Războiul din Ucraina. Câteva clipe ale unei primăveri
0Sigur că incidentul cu drona MQ-9 Reaper, cea obligată la un salt mortal de la trambulină, undeva, la vest de Sevastopol, ca să scape de avioanele militare ruse, a fost cel mai discutat în aceste zile.
Cum s-ar spune, ne-a trecut drona pe la ureche!
Sigur că, după aceea, cel mai discutat subiect a fost inculparea președintelui Putin de către Tribunalul Penal Internațional de la Haga, precum și tot ceea ce a urmat, reacția Rusiei, amenințările lui Medvedev, comentariile media de toate culorile și abordările.
Desigur a fost o coincidență faptul că TPI a făcut publice capetele de acuzare cu câteva zile înainte de vizita președintelui Chinei, XI Jinping, la Moscova.
La Beijing, vestea acuzării președintelui vecin și prieten nu a produs nicio reacție în afară de un comentariu al unuia din purtătorii de cuvânt al ministerului de externe privind dublul standard și nevoia de pace.
Dar la ce să te aștepți de la două state (Rusia și China) care nu recunosc jurisdicția acestei curți, altfel atât de bine intenționată în pedepsirea dictatorilor locali?
Unii care și astăzi manifestă o oarecare reținere în a se așeza pe scaunele de acuzați din pașnicul oraș european cu vedere la Marea Nordului.
Nu mai spun cât de mult se vorbește și se scrie în aceste zile despre întâlnirea dintre cei doi dictatori de rit răsăritean, care stau cu orele de vorbă și pun lumea, la propriu, la cale.
Dar, pe lângă aceste evenimente către care se îndreaptă toată atenția, au loc și întâmplări sau evoluții, se petrec și lucruri, cum să spun, așa, mai simple, mai fără consecințe, altele decât, eventual, o anumită simbolistică despre lumea păcii și a războiului.
***
Tocmai în aceste zile, mie mi-a atras atenția un scurt filmuleț distribuit pe Twitter, cu titrare în ucraineană dar cu vorbele în limba rusă.
Undeva, pe lângă Bahmut, cineva filmează din interiorul unei mașini militare.
E o stradă cenușie, cu niște siluete de clădiri.
La un moment dat, pe trotuarul din stânga mașinii vine din sens opus un băiat de 10 – 12 ani, cu un pistol mitralieră purtat ca și cum ar putea fi utilizat în secundele următoare.
Chiar și pentru șoferul de front imaginea e neverosimilă, de aceea încearcă o glumă soldățească:
- Salut! Pleci la război?
- Sunt deja la război, răspunde băiatul, scurt și serios, continuând să se deplaseze.
Asta a fost tot.
Filmul are 6 (șase secunde) și 2 propoziții.
În două replici și câteva cuvinte e toată povestea unei generații de copii pentru care războiul este sala de clasă pe care adulții s-au gândit să le-o ofere.
***
Dintr-o filmare realizată cu drona se poate observa o tranșee care străbate, în zig-zag, câmpul primăvăratec, stropit încă de pete albe de zăpadă.
Craterele loviturilor de artilerie par destul de proaspete, pământul e răscolit, și, sub ochiul atent al dronei, încep să curgă trupurile.
Pe ecran apare și un text care precizează că e vorba de ”ceilalți”, lăudând și filmarea: ”e aproape cinematografie”.
Scena cu cadavrele aruncate unele peste altele pe fundul unei tranșei poate fi artistică, picturală chiar, dar e ”stricată” de brusca zvârcolire a câtorva trupuri care încearcă să iasă din apăsarea celor trecute deja în lumea drepților.
Drona navighează peste desenul nesigur al șanțurilor morții și filmează cum, la fiecare câteva presupuse cadavre, este unul care încearcă să rămână viu, se târăște în căutarea unui adăpost.
Și peste această imagine apocaliptică, curge o muzică stridentă, menită parcă
a-i mai lovi încă o dată, cu sonoritățile Infernului, pe cei de dedesubt.
***
O fotografie, luată undeva lângă Bahmut, are ca erou un pianist.
De fapt nu e clar, nu sunt date despre contextul fotografiei, sau nu le-am putut eu găsi, poate e vorba de un soldat care, într-o pauză de luptă, descoperă că unii din locuitorii care acum sunt deja evacuați, aveau și pasiuni, și posesiuni, artistice.
Pe prispa unei case cu acoperiș de pământ și stuf, parțial dărâmată, soldatul cântă la pian.
Instrumentul e, la rândul lui, acoperit cu praf și înfășurat într-un plastic protector care lasă libere doar clapele.
Pianistul e în uniformă militară, pistolul mitralieră e lângă scaun, sprijinit de perete.
Fotografia nu are un context, cum spuneam, este doar o clipă de normalitate, într-un univers cu roatele în sus.
***
Tot un artist, tot în zona Bahmut.
De această dată este clar despre cine e vorba în filmul de 50 de secunde, postat pe twitter: un solist al Operei din Dnepropetrovsk, Serhiy Gavrilov.
E clară și ocupația sa actuală: săparea unei tranșei.
Ca să-și facă mai mult curaj la munca fizică, artistul e dezbrăcat până la brâu și, în timp ce lovește peretele înghețat de pământ, fredonează o arie.
Cunoașteți versurile: ”La donna è mobile / Qual piuma al vento / Muta d'accento /E di pensiero”.
Serhiy nu e chiar în elementul lui la finisarea solului înghețat, efortul îl face să improvizeze: ”Pam, param / E di pensiero / Pam param / E di pensiero”.
Colegii lui, îmbrăcați la pufoaică, îi ascultă recitalul improvizat, își fac selfiuri cu artistul care lucrează la opera sa de pământ.
***
Într-o filmare postată pe twitter un grup de militari ucraineni prezintă situația dificilă în care se află unitatea lor, aflată până de curând în Bahmut.
Comandantul sau purtătorul lor de cuvânt explică, pe rând, greutățile cu care s-au confruntat, lipsa sprijinului de artilerie, a comunicațiilor, dotarea cu un singur tanc (pentru un întreg batalion).
Apelul are ca obiectiv convingerea superiorilor ca unitatea să nu mai fie trimisă în aceeași zonă din care, după toate aparențele, s-au retras la opt kilometri de linia de front, decât dacă va fi sprijinită de artilerie și tancuri.
Comandantul dă cuvântul și celorlalți, care, după o oarecare încurajare reciprocă cine să îndrăznească primul, încep să spună că nu mai au încredere în ce li se promite și că nu se vor întoarce dacă nu au sprijin.
Interesant este faptul că deși uniformele sunt ucrainene, cu steagul clar pe mânecă, toți vorbesc rusește.
De asemenea, nu folosesc măști pentru acoperirea fețelor, ca în alte cazuri de protest, își nominalizează unitatea (Batalionul 34 din Brigada 57), ceea ce oferă un aer de autenticitate.
La o primă verificare, e vorba de o unitate (Brigada 57) care a luptat la nord de Bahmut și a avut pierderi grele.
Un filmuleț similar a fost distribuit pe twitter, cu vreo două săptămâni înainte, de către o altă subunitate, Batalionul 17.
Mesajul militarilor este citit din off în limba ucraineană.
Dintr-o companie de 32 de militari ai acestui batalion doar 6 au supraviețuit.
***
O ultimă filmare prezintă trupele ucrainene undeva tot la marginea Bahmutului.
Este probabil o evacuare de tehnică, pe niște drumuri imposibile, care se confundă cu câmpul arat proaspăt.
Pe lângă transportorul cu soldații cocoțați pe turelă aleargă un câine hotărât, parcă, să muște din șenilă.
Vehiculele trec printr-un sat cu casele, fără nicio excepție, descoperite, toate acoperișurile fiind luate de suflul exploziilor.
E o retragere pe o nouă poziție, unde tranșeea e plină pe jumătate de apele primăverii dar pe care trebuie să se instaleze subunitatea redislocată.
E un batalion de asalt al forțelor ucrainene care, probabil, are aici botezul focului.
Armamentul și echipamentele sunt încă destul de curate, în dezacord cu mizeria din jur.
Militarii râd, se adună seara, cât e încă lumina pentru o țigară, un soldat întârziat la adunare vine prin tranșeea plină de apă, încet, încet, să nu stropească.
Filmul e realizat de The Guardian și e intitulat ”O zi din viața ultimilor soldați din Bahmut”.
Bahmut e deja departe, dar pentru un așa titlu, nu mai contează măruntul adevăr.
”Oricum e primăvară, vine căldura”, spune unul dintre soldați.
Se încarcă comentariile...
