Ruxandra Donose entuziasmează publicul la Grange Park Opera

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre marile voci pe care le-a dat România lumii lirice internaţionale, mezzo-soprana Ruxandra Donose, a evoluat în această vară într-o serie de 6 spectacole cu Don Carlo de Verdi la Grange Park Opera în Marea Britanie, între 6 iunie şi 7 iulie 2026, fiind singura din distribuţia solistică care a apărut în cele trei serii de spectacole din 2016, 2019 şi 2026.

FOTO Marc Brenner
FOTO Marc Brenner

Fenomenul lansat în Marea Britanie odatǎ cu apariția şi permanentizarea în secolul XX a Festivalului de la Glyndebourne, urmat mai recent de Grange Park Opera Festival şi Garsington Opera Festivaș, va purta, indiferent ce va urma, un tip de pecete a nobleții britanice. S-au încercat reluǎri ale ideii şi în alte țǎri europene, dar pânǎ acum toate au fost mai mult sau mai puțin episodice, deoarece nu este vorba doar de ideea de a pune în scenǎ operǎ în aer liber sau într-un teatru plasat în contexte mai mult sau mai puțin rurale, ci şi de a stimula instituirea unui autentic ritual social al vizionǎrii unui spectacol de operǎ, obligatoriu de înaltǎ calitate artisticǎ, altfel decât într-un consacrat teatru de operǎ dintr-o cunoscutǎ capitalǎ occidentalǎ.

Picnicul din pauza mare de 100 de minute, fie pe o pǎturǎ, fie într-un foişor, fie la o masǎ elegantǎ cu fațǎ de masǎ, bǎrbații obligatoriu îmbrǎcați cu smoking sau, oricum, foarte elegant, alǎturi de doamne cu vestimentație feluritǎ, te invitau sǎ intri într-o stare altfel, în care spectacolul de operǎ este culminația unui mod de a trǎi o dupǎ-amiazǎ într-un mod în care nimeni nu se grǎbeşte, în care valorile conteazǎ, în care opera este modul de a sǎrbǎtori, de a prețui cultura, spre binele tururor.

FOTO Marc Brenner
FOTO Marc Brenner

De-a lungul timpului, am avut şansa de a vedea importanți cântǎreți români în aceste celebre deja festivaluri britanice, de fiecare datǎ experiența fiind cât se poate de pozitivǎ şi de completǎ. Mai mult decât un spectacol, în toate cazurile a fost o experiențǎ complexǎ.

De la momentul urcǎrii în trenul care te duce la o orǎ de Londra, continuând cu momentele de descoperire a grǎdinii/domeniului pe care este aşezat teatrul, cu cotloanele sale ascunse şi gardurile vii care ascund câte un cuplu liniştit trecut bine de 80 de ani sau care izoleazǎ un grup gǎlǎgios de tineri evident amuzați de experiența de tip bal mascat la care participǎ... şi în fine, cu descoperirea unui teatru de operǎ cu cinci balcoane, cu candelabrul aferent care se ridicǎ spre tavan când se sting luminile, teatru dat în folosințǎ doar în urmǎ cu 10 ani. Totul miroase încǎ a nou şi a lemn care încǎ trǎieşte, influențând pozitiv acustica.

FOTO Marc Brenner
FOTO Marc Brenner

Ne aflǎm la Grange Park Opera, unde s-a reluat şi în 2026 producția lui Jo Davies din 2016, reprezentatǎ şi în 2019, cu Don Carlos de Verdi - versiunea italianǎ în 4 acte - cu English National Opera Orchestra şi Grange Park Opera Chorus, conducerea muzicalǎ George Jackson. Excepțional de eficientele decoruri semnate Leslie Travers, puse în valoare de designul de lumini al Annei Watson şi costumele realizate de Gabrielle Dalton contureazä o atmosferǎ întunecatǎ, care dominǎ întreaga producție centratǎ pe evoluția psihologicǎ a celor 6 personaje principale ale operei.

Acest aspect putem spune cǎ este unul dintre cele care o diferențiazǎ pe Ruxandra Donose (La Principessa Eboli) - singura care a fost distribuitǎ în toate cele trei serii din 2016, 2019 şi 2026, a cǎrei evoluție dramaticǎ fascinantǎ dubleazǎ performanța vocalǎ ireproşabilǎ, sfâşierea interioarǎ a personajului fiind redatǎ cu anvergura unei mari actrițe de teatru dramatic.

Contextul distribuției în care este plasatǎ Ruxandra Donose este însǎ unul de un nivel atât de înalt, încât este foarte greu sǎ faci o ierarhie între impresionanta voce de bas a lui Matthew Rose, (Filippo II), strǎlucitorul timbru de tenor al lui Otar Jorjikia (Don Carlo), vocea seducǎtoate şi expresivitatea caldǎ a baritonului Michel de Souza (Rodrigo, Marchese di Posa), vibrantul glas de bas sugerând puterea maleficǎ al lui Julian Close (Il Grande Inquisitore) şi nu în ultimul rând soprana Elin Pritchard (Elisabetta di Valois) al cǎrei acut plin de forțǎ alternând cu momente de superbǎ delicatețe descriu evoluția plinǎ de emoție a unui personaj intens tragic.

FOTO Marc Brenner
FOTO Marc Brenner

Un spectacol condus regizoral cu o mânǎ discretǎ, dar puternicǎ de Jo Davies, Don Carlos de la Grange Park Festival  este clar, modern, profund, dar simplu de înțeles de orice persoanǎ din public, chiar dacǎ aceasta a mai vǎzut sau nu vreodatǎ acest spectacol.

Revenind la Grange Park Festival - un eveniment în care opera devine o experiențǎ, sunt tot mai convinsǎ cǎ replici cât mai consistente în spații georgrafice noi pot fi de succes.

Pǎstrând proporțiile, cele 10 ediții ale Festivalului DescOpera de la Butuceni din Republica Moldova, de exemplu, reprezintǎ o interesantǎ variațiune pe aceastǎ temǎ, dupǎ un deceniu de existențǎ putând vorbi acolo de trei scene, de evenimente succesive an de an, cu participare internaționalǎ şi de un public care îşi asumǎ inlocuirea fotoliului de orchestrǎ cu baloții de paie, aşa cum sunt la Grange Park sau la Glyndebourne picnic-ul pe pǎturǎ sau pe o masǎ pliantǎ. 

O altǎ inițiativǎ de acest tip care pare cǎ la a cincea ediție, în 2027, va începe sǎ prezinte opere integrale, aşa cum şi-a propus de la înființarea din 2023, este Salbek Opera Festival and Masterclass, eveniment gǎzduit în România de domeniul castelului Salbek din județul Arad, care a evoluat an dupǎ an ca anvergurǎ, având în centru un curs de mǎiestrie de canto susținut de Ruxandra Donose, Leontina Vǎduva şi Ramon Vargas, un recital de operǎ open air al cursanților, înainte şi dupǎ care publicul se poate bucura de un picnic şi o galǎ de operǎ în aer liber la Arad.

Cu siguranțǎ evenimente de acest tip mai existǎ în lume, dar privind prin lentil celor care trăiesc în România, o extindere în zona est-europeană poate fi doar un motiv de mândrie. Ideea principală rămâne, totuşi, aceea că indiferent cum va evolua în viitor la noi, acest tip de operă “la ţară”, operă în mediul rural (o traducere nu s-a clasicizat încă în română...) modelul va rǎmâne cel britanic, minunat particularizat la Glyndebourne Festival sau la Grange Park Opera.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite