Reguli și angajamente privind războiul de mâine. Frumoase, dar cât de realiste?

31 de țări, doar 31 de țări au semnat Declarația Politică a SUA privind „folosirea militară responsabilă a Inteligenței Artificiale”, inițiativă lansată de vicepreședinta Kamala Harris. Foarte frumos și instructiv text care anunță lumii că au fost stabilite norme conforme cu legislația internațională din domeniul umanitar și în ceea ce înseamnă pregătirea corespunzătoare a personalului și impunând o testarea riguroasă tehnică a tuturor capacităților și echipamentelor din domeniu.

Declarația „marchează începutul unui dialog crucial între statele responsabile în ce privește implementarea acestor principii și practici fundamentale”. Iată lista țărilor care au semnat documentul până la data de 1 noiembrie: Albania, Australia, Belgia, Bulgaria, Canada, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Islanda, Irlanda, Japonia, Kosovo, Letonia, Liberia, Malawi, Muntenegru, Maroc, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Portugalia, România , Singapore, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria. Din păcate – și asta, după părerea mea ridică o imensă problemă și amenință să trimită documentul direct în sertarele nobile ale istoriei – lista respectivă nu include Rusia, China, Ina, India, Brazilia și nici măcar Israelul, altfel atât de totalmente dependent pentru supraviețuire de deciziile și ajutorul direct american în domeniul militar. Exact ca Ucraina...

Desigur, la nivel de intenție, pentru grupul de state care au semnat documentul, rămâne de văzut care vor fi exact acele măsuri practice care să standardizeze capacitățile militare minimale care sunt autorizate să folosească Inteligența Artificială . În plus, în document se spune clar că „statele ar trebui să se asigure că personalul care folosește sau aprobă folosirea unor astfel de capacități militare este suficient antrenat pentru a înțelege potențialul și limitările unor asemenea echipamente pentru a lua decizii apropriate și bine informat în context în ce privește folosirea sistemelor respective și să reducă riscurile implicate de automatizare” . Asta deoarece, cum spunea vice-președinta Harris cu prilejul unui simpozion la Londra „folosirea militară a Inteligenței Artificiale ar trebui să fie etică, responsabilă și să contribuie la întărirea securității internaționale”.

Foarte bine și frumos spus, numai că, pentru a fi realmente utile, asemenea documente cu dezideratele sau obligațiile de principiu pe care și le asumă semnatarii (presupunând că vor fi respectate chiar în situația în care țările lor s-ar afla în apropiere sau în situație de conflict militar deschis) ar trebui să fie obligatorii măcar pentru prima categorie de țări vizate, adică marile producătoare exportatoare și exportatoare (și re-exportatoare) de asemenea echipamente militare.

Priviți la țările care NU semnează lista americană și aveți răspunsul. Documentul la care se asociază și România servește doar ca exemplu moral și, eventual, platformă de negociere. Ne aflăm în situația oarecum similară cu cea, absolut ridicol-tragică, care s-a produs produsă în cazul unei Rezoluții negociată ani de zile la ONU:  o Rezoluție, umanistă, exemplară și care cerea oprirea imediată a producerii de arme nucleare, eliminarea tuturor celor existente și interzicerea cercetărilor în domeniu. Au votat în favoarea documentului toate statele, dar nu au participat la vot nici una dintre țările posesoare de arsenale nucleare...

Mă gândesc că ai noștri, dacă tot au semnat documentul respectiv, au ceva intenții în domeniu și se pregătesc în consecință, mai ales că, așa cum s-a dovedit, bugetul armatei este aprovizionat mereu cu maximă generozitate, așa cum se și cuvine în cazul unei țări cu o economie înfloritoare și în mereu deosebită expansiune, care duduie din toate încheieturile. Cred că este normal și firesc, în spiritul unei politici responsabile și transparente, să avem un document public care să explice pregătirea armatei române (și a tuturor forțelor din sistemul de forță)  pentru îndeplinirea exemplară a obligațiilor care ne revin din documentul american, ce echipamente și tehnologii vom achiziționa și de la cine, cu ce costuri prezumate și care este analiza de risc privind folosirea lor de către ostașii armatei noastre populare.

Nu este ceva ce poate fi cerut generalilor noștri care acum par să se specializeze în domeniul căutării și identificării de drone ale nu se știe cui căzute pe câmpiile și pe plaurii patriei. Dat fiind nivelul la care a fost lansat și promovat documentul respectiv, poate ar merita, zic poate, o prezentare publică a unei poziții guvernamentale sau, dacă ar fi timp, chiar parlamentare.  Avem oare arme și sisteme de apărare conduse de IA, cu ce companii lucrăm pentru instruirea personalului de pe platformele specializate sau totul este, în cazul nostru, o simplă precauție diplomatică pentru a da bine în peisaj?