Războiul hackerilor de informații strict secrete: surse, documente și implicațiile lor geostrategice
0Există și așa ceva adică situri specializate în „captarea” de informații venite din cele mai diverse surse (câteodată chiar și extrem de ciudate) pe care, în contextul libertății informației care vine în sprijinul nevoii publicului de a afla pe ce lume trăiește, decid să le ofere mai departe ziariștilor interesați care, la rândul lor, să le folosească pentru a merge mai departe, cu argumente, în analiza evenimentelor.
Există multe asemenea situri, parcă niciodată folosite de presa din România și este păcat pentru că, foarte des, găsești în ele documente din zone cvasi-intangibile, cele mai interesante fiind cele care sunt legate de „zonele fierbinți”, de regulă cele guvernamentale și, în cele mai multe cazuri, aparținând structurilor militare, de securitate, de spionaj și contra-spionaj. Desigur, există și posibilitatea ca unul dau mai multe documente, poate chiar o sursă în integritatea sa, să fie produsul unui serviciu profesionist de dezinformare care a primit ordinul să procedeze la decredibilizarea unui canal pe care s-au scurs sau se mai pot scurge informații compromițătoare și secrete de stat altfel ținute foarte departe de ochii publicului. În fine, mai există posibilitatea deloc de ignorat că asemenea situri să fie, parțial sau în totalitate, opera unor servicii integrate operațiunilor războiului de propagandă ofensivă care – în special în perioade ca cele pe care le trăim acum – acționează ca parte a operațiunilor militare din războiul atipic în care încercăm cu toții să supraviețuim.
Acestea fiind spuse și acestea fiind avertismentele la prudență cunoscute, ziariștii care folosesc aceste situri încearcă, fiecare folosind propria sa rețea de contacte, să verifice cât sunt ele de credibile și, în primul rând, să vadă, prin sondaj, cum s-au verificat câteva dintre informațiile mai vechi.
Există un nivel de informații care ne interesează în mod deosebit, cel al informațiilor strategice. În acest sens, puteți consulta situl unei organizații private dar cu o expertiză în domeniu care se dovedește excepțională: Distributed Denial of Secrets unde veți găsi sute și sute de documente aparținând zonei „secret de stat” sau „strict secret”. Găsiți aici, printre multe altele, 13 terrabiți de documente care le-au pis online prin BitTorrent pentru a fi accesate de marele public, în primul rând oferind jurnaliștilor de investigație un material de lucru extraordinar de divers. Le aveți aici, oferite în principal de hackeri anonimi, cei mai mulți aparținând organizației Anonymous hackers imediat după începerea agresiunii rusești în Ucraina, peste 6 milioane de documente, dar există și surse de informație care au făcut publice indicativele de contact precum Network Battaliion 65 care transmitea următorul mesaj: în atenția unei foarte cunoscute bănci pe care o anunțau că se află sub controlul lor informatic:
Sau acesta care anunță că hackerii au intrat în baza de date a producătorul de arme TERTAEDR din Belarus fiind publicate schemele unor armele produse acolo și detaliile producției unor vehicule militare blindate și rezultatele testelor tragerilor cu rachete.
Dacă pe cineva chiar interesează să vorbească pe bază de argumente despre efortul de război rusesc împotriva Ucrainei și rețeaua de companii care-l susțin, are aici mii și mii de mail-uri, rapoarte, documente de lucru, acorduri și contracte provenind de la furnizorii de echipamente sau constructorii din toate domeniile sub contract cu Ministerul apărării din Rusia, cei care oferă servicii financiare și bancare precum și o vastă corespondență a oligarhilor ruși.
Și aceasta este doar una dintre sursele de informații alimentate acum în flux continuu de hackeri sau de organizații care vor să-și arate opoziția activă față de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Văd cum se activează rapid și altele, unele cu mult mai ample și generale, inclusiv cu informații din cancelariile Kremlinului, altele foarte specializate, cu documente, inclusiv supraveghere aeriană online, ceea ce, după părerea mea, dovedește că s-a intrat deja într-o etapă nouă și extrem de interesantă a războiului informatic de mare intensitate. Până unde se poate ajunge, cât de departe poate merge scandalul? Depinde dacă vrei să descifrezi mail-urile și convorbirile telefonice ale lui Joe și Hunter Biden (aici sau aici) sau vreți să aflați date despre proiectul nuclear iranian. Dar, de ce nu, vreți să intrați în zona superioară de interes, cea strategică, cea căreia i se subordonează activitățile acestea din războiul informațional. În acest sens, puteți porni de la cele 20 de pagini ale unui document realizat în comun de autoritățile din domeniul cibernetic din SUA, Australia, Canada, Noua Zeelandă și UK; veți vedea care este dimensiunea reală a jocului care deja a început. Și merge cu mult dincolo de Ucraina.