Scandalul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi ajunge pe masa Parchetului European. Dragoş Pîslaru: „Am decis să fac sesizare”

0
0
Publicat:

Ministrul Investiţiilor şi Poiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că a decis să sesizeze Parchetul European în cazul achiziţiei microbuzelor electrice pentru elevi.

Microbuze electrice cumpărate cu fonduri europene FOTO: Adevărul
Microbuze electrice cumpărate cu fonduri europene FOTO: Adevărul

”Am decis să sesizez Parchetul European pe subiectul achiziţiei microbuzelor electrice pentru elevi. De asemenea, voi dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă şi Consiliul Concurenţei a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncţionalităţi care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizaţi banii europeni”, a scris Pîslaru într-o postare pe Facebook.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene precizează că apelul de proiecte cu titlul „Microbuze electrice pentru elevi” a fost gândit pentru a sprijini comunităţile locale şi pentru a oferi copiilor din mediul rural un transport sigur, modern şi prietenos cu mediul.

”Din păcate, analiza documentaţiilor transmise de consiliile judeţene arată că modul de implementare a fost neuniform şi lipsit de o coordonare centralizată. În locul unui sistem integrat, cu achiziţii centralizate şi standarde unitare, fiecare judeţ a derulat proceduri separate, stabilind propriile caiete de sarcini, valori estimate şi condiţii de livrare”, explică Pîslaru.În total, au fost 74 de achiziţii derulate individual de către 40 de judeţe.

Dragoș Pîslaru consideră că această descentralizare, deşi justificată de dorinţa de flexibilitate locală, a generat efecte absolut reprobabile: diferenţe semnificative de preţ între microbuze similare şi lipsa unor justificări clare privind diferenţele majore de cost.

”Au fost identificate situaţii în care acelaşi tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziţionat, în judeţe diferite, la valori semnificativ variabile - între un minim de 99.000 euro şi un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferenţele. Au fost recepţionate echipamente în afara termenilor de livrare, diferenţele de preţ variind uneori şi până la de trei ori mai mult faţă de preţul cel mai mic. Nu există justificări tehnice sau financiare care să acopere diferenţele majore de cost. Diferenţa semnificativă de preţ pentru microbuze similare ridică suspiciuni de înţelegere între firme (preţ de cartel), preţul nereprezentând o imagine reală a preţurilor practicate pe piaţă”, relatează ministrul.

El explică şi că, deoarece ofertele de preţ nu sunt fundamentate, acestea generează un potenţial prejudiciu bugetar, reprezentând un indiciu de achiziţie ineficientă sau neconformă prin prisma obligativităţii de respectare a principiilor de legalitate, eficienţă şi economicitate în utilizarea optimă a alocării / cheltuirii bugetului aferent PNRR şi a bugetului naţional aferent.

Diferențe mari de preț

Totodată, există diferenţe între listele localităţilor beneficiare de microbuze electrice conform cererii de finanţare şi localităţile care au primit în final microbuze conform proceselor verbale de predare/primire.

”În lumina tuturor acestor aspecte, am dispus transmiterea tuturor constatărilor către instituţiile abilitate: Parchetul European, Departamentul pentru Luptă Antifraudă şi Consiliul Concurenţei. Rolul lor este să verifice dacă diferenţele de preţ şi modalitatea de utilizare a informaţiilor minime obligatorii din ghid au fost simple erori administrative sau practici care afectează buna gestionare a fondurilor europene. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu are rolul de procuror sau de judecător. Altfel spus, nu avem calitatea legală să dăm verdicte definitive ori să condamnăm potenţiale încălcări ale legii”, a precizat Dragoş Pîslaru.

El anunţă că ministerul pe care îl conduce va lucra împreună cu ministerele de linie pentru ca viitoarele apeluri de proiecte europene să includă obligativitatea unei analize de piaţă solide, a unor preţuri de referinţă realiste şi a unei coordonări mai eficiente între instituţii.

”România are nevoie de o administraţie care funcţionează unitar şi responsabil. Banii europeni sunt bani publici, iar de folosirea lor corectă şi transparentă depinde însăşi modernizarea României. Când vorbim de bani publici, nu ne permitem neglijenţă, improvizaţie sau lipsă de rigoare şi nu voi tolera niciodată asemenea situaţii”, conchide ministrul.

Coprpul de Control a verificat achziția

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, în luna august că va trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica modul în care s-a realizat achiziţia de microbuze şcolare electrice prin PNRR, după ce publicaţia Reporter de Iaşi a scris că o firmă din Prahova a obţinut peste 50 la sută din contractele de livrare microbuze şcolare electrice la nivel naţional.

O investigație dezvăluie unul dintre cele mai mari scandaluri legate de gestionarea fondurilor europene din România. Microbuzele școlare electrice finanțate prin PNRR au fost cumpărate la prețuri de două sau chiar trei ori mai mari decât valoarea reală, o singură firmă adjudecându-și peste jumătate din contracte.

În spatele acestei afaceri se află o rețea complexă de relații politice și proceduri restrictive, care au costat statul român peste 135 de milioane de euro.

Uniunea Europeană estimase, în Ghidul Solicitantului PNRR, o investiție totală de 250 de milioane de euro pentru 3.200 de microbuze electrice, cu un preț mediu de 78.000 de euro pe unitate. În realitate, țara noastră a cumpărat doar 1.300 de vehicule, plătind în medie aproximativ 200.000 de euro pentru fiecare, aproape dublu față de estimările inițiale, conform anchetei reporterIS.ro.

Prețul unui Ford E-Transit electric – modelul preferat de majoritatea consiliilor județene – pornește de la aproximativ 64.500 de euro fără TVA. Carosarea completă, cu 16+1 locuri, aer condiționat și lift pentru persoane cu dizabilități, costă între 15.000 și 20.000 de euro, potrivit ofertelor oficiale ale carosierilor din România.

Prețul final corect ar trebui să fie în jur de 90.000–100.000 de euro. Totuși, în județul Olt, un microbuz identic a fost cumpărat cu 262.000 de euro, fără TVA.

La Iași, un microbuz a costat 202.800 de euro, fără TVA, în timp ce Brașovul a plătit aproximativ 150.000 de euro pentru același model, cu aceleași dotări. Diferența pe fiecare vehicul ar fi permis achiziția a nouă microbuze suplimentare, la același buget.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite