Herta Muller, la FILIT: ”Fazanul român mi-a fost mult mai aproape decât fazanul nemţesc”

0
0
În cadrul Serilor FILIT, invitată este scriitoarea germană de origine română Herta Muller
În cadrul Serilor FILIT, invitată este scriitoarea germană de origine română Herta Muller

Herta Muller s-a întâlnit cu publicul participant la FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi), vineri seară, de la ora 20.00.

Pe scena Sălii Mari a Tetarului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, scriitoarea premiată cu Nobel pentru Literatură în 2009 a participat la o discuţie moderată de traducătorul şi poetul Ernest Wichner, alături de un alt invitat, scriitorul Ion Vianu.

Scriitoarea a mărturisit, în seara aceasta, că titlul volumului său ”Omul este un mare fazan pe lume” este inspirat de o expresie pe care a auzit-o în România, iar titlul german este practic o traducere din română. Herta Muller a povestit că a auzit această zicere de la o gospodină amărâtă că bărbatul ei venise beat acasă şi mai era să dea şi foc bucătăriei. Şi femeia a spus, cu obidă: ”Omul este un fazan pe lume”. ”M-au fascinat dintotdeauna situaţiile de zi cu zi în care limba devine poetică”, a adăugat Herta Muller, care apoi a precizat că numai în română ”fazan” are şi sensul de ”fraier, om care nu a reuşit în viaţă”.” În germană, pare o metaforă destul de absconsă”, a spus traducătorul Ernest Wichner. Ceea ce a făcut-o pe Herta Muller să glumească: ”Fazanul român mi-a fost mult mai aproape decât fazanul nemţesc”.

Scriitoarea a mai explicat, in faţa publicului adunat în număr mare la Teatrul Naţional din Iaşi în seara aceasta, şi de ce are ca temă recurentă realitatea din România comunistă, pe când securitatea ancheta oamenii nevinovaţi. ”Când am plecat din România, am fost atât de distrusă nervos, încât nu am avut capul liber pentru altceva. Tema aceasta se ocupă de mine, nu mi-am ales eu această temă. E vorba de durere. Iar eu vreau să rezist la această durere prin ceea ce fac.”

O altă mărturisire impresionantă pe care a făcut-o scriitoarea în seara aceasta a fost despre cum reuşea să-şi depăşească depresiile: ”Când eram deprimată, ieşeam pe stradă şi îmi impuneam să număr aluniţele oamenilor, sau bastoanele, sau femeile gravide. Şi număram astfel ore întregi... Asta, ca să-mi ţin mintea ocupată.”

"Cea mai mare problemă când te urmăreşte un regim e singurătatea" 

Herta Müller, care face parte dintre scriitorii invitaţi la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, a declarat tot azi, la o conferinţă de presă, că "cea mai mare problemă când te urmăreşte un regim e singurătatea", făcând referire la perioada comunistă şi la problemele avute cu Securitatea.

Pe lângă Herta Müller, la conferinţa de presă au mai participat Denisa Comănescu, directorul editurii Humanitas Fiction, agentul literar Simona Kessler şi Dan Lungu, managerul Festivalului de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT).

image

Întrebată despre modul în care a fost scris volumul de memorii "Patria mea era un sâmbure de măr" şi cum a fost ales titlul, Herta Müller a declarat: "M-am întâlnit cu o doamnă care e critic literar din Austria şi ea mi-a pus întrebările şi eu am răspuns, dar nu este o carte de interviuri. Eu am răspuns mai întâi oral şi apoi în scris". Aceasta a explicat că este vorba despre o carte în care vorbeşte despre copilăria din satul şvăbesc, plecarea la oraş, întâmplările din liceu, experienţele la fabrica de sârmă, problemele cu Securitatea, emigrarea şi de ce scriu oamenii. "Intervine un moment când îţi dai seama că te ajută pe undeva să scrii, îţi dă un sprijin intern", a declarat scriitoarea.

Cum a apărut titlul celei mai noi cărţi

În ceea ce priveşte titlul cărţii, aceasta a spus că este un vers pe care l-a creat pe vremea când era chemată la interogatorii la Securitate. Herta Müller a intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat.

"Când am fost chemată la interogatorii, învăţasem, ca să mă liniştesc, să-mi astâmpăr frica, să-mi spun, în cap, versuri. Câteodată, şi în timpul interogatoriului, când securistul te făcea gata sau simţeai că nu mai suporţi, am avut posibilitatea să mă sustrag, spunându-mi în cap altceva şi să nu-l mai ascult câteva clipe şi atunci m-am folosit de poezii şi câteodată am făcut şi eu rime. Am avut şi în Aktionsgruppe Banat obiceiul, câteodată, când aveam nişte zile de prostie, mai râdeam. A fost foarte necesar să ne bucurăm. Chiar dacă eşti disperat sau nu mai ştii cum se continuă ziua şi viaţa, în general, te prosteşti şi asta am şi făcut de multe ori şi atunci ne-am spus tot ce am avut de spus sub formă de rime. Fiecare, dacă spunea ceva, celălalt trebuia să răspundă prin rimă şi atunci asta am făcut, câteodată ore în şir, două, trei ore, până eram beţi de rime, că rima te-mbată. Şi atunci când te-a îmbătat rima nu mai poţi să te opreşti. De multe ori, după aia, eu am simţit că nu mai pot să mă opresc, că rimez în continuare, în cap, pentru mine. O rimă din asta pe care am făcut-o când am fost la interogatoriu a fost «Patria mea este un sâmbure de măr». În germană rimează, în română nu mai rimează - «Mein Vaterland ist ein Apfelkern». Atunci am făcut cu «ist» - «este», acum am făcut cu «a fost». Din fericire, putem să schimbăm timpul verbului, că s-a schimbat regimul. Dacă n-am fi putut să schimbăm timpul verbului, n-aş fi aici. Deci din rimă am luat titlul cărţii", a declarat Herta Müller la conferinţa de presă.

Întrebată dacă celebritatea poate fi copleşitoare, Herta Müller a spus că nu o preocupă acest aspect.

"Nici nu ştiu dacă sunt celebră, ce e asta? Pentru mine este pur şi simplu ceva abstract. Sunt lucrurile care sunt în afara mea şi se întâmplă ca reacţie la lucrurile pe care le-am făcut. De fapt, nu eu sunt celebră, dacă e ceva atunci sunt cărţile. Nu mă simt eu, nu e la adresa mea. Câteodată trebuie să suport această idee falsă, greşită", a spus Herta Müller.

"Eu cred că sunt aceeaşi persoană care am fost şi înainte şi n-am niciun motiv să mă schimb. Mă schimb aşa cum se schimbă fiecare om, cu vârsta, cu ceea ce mi se întâmplă, dar în rest n-am niciun motiv să mă schimb", a completat scriitoarea. "Mie nu-mi stă tot timpul în minte că am un premiu, nici nu-mi amintesc de aşa ceva. Dacă eu sunt acasă şi am o viaţă normală şi mă ocup de toate cele cu care vă ocupaţi şi dumneavoastră şi orice om care îşi face viaţa zilnică, nici nu-mi vine-n cap că am aşa ceva. Şi de ce să-mi amintesc aşa ceva, că n-are tangenţă cu nimic. Dacă scriu, am aceleaşi probleme pe care le-am avut şi-nainte. Trebuie să lucrez şi-mi dau silinţa să iasă bine. Am acelaşi risc să greşesc, am acelaşi noroc să reuşesc, am ghinion să nu-mi reuşească", a adăugat aceasta.

Herta Müller a vorbit şi despre cum se transformă lucrurile atunci când le scrie.

"Se reconstituie, pentru că eu cred că limbajul îşi are propriile reguli şi limbajul este cel mai important în momentul în care scrii. Viaţa este una şi scrisul este alta. Şi scrisul este ceva cu totul artificial. Ca să apropii viaţa de limbaj este un act artificial şi trebuie să procedez aşa încât acest act să-mi reuşească. Şi atunci cuvintele sunt cele mai importante. (...) Trebuie să-mi reuşească să apropii această construcţie lingvistică de ceea ce s-a întâmplat în realitate. (...) Dacă limbajul acesta nu ţi-ar pune atâtea capcane, atunci nu aş avea nicio plăcere să scriu", a mai spus Herta Müller.

Întrebată în ce măsură s-a desprins afectiv de România şi ce sentimente are când pune piciorul pe pământ românesc, aceasta a spus că ţara aceasta este, într-o oarecare măsură, importantă pentru ea, deoarece a trăit peste 30 de ani aici.

"Pământul e peste tot la fel. Dacă pun piciorul pe pământ românesc, talpa nu mă mănâncă nici de plăcere, nici de durere. Chestia cu pământul nu mi se potriveşte. Pentru mine, România este ţara în care am trăit foarte mult, peste 30 de ani. Bineînţeles că România nu este o ţară oarecare, pentru că are foarte mult de-a face cu propria mea biografie. M-am îndepărtat de România pentru că asta trebuia. Eu, când am plecat din România, trei ani de zile a fost Ceauşescu în putere şi n-am putut să vin, am avut ameninţări cu moartea, şi în Occident, în Berlin, aşa că m-am debarasat şi nici nu mi-a venit ideea să sufăr de dor de casă. Am zis că ăştia m-au dat afară şi acum am trântit şi eu uşa. Deci, a fost şi ceva reciproc şi am fost sătulă până peste cap, după toate ce s-au întâmplat atunci cu Securitatea, şi cu colegii la locurile de muncă, şi toate şicanele, şi am fost singură. Cea mai mare problemă când te urmăreşte un regim este singurătatea. Când nu mai vrea nimeni să aibă contact cu tine şi nu mai corespunzi. (...) Am fost şi foarte singură şi am fost şi foarte furioasă, şi am fost trădată de mii de ori de nişte oameni foarte normali, de colegi, cu tot felul de oameni cu care am avut de-a face. Asta este una şi alta este că ştiu ce-a fost şi cumva aparţin de ţara asta. Amândouă părţi sunt valabile şi asta e tot şi este un proces foarte normal şi foarte raţional. Nu sunt sentimentală, nu urăsc, văd lucurile unde şi cum au fost şi sunt valabile toate laolaltă", a declarat Herta Müller.

"Ni s-a furat viaţa şi toţi au acceptat"

Aceasta a spus că ceea ce s-a întâmplat în România în perioada comunistă nu a mai fost în nicio altă ţară socialistă, iar "populaţia a suportat". "Pe mine asta de multe ori m-a deranjat şi m-a durut şi am văzut că lumea accepta foarte mult. Ni s-a furat viaţa şi toţi au acceptat. Iar cei puţini, care nu au acceptat, au fost lăsaţi singuri", a declarat Herta Müller.

De asemenea, Herta Müller a vorbit despre limbile pe care le cunoaşte, spunând că s-a simţit mereu nesigură.

"M-am simţit nesigură întotdeauna în privinţa limbii, pentru că, când am fost copil, am învăţat prima dată numai dialectul, în satul acesta şvăbesc, după aceea, când începea grădiniţa sau şcoala trebuia să învăţ germana literară, care se diferenţiază destul de mult de dialect şi tot timpul am făcut greşeli şi, după aceea, a venit limba română. (...) În fiecare dintre aceste limbi n-am fost sigură, de aia mi s-au părut că sunt împrumutate, că nu-mi aparţine nimic", a declarat Herta Müller.

Herta Muller s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. 

În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 şi în RFG. Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Publică romane: Omul este un mare fazan pe lume (1986; Humanitas Fiction, 2011), Călătorie într-un picior (1989; Humanitas Fiction, 2010), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (1992; Humanitas Fiction, 2009), Herztier (Animalul inimii, 1994), Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (1997), Leagănul respiraţiei (2009; Humanitas Fiction, 2010); volume de eseuri, între care Foame şi mătase, 1995, Regele se înclină şi ucide, 2003 şi Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (2011; Humanitas Fiction, 2011), memoriile Patria mea era un sâmbure de măr, 2014, volume de povestiri, precum şi volume de poeme-colaj. 

Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite