratamentul cu anticoagulante orale şi alte terapii ar putea reduce într-o mare măsură riscul de accident vascular cerebral, şi ar reduce parţial riscul crescut de deces asociat.
Centrul pentru Inovaţie în Medicină este membru al AF-SCREEN International Collaboration, care cuprinde peste 130 de cardiologi, neurologi, medici de familie, economişti medicali, asistente, farmacişti şi organizaţii pentru sprijinul pacienţilor din 33 de ţări. Carta Albă, publicată în prestigiosul jurnal Circulation, a fost scrisă de 60 de membri AF-SCREEN.
S-a arătat că screening-ul detectează FA la 1-3% dintre persoanele cu vârsta între 65 şi 75 de ani.
Dat fiind faptul că FA este uşor de detectat, şi s-a demonstrat că rezultatele slabe pot fi modificate în mod substanţial prin tratament, Consorţiul AF-SCREEN consideră că există un caz rezonabil, rentabil din punct de vedere al costurilor, pentru a monitoriza acest ritm anormal al inimii la persoanele mai vârstnice din comunitate, precum şi în clinică.
Carta Albă solicită guvernelor din întreaga lume să introducă screening-ul pentru toate persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani. Programele ar putea fi desfăşurate prin medicii de familie, farmacii sau în comunitate şi ar putea fi efectuate cu controlul pulsului, un monitor de tensiune arterială sau, în mod ideal, un dispozitiv ECG portabil, cel mai bun instrument pentru oferirea rapidă a unui diagnostic FA stabil.
Persoanele care se îngrijorează de bătăile inimii şi riscul de accident vascular pot lua măsuri. Dacă ai 65 de ani sau mai mult, atunci poţi consulta un medic pentru a-ţi lua pulsul, sau poţi verifica singur acasă dacă bate regulat ca un ceas. Dacă este neregulat, poţi face un ECG şi FA este diagnosticată şi tratată cu medicamente.
Pe scurt despre fibrilaţia atrială, screening şi tratament
- Fibrilaţia atrială (FA) este responsabilă pentru o treime dintre toate accidentele vasculare cerebrale.
- 27% dintre accidentele vasculare cerebrale legate de FA (care reprezintă 10% din toate accidentele vasculare cerebrale) nu sunt detectate înainte de accidentul vascular deoarece FA este adesea asimptomatică (fără simptome aparente şi nerecunoscute de persoana cu FA)
- Accidentele vasculare legate de FA sunt mai grave şi provoacă o dizabilitate mai mare decât accidentele vasculare fără FA
- Screening-ul pe scară largă pentru FA asimptomatică la persoanele în vârstă de peste 65 de ani ar fi o modalitate sigură de prevenire a accidentelor vasculare cerebrale şi a poverii daunelor cauzate de accidentele vasculare cerebrale, deoarece accidentele vasculare legate de AF pot fi prevenite într-o mare măsură de tratamentul cu anticoagulante orale.
- Este momentul să se includă screening-ul pentru FA în mai multe ghiduri naţionale sau continentale din întreaga lume.
*Carta Albă, Screening pentru fibrilaţia atrială, Un raport al AF-SCREEN International Collaboration, are 60 de autori colaboratori. Circulation, 9 mai 2017, ediţia 19; Vol 135