Raportul MCV : analiză sau armă politică?

Pentru cei de la Bruxelles, în mod cinstit, acest raport a fost întotdeauna o analiză pe cât au ştiut ei de corectă şi cinstită, pe baza elementelor de care au dispus sau care le-au fost puse la dispoziţie, a mersului reformei justiţiei în România.

Această radiografie, compusă din palierul politic şi cel preponderent tehnic, a fost, de altfel, apreciată ca onestă şi obiectivă de cei mai mulţi specialiştii pe care i-am abordat, fie că ei erau la Bruxelles, fie că erau la Bucureşti.

Ştim deja că şi acest nou raport va avea părţi foarte dure, observaţii neplăcute sau mai greu de suportat pentru sensibilităţile politicienilor noştri care nu sunt fericiţi decât atunci când aud tradiţionalul „Trăiţi, totul merge bine!”. Aşa cum ştim noi, în primul rând, în justiţia românească lucrurile nu merg tocmai bine şi asta nu de azi sau nici măcar de ieri. Cine e de vină? Răspunsul nu se va spune în raportul celor de la Bruxelles, pentru că, oricât ar vrea ei, nu pot cuprinde cu mintea faptul că, în definitiv, toate metehnele semnalate în raport, toate disfuncţionalităţile şi paşii pe de lături de drum, unele dintre multele şi importantele derapaje, sunt datorate imixtiunii nepermise şi foarte complexe în profunzimea şi extensia sa pe care au operat-o politicienii noştri în încercarea de a controla mecanismele prin care „oamenii noştri” trebuiau să ajungă la cutare sau cutare scaun. De aici a început, în momentul pe care dvs. puteţi să-l identificaţi cu mare precizie, oricum cu mult mai mare decât cei de la Bruxelles, ceea ce numim degringolada justiţiei.

Tot atunci – şi veţi vedea că asta se va produce şi acum – raportul de la Bruxelles a fost integrat în maşinăria de propagandă şi contra-propagandă folosită în bătălia politică, vinovatul fiind, evident, celălalt, cel care trebuie să deconteze ruşinea, blamul public şi să piardă din prestigiu şi voturi. Poate pe dvs. chiar vă interesează ceea ce se va scrie în raport, poate el chiar este important şi pentru cei care l-au scris şi aşteaptă rezultate. Dar, după cum veţi vedea, aceste lucruri vor fi evocate doar tangenţial în perioada imediat următoare căci singura întrebare care-i va obseda pe ai noştri este să ştie „în cine s-a dat? S-a dat rău de tot? Îi face praf? Sărim cu picioarele pe ei?”.

Ştiţi că va fi aşa. La fel de bine cum ştiţi că, după faimoasele trei zile în care se pare că naţiunea numai de asta va fi preocupată, apare un divorţ al săptămânii, anului sau secolului şi totul s-a uitat. Şi acesta este, din punctul de vedere al celor de la Comisia Europeană, cel mai grav dintre păcatele care pot fi reproşate României.

Ceea ce veţi vedea că se va spune în Raport este serios şi cumpănit, iar atunci când există critici severe, ele se fac aşteptându-se soluţii. De aceea, cu tot respectul, ţin să vă reamintesc că este vorba despre un Mecanism de cooperare şi verificare nu de un tribunal care dă sancţiuni.

Ce se va întâmpla după acest Raport? Aceasta ar fi o chestiune de maxim interes pentru oficialii de la Bruxelles, acum temători că iese doar scandal, se lasă cu recriminări şi acuzaţii, la rândul lor, mai voalate sau nu, că vor fi bănuiţi că au favorizat una sau alta dintre taberele politice româneşti, lucru care, de altfel, i-a şi determinat să nu publice textul înainte de alegerile din România. Se aşteaptă să se lase evident cu ceartă, ca iarăşi să se trezească la uşă cu şirul de reclamanţi şi contra-reclamanţi din România şi...atâta tot. Poate, de data asta, credeţi că s-ar putea să se întâmple şi ca acest raport să stea la baza unei acţiuni profesioniste şi non-partizane în care justiţia să fie lăsată să-şi rezolve problemele iar politicienii să-şi vadă de treaba pentru care au fost aleşi şi investiţi în funcţie?

Este oare posibil ca unui asemenea raport România să-i poată oferi un raspuns profesionist şi autentic-european, al unei ţări mature şi echilibrate, nu a unei adunături de dezechilibraţi care profită de orice prilej pentru a-şi da unul altuia în cap? Perpetuând doar climatul de înjurături şi blesteme de până acum nu vom face decât, ca într-un context care se dovedeşte din ce în ce mai greu, să ne asumăm aceste gesturi într-o oglindă. Vom rămâne singuri, rupând din noi, într-un delir sado-masochist la nivel naţional. Nu credeţi? Staţi să vedeţi ce urmează.

Raport MCV Romania by