De ce a ales Iranul să reia lupta, după ce Statele Unite încetaseră focul

Iranul a pus capăt câtorva zile de calm relativ în Orientul Mijlociu, lansând ceea ce Statele Unite au numit un atac "surprinzător", o schimbare notabilă în modelul de desfășurare a conflictului.

Rachetele iraniene amenință statele aliate SUA/FOTO:X

În loc să reacționeze la un nou atac american, Teheranul a ales, de această dată, să reia el însuși ostilitățile, demonstrând o disponibilitate tot mai mare de a folosi forța militară pentru a influența cursul războiului, potrivit propriilor sale condiții.

Această mișcare pregătește terenul pentru o nouă escaladare. "O să-i batem măr", a declarat președintele american Donald Trump, miercuri dimineață, pentru postul Fox News. "Îi vom lovi din greu. Vor primi o pedeapsă pe măsură."

Amenințarea cu greu ar fi putut surprinde Teheranul, care și-a lansat rachetele știind că acestea ar putea aduce din nou bombardierele americane deasupra sa. Peste noapte, armata americană a anunțat că a desfășurat "un val puternic de atacuri" împotriva Iranului, ca răspuns la tentativa Teheranului de a lovi forțele americane, vizând "zeci" de ținte aparținând Corpului Gărzienilor Revoluției Islamice (IRGC).

Trump atribuise pauza din săptămâna precedentă unei solicitări din partea Iranului, susținând că "ne-au rugat foarte frumos" și că doreau discuții. Teheranul nu s-a angajat însă niciodată public în privința acestei pauze recente, deși un oficial iranian de rang înalt a declarat că "și forțele noastre armate au decis să nu întreprindă acțiuni militare".

Acest lucru face ca decizia Iranului de a relua focul să fie cu atât mai semnificativă.

La doar câteva ore după ce semnalase public intenția de a se alinia reținerii manifestate de partea americană, Teheranul a vizat forțele americane — părând să fi decis că merită să-și asume riscul reluării bombardamentelor nocturne, în schimbul creșterii presiunii.

"Se pare că ceva s-a schimbat fundamental în abordarea Iranului, în special în ceea ce privește disponibilitatea sa de a iniția un atac, dacă îl consideră singura opțiune viabilă", a scris pe platforma X cercetătorul Hamid Reza Azizi, de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.

Atacul iranian a survenit la scurt timp după întâlnirea de la Washington dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Trump, discuție pe care liderul israelian a descris-o drept "una dintre cele mai bune conversații" purtate de cei doi, în contextul tensiunilor tot mai vizibile dintre ei în ultima perioadă. Cu câteva ore înainte de întâlnire, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, declarase că Israelul dorise să lovească infrastructura energetică iraniană, dar fusese oprit de administrația Trump.

"Atacul pare să fi fost un semnal legat de vizita lui Netanyahu la Casa Albă, din cursul aceleiași zile", a scris Azizi. "Acest lucru sugerează că strategia militară a Iranului s-ar putea fi schimbat și că Teheranul este acum pregătit să lanseze un atac preventiv, dacă detectează semne ale unei amenințări iminente."

La scurt timp după atacul din Iordania, armatele SUA și Arabiei Saudite au lovit împreună miliții susținute de Iran în Irak. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a prezentat operațiunea din Irak nu ca pe o represalie pentru atacul din Iordania, ci ca pe un răspuns la peste 30 de atacuri cu drone îndreptate împotriva forțelor americane și a infrastructurii energetice saudite, în ultimele 72 de ore.

Escaladarea din timpul nopții a arătat cât de mult se extinde acest război. Arabia Saudită, care s-a ferit multă vreme să fie atrasă direct în conflict, devine tot mai implicată, confruntându-se cu amenințări pe trei fronturi: rebelii houthi din Yemen, milițiile susținute de Iran din Irak și Iranul însuși.

"Principala provocare cu care se confruntă Washingtonul și partenerii săi din Golf este că nici Iranul, nici aliații săi regionali nu par dispuși să renunțe la ceea ce consideră acum obiective strategice esențiale", a scris pe X Danny Citrinowicz, cercetător senior la Institutul Israelian pentru Studii de Securitate Națională și fost șef al secției Iran în cadrul serviciilor de informații militare israeliene.

"Teheranul continuă să insiste asupra menținerii controlului asupra Strâmtorii Ormuz, în timp ce houthii au precizat clar că nu își vor opri campania decât dacă blocada impusă de coaliția condusă de Arabia Saudită va fi ridicată."

"Nimic altceva decât o fantezie"

Într-un interviu acordat televiziunii de stat iraniene și publicat cu doar câteva ore înainte de atacul din Iordania, viceministrul de Externe Kazem Gharibabadi a oferit, poate, una dintre cele mai clare formulări de până acum ale poziției Teheranului. Potrivit acestuia, Iranul a încetat focul, dar nu va ezita să reia ostilitățile dacă suveranitatea sa asupra Strâmtorii Hormuz va fi contestată.

Teheranul nu s-ar putea considera victorios dacă strâmtoarea ar reveni la statutul dinaintea războiului, a declarat viceministrul, adăugând că această cale navigabilă a devenit esențială pentru securitatea națională a țării, funcționând drept un veritabil "instrument defensiv".

Întrebat de ce Teheranul și-a asumat riscul de a relua războiul atacând nave comerciale, în ciuda unui armistițiu funcțional, Gharibabadi a explicat că Iranul a considerat drept o linie roșie eforturile Omanului și ale Statelor Unite de a stabili o rută maritimă alternativă prin strâmtoare. Permiterea funcționării acestei rute, a argumentat el, ar fi redus pretenția Iranului la "exercitarea efectivă a suveranității" asupra căii navigabile la "nimic altceva decât o fantezie".

"Cineva ar putea privi simplu lucrurile și s-ar putea întreba de ce Iranul ar lovi cu rachete trei nave comerciale doar pentru că și-au oprit sistemele GPS, riscând să reaprindă un război", a spus el. "Dar dacă privești dincolo de aparențe, vezi că aranjamentele aplicate Strâmtorii Hormuz vor avea un impact pe termen lung asupra securității Republicii Islamice Iran."

Din perspectiva Teheranului, pauza Washingtonului în privința atacurilor asupra Iranului reflectă mai degrabă "o slăbiciune strategică decât reținere", a scris Citrinowicz. O astfel de percepție riscă să alimenteze un ciclu în care Iranul escaladează pentru a impune costuri tot mai mari, în timp ce niciuna dintre părți nu dă înapoi, de teamă să nu-și piardă credibilitatea.

Prin urmare, Statele Unite și partenerii lor se confruntă, potrivit analistului, cu o alegere clară: fie acceptă o parte dintre cererile Iranului, fie se resemnează cu perspectiva unui conflict prelungit, marcat de atacuri tot mai frecvente asupra transportului maritim, infrastructurii energetice și rutelor comerciale.