Putinismul ca ideologie globală: ambiţiile Rusiei de a impune prin război informaţional modelul său lumii întregi

FOTO Profimedia/Mikhail Metzel

Veaceslav Surkov, consilierul şi ideologul lui Vladimir Putin, a lansat, aşa cum o face periodic, un material în care anunţă perenitatea Putinismului, ca doctrină, şi noua ideologie de export a Rusiei, într-un material publicat în Novaya Gazeta.

Autorul conceptului de democraţie suverană, democraţie gestionată de conducător, şi a făcut periodic panegirice la adresa lui Putin, a produs şi acum o colecţie de laude şi preamăriri publice, obligatorie, probabil, pentru a-şi consolida poziţia.

Tot el este autorul ideii de război non-liniar - versiunea rusă a războiului hibrid - descrisă public cu câteva zile înainte de anexarea Crimeei, sub pseudonim, într-o poveste distopică a lumii de mâine, a vorbit astăzi despre forţa de export a ideilor şi modelului lui Vladimir Putin. De la apariţia materialului, în februarie, nu s-a întâmplat nimic public, dar apariţiile lui Surkov sunt urmărite cu atenţie şi ele anunţă eternizarea puterii lui Putin.

Putinismul în eternitate: ideologul lui Putin, Veaceslav Surkov anunţă noua ideologie de export a Rusiei

Motivul articolului lui Veaseslav Surkov pleacă de la dezbaterea succesiunii lui Putin, o altă formă de a deturna atenţia publică şi a introduce în spaţiul public teme ce vizează un viitor îndepărtat, care nu sunt reflectarea elementelor imediate ale preocupărilor cetăţenilor ruşi, din contra, sunt menite să le acopere aceste preocupări pentru ziua de mâine. Totuşi, articolul nu e mai puţin interesant prin prisma referirilor pe care le face.

Mai întâi e de remarcat marcarea victoriilor Putinismului: Rusia a recâştigat statutul de mare putere – şi acest lucru era inerent, pentru că e prea mare şi are prea multe arme atomice, de aceea e legitimă reunirea teritoriilor locuite de oameni legate de o moştenire comună, un rol care a fost lăsat Rusiei de istoria lumii. Deci nu contează dreptul internaţional, angajamente sau orice reglementări, pentru că Rusia a cuprinsă de mesianismul suprem al rolului unic al Rusiei, de excepţionalismul reunirii tuturor teritoriilor locuite de ruşi, rusofoni şi compatrioţi.

Expansionismul, imperialismul, utilizarea forţei armate pentru a modifica frontierele în spaţiul post-sovietic sunt expresia destinului istoric al Rusiei şi a rolului său de superputere inerent dimensiunii sale geografice şi numărului de arme atomice, potrivit lui Surkov.

Getty Images

Autoritarismul rus, parte a Putinismului, ideologia viitorului lumii

Surkov explică şi sistemul intern al Rusiei, autoritarismul şi sistemul represiv de conducere, legat implacabil de conducătorul suprem, Vladimir Putin. Doctrina creată reprezintă un complex de idei, ideologia putinistă, care e ideologia viitorului şi are „un potenţial enorm de export“. La baza modelului este globalizarea lumii după modelul Putin stabilit în Rusia, prin care elitele se îmbogăţesc şi păstrează puterea prin represiune internă în creştere, îşi proclamă dreptul de a utiliza forţa pentru a dobândi noi teritorii pe seama altor state suverane, în timp ce puterea militară şi de poliţie sunt obligatorii pentru un asemenea sistem, fiind puteri „vitale şi decisive“, după Surkov.

Abordarea lui Surkov explică de ce economia în cădere şi investiţiile străine directe marginale care afectează creşterea nu au împiedicat, totuşi, programul masiv de modernizare militară şi finanţarea aventurilor militariste externe ale Rusiei, finanţarea comaniilor militare private de către GRU, totul pe seama sănătăţii, educaţiei şi prosperităţii cetăţenilor. Mai mult, Surkov îşi bate joc de „clasa comercianţilor“ care văd afacerile militare drept inferioare priorităţilor comerţului, dar şi de liberali, care „au o filosofie ce neagă orice are de a face cu poliţia sau controlul, inspecţia şi limitările“ de orice fel.

Proiectul Rusiei actuale şi a viitorului sub putinism – deşi Putin, însuşi, nu e văzut ca etern, ci poate pleca în 2024 – este o formă rusă a absolutismului lui Ludovic al 14-lea, o formă de monarhie unipersonală modernă, de factură rusă, în care totul e subordonat statului, care e personificat de conducătorul său, azi Putin. Surkov susţine că „ramurile puterii sunt legate de personalitatea liderului. Împreună sau separate nu au valoare în sine, ci doar în măsura în care sunt conectate cu liderul.“

Putinismul, în descrierea lui Surkov, „asigură supravieţuirea şi creşterea naţiunii ruse, nu doar în următorii ani, ci pentru decenii, ba foarte probabil pentru secolele care vin“, îşi continuă delirul grandomanic ideologul regimului Putin. Expansionism, revizionism, politici revanşarde, grandomanie şi politici imperiale post-sovietice, ingerinţa în treburile interne ale altor state şi alterarea alegerilor, războaie informaţionale şi capturarea minţilor liderilor şi publicului pentru a-l dirija în direcţia montării sistemelor de tip putinist peste tot în lume, aceasta e aspiraţia mărturisită de către Veaceslav Surkov în început de an 2019.

Lupta cu Vestul şi schimbarea lui e o chestiune de timp, de simplă recunoaştere de către cetăţeni a realităţilor, de atac asupra minţii acestora şi de schimbare a abordărilor pentru ca putinismul de export să devină ideologie globală, care să înlocuiască salvator liberal-democraţia prezentului.

Distrugerea Occidentului prin alterarea creierelor străinilor şi dirijarea spre Putinism

„Rusia interferează şi se bagă în creierele străinilor şi ei nu ştiu ce să facă cu propria lor conştiinţă alterată“, susţine Surkov. Iată formula de „câştigare a minţilor şi sufletelor“ occidentalilor decadenţi şi fără apărare pe care o propune Rusia lui Putin. Pentru cei care relativizează statul de drept, democraţia şi drepturile omului, ar fi bine să se pregătească de adevărata ideologie proiectată de Kremlin prin instrumentele războiului informaţional asupra societăţilor deschise occidentale şi chiar să recunoască elementele statului cleptocratic, corupt şi controlat pe care-l propune Putin ca model al globalizării şi element de export marca rusă după comunism. Pentru că acţiunea de influenţare şi modelare a început deja de aproape un deceniu.

Evident, în cazul Rusiei lui Putin, elitele conduc statul - unul ordonat, nu ca-n democraţia devenită anarhică şi dominată de stânga progresistă al drepturilor oricui, numai a majorităţii nu - dar „aceste elite au aceleaşi interese cu poporul“. Întărirea puterii şi a verticalei autoritare, pornirile expansioniste, atingerea scopului grandorii geopolitice, impulsurile sociale conservatoare, toate ar fi doleanţele ruşilor, şi trebuie să devină doleanţele tuturor popoarelor şi naţiunilor.

Evident că Occidentul nu e mai bun decât Rusia, pe care o blamează. E mai puţin cinstit şi onest în legătură cu propriile oligarhii şi puteri care manipulează politicile, iar creşterea populismului se bazează pe mania oamenilor care văd diferenţele între visele Occidentului şi realităţile urâte ale vieţii de zi cu zi. Deci lupta cu Vestul şi schimbarea lui e o chestiune de timp, de simplă recunoaştere de către cetăţeni a realităţilor, de atac asupra minţii acestora şi de schimbare a abordărilor pentru ca putinismul de export să devină ideologie globală, care să înlocuiască salvator liberal-democraţia prezentului.

123 RF

Putin şi distrugerea Occidentului prin războiul informaţional: capturarea minţilor, proiectarea ideologiei, schimbarea liderilor

Igor Ashmanov, conducătorul RUNET - a comunităţii de limbă rusă de pe internet, soţul Nataliei Kaspersky, co-fondator şi fost preşedinte al sistemului rus de anti-virus Kaspersky Lab, este autorul celei mai nocive şi fantasmagorice ideologii ale agresiunii în spaţiul informaţional. El a fost omul de încredere al lui Putin în campania prezidenţială – un fel de şef de campanie în variantă occidental şi referenţial public pentru orice informaţie legată de candidat.

Ashmanov a fost autorul Doctrinei Securităţii Informaţionale a Rusiei, lansată în 2016, care nu întâmplător combină elemente de natură cibernetică – atacuri şi ingerinţe folosind Internetul – cu războiul informaţional, ce conţine şi valorificarea acestor date. Cea mai clară aplicare a acestei doctrine a fost atacul din timpul alegerilor prezidenţiale din SUA la adresa Comitetului Naţional Democrat şi a mailurilor candidatului democrat Hillary Clinton şi expunerea publică a celor colectate, împreună cu date publicate de Wikileaks.

Dar Ashmanov a intrat, deja în spaţiul ideologic şi doctrinar şi propune deja concepte teoretice diverse şi face predicţii. El susţine că orice intervenţie armată într-un stat străin poarte fi justificată de orice guvern prin atacuri informaţionale şi prevenirea atacurilor împotriva sa se face cu ajutorul unei ideologii naţionale. Astfel, Ashmanov introduce conceptul de „suveranitate informaţională a Federaţiei Ruse“. Iar descrierea tezelor sale cu arma de atac şi apărare - sabia şi scutul informaţional - menţionează explicit că vor fi atacate statele care nu au suveranitate informaţională, el pledând pentru separarea şi filtrarea Internetului la nivel naţional şi, eventual, desprinderea tehnică de influenţa externă.

„Suntem un stat preocupat. El (Putin) adună teritorii, câştigă războaie şi introduce arme noi. Cum ar putea un stat preocupat să-şi schimbe vreodată comandantul şef?“, se întreabă retoric Ashmanov, în explozia de retorică doctrinară şi politică. El a introdus principiile „deturnării atenţiei“ prin război informaţional, a „virusurilor mentale“, a „eroziunii memoriei“, toate arme ale războiului informaţional, folosite ofensiv sau defensiv. Prin asemenea instrumente, Ashamnov anunţă că se răspândesc informaţii false cu o viteză nebunească în cantităţi enorme, generând explozii de emoţie publică, acesta fiind mecanismul de subminare a guvernelor şi regimurilor deschise şi democratice.

Libertatea cuvântului e armă de război informaţional al SUA contra Occidentului şi a Rusiei

Tot Ashmanov consideră că libertatea cuvântului distruge suveranitatea naţiunilor cu scopul de a crea un Guvern Mondial cu sediul la Washington – celebra teorie a conspiraţiei pusă pe seama masonilor, atât de îndrăgită de către ruşi - fiind o parte a „războiului informaţional al SUA împotriva Occidentului (UE, state europene) şi a Rusiei“ – o subtilitate deloc inutilă, tributară a ideilor eurasianiste. Ca şi Internetul - o tehnologie militară americană – ambele ar fi destinate împiedicării statelor să-şi construiască propria suveranitate informaţională, permiţând conţinuturilor străine să penetreze în spaţiul informaţional al statelor.

Pe de altă parte, blocarea suveranităţii informaţionale a statelor e făcută pentru că aceasta e incompatibilă cu procesul de globalizare. De altfel, nu există stat independent sau suveran dacă nu are suveranitatea informaţională şi controlul deplin asupra a ceea ce citesc, află şi ştiu cetăţenii! 1984, frescele prezentate de Hanna Ardent împreună cu proiectele de propaganda şi spălare a minţilor lui Goebbels, sub aceeaşi cutie craniană, care le şi aplică în practica Rusiei lui Putin!

De asemenea, Ashmanov consideră că drepturile omului şi cultura statului de drept „ne distrug suveranitatea şi întregul sistem de drept internaţional“. Cât despre suveranitate, ea e definită ca fiind dreptul statelor de a-şi urma politicile respingând şi fiind indiferente la comunitatea internaţională, adică un suveranism mai rău decât naţionalismele – naţionalismul nu exclude acceptarea angajamentelor statelor naţionale şi limitarea acţiunilor de relaţiile cu alte state sau de regulile internaţionale, pe când suveranismul profesat de Ashmanov vorbeşte despre respingerea totală a comunităţii internaţionale, combinat cu un izolaţionism absolut.

EPA-EFE

Prăbuşirea Internetului, ca instrument al globalizării, al libertăţii cuvântului şi democraţiei

De altfel, Ashmanov prezice prăbuşirea Internetului şi naşterea a unui număr mare de „Internete suverane“, fiecare stat urmând să naţionalizeze partea sa de Internet. Însă statele mici nu pot putea să supravieţuiască, şi atunci trebuie să coopereze cu cele mai mari, cu superputerile. Rusia nu-şi poate abandona statutul de superputere pentru că „e prea mare şi are prea multe arme nucleare“- am mai văzut aserţiunea asta la Surkov, care o dubla de mesianism al rolului excepţional şi unic al Rusiei de a domina statele din jur şi spaţiul post-sovietic. Cum alte state mai mici nu-şi pot atinge suveranitatea informaţională, aceste state trebuie să se unească cu Rusia (sau sub Rusia, mai corect) în opinia lui Ashmanov.

Ashmanov mai susţine că, pentru a-şi menţine independenţa deplină, guvernele trebuie să controleze fluxurile de informaţii în cadrul frontierelor proprii prin crearea propagandei şi sistemelor de război informaţional. Tot el teoretizează faptul că, după ce a spart suveranitatea informaţională, puterile străine folosesc diseminarea de informaţie pentru a substitui ideologia propusă de către guvernele suverane.

Ashmanov prezice prăbuşirea Internetului şi naşterea a unui număr mare de „Internete suverane“, fiecare stat urmând să naţionalizeze partea sa de Internet.

De aceea e nevoie de forţa de atac, sabia informaţională, şi de cea de apărare, scutul informaţional. Practic Ashmanov descrie indirect acţiunile Rusiei în Occident şi statele cu societate deschisă şi democraţie liberală, afirmându-se drept duşman direct al libertăţilor de orice fel şi a dreptului de a alege al cetăţenilor.

Nu are sens să analizăm aici în detaliu câte legi încalcă teoria lui Ashmanov. El însuşi susţine că, atunci când e vorba de sabie informaţională, de ofensivă, sunt atacate statele care nu au suveranitatea informaţională şi că acest tip de agresiune nu este limitată de dreptul internaţional, deci e legitimă şi legală în a fi folosită. De asemenea, în descrierea acţiunilor ofensive şi defensive, practic orice lovitură e bună, nu există referinţă morală sau limită.

Asta în timp ce lumea din spatele descrierii ideologiei lui Ashmanov e una Hobbes-iană, a jocurilor de sumă nulă, în care câştigul unui stat e înfrângerea altuia iar pe arena internaţională nu există alţi actori, nu există bine comun sau interese comune, ci doar bătălia perpetuă pentru a câştiga cât de puţin de la celălalt. Iar întreaga filosofie a războiului informaţional e plasată în aceeaşi notă de realism dur şi pur, fără reguli, în care dreptul forţei e cel dominant şi nu există forţa dreptului, ci doar putere şi agresiune, precum şi dreptul superputerii şi a statelor mari. O filosofie îngrijorătoare pentru cel care oferă instrumentarul promovării doctrinei putiniste în lumea întreagă.