Să învăţăm de la copii ce e patriotismul!

În anul 2000, coordonam la „Dilema“ un număr de revistă dedicat patriotismului. Cu ocazia aceea, am avut curiozitatea să văd şi ce înseamnă pentru copiii noştri patriotismul şi am mers la o şcoală bucureşteană să aflu. M-au ajutat nişte profesoare, care i-au rugat pe elevi să scrie câteva rânduri despre acest subiect, şi am primit în cele din urmă un teanc de „lucrări“, ale copiilor de la clasa I până la clasa a V-a.

Cum era de aşteptat, cele mai multe erau pline de clişee: Şi era normal să fie aşa: cei mici reproduceau lucrurile auzite la şcoală, limbajul de lemn din manuale sau discursurile personajelor politice de la televizor. Mulţi scriau, de exemplu, că patriotismul pentru ei este să lupţi împotriva duşmanilor şi să-ţi dai viaţa pentru ţară. (Asta, în situaţia în care România nu era în război şi nimeni nu-i trimitea pe câmpul de luptă.) Alţii identificau şi duşmanii din interior, aşa cum făcea o fetiţă din clasa a patra care era convinsă că „toţi ţiganii trebuie să fie omorâţi“...

În fine, printre răspunsurile acelea date de copii am găsit şi câteva nepervertite de discursul de „cetate asediată“ sau care se bate cu pumnul în piept că noi suntem cei mai tari din lume. Iată câteva:

„Patriotul trebuie să îşi iubească ţara. Cum: trebuie să o îngrijească, să o cureţe şi să o spele. Aşa trebuie să iubească omul ţara.“ (Tudoran George, clasa I)

„Ce înseamnă să fii patriot? Să respecţi ordinea publică. Să nu arunci gunoaie pe stradă. Să-ţi respecţi limba română. Să vorbeşti corect româneşte. Să-ţi iubeşti ţara. Să respecţi legile. Să ocroteşti ţara. Eu aş vrea ca în ţara noastră să fie afişată în special regula de a nu arunca gunoaie pe stradă şi să se dea acte de identitate la toţi romii, cerşetorii şi copiii străzii.“ (Ilinca Drăgoi, clasa I)

Răspunsurile de tipul acesta mi-au plăcut cel mai mult. Ce bine dacă şi oamenii maturi ar gândi aşa! În paranteză fie spus, copiii care răspundeau astfel în 2000 au acum în jur de 20 de ani – şi nu ştiu dacă nu au fost pervertiţi şi ei între timp.

Din păcate, ideea de patriotism pare confiscată exclusiv de discursul politicienilor demagogi. În realitate, patriotismul e cam incompatibil cu discursurile de la tribună. Este ceva atât de intim, încât, arătat cu degetul în public, îşi pierde instantaneu autenticitatea. Devine pură mascaradă, lăudăroşenie şi, în cele din urmă, monedă de schimb în obţinerea unor avantaje.

Pe de altă parte, ce plăcut este atunci când patriotismul se transformă, dintr-un sentiment cvasi-religios, în ceva mult mai practic! În ceva care ar face apel, de exemplu, şi la sentimente civice sau la moralitate, ca în răspunsurile copiilor de clasa I. N-ar fi rău să încercăm să vedem, pe lângă datoria faţă de voievozii neamului, şi datoria faţă de cel de lângă noi. Poate că, astfel, patria însăşi ar avea mai mult de câştigat.