Protestez pe toate căile, deci (voi) exist(a)

Judecata de apoi in viziunea lui Fra Angelico

În ultimele zile în presa naţională a plouat cu tot felul de scrisori directe, otrăvite, înţelepte, usturătoare, dar mai ales personale, către viitorul preşedinte al României. Nu-i spun numele, nu am suficientă cerneală în tastatură. Dacă Eugen Ionescu mai trăia însă, duminica de 2 noiembrie 2014 scursă în faţa ambasadelor române din străinătate, ar fi putut deveni sub pana sa, o continuarea a piesei "Rinocerii".

„Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare şi înainte de alegeri”. Otto von Bismarck 

Săptămâna aceasta m-am întâlnit cu trei revelaţii, una mai îngăduitoare decât cealaltă cu spiritul meu umil: "Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel" (în special capitolul 3, de la versetul 9 până la 13), impresionanta lucrare Judecata de apoi a lui Fra Angelico şi filmul Interstellar. Da, îmi cer scuze, n-am avut timp să urmăresc cu gura căscată dezbaterile dintre cei doi candidaţi pentru că m-am dus la film. Sătulă de atâta hărmălaie şi prăfăraie terestră, am simţit nevoia să ascult cuibărită într-un fotoliu albastru liniştea profundă a neantului şi să admir pe un ecran imens frumuseţea cosmosului.     

Săptămâna aceasta şi eu, asemeni multor români rupţi de ţară sau rupţi prin alte părţi, am refuzat să-mi pierd timpul asistând la circul mediatic al acestor alegeri. Înfiorător de mult zgomot pentru nimic. Cărţile sunt deja bine bătute, făcute, plagiate şi aranjate în perechi câştigătoare. Dar nu pentru popor. Ceea ce m-a uimit şi impresionat, uneori chiar până la lacrimi, a fost însă tocmai poporul român de aici şi de pretutindeni care a ieşit în stradă şi a protestat spunându-şi of-urile, amărăciunile şi durerile prin toate mijloacele de comunicare. Aşa cum a simţit: cu umor sau cu duşmănie, în stil ProTv-vist sau cu dezinvoltură, cu pancarta în braţe sau cu ia ţărănească pe piept, ne-am îndemnat să ieşim la vot, să alegem răul mai mic, să nu mai primim mite electorale şi să facem o nouă Revoluţie.

Săptămâna aceasta dar şi restul săptămânilor viitoare, dragi fraţi români din ţară şi din diaspora, vă mărturisesc că sunteţi, că suntem pe calea cea bună. Indiferent de cine va ieşi preşedinte, vocea ta, a mea, a noastră, pixul meu, creionul tău, tastatura noastră nu trebuie să se oprească din a scrie şi a spune lucrurilor pe nume. Nu le va fi teamă azi, le va fi ruşine mâine. Nu vor mări numărul secţiilor de votare, dar nici nu pot nimici dreptul nostru de a ne exercita drepturile. Nu vor înceta să fure, dar într-o zi vor atinge fundul peticit al sacului. Nu vor construi autostrăzi, dar îşi vor rupe picioarele în gropile propriei lăcomii.  

Dragi români de aici şi de pretutindeni, fiţi eroi nu numai în turul doi, ci în fiecare zi. Căci dacă putem vota în această duminică, o datorăm în primul rând celor care şi-au dat viaţa la Revoluţia din '89. Priviţi o singură fotografie a eroilor care au crezut în libertate şi veţi fi cuprinşi de fiori. Dacă nu sunteţi încă convinşi să mergeţi la vot pentru voi şi pentru copiii voştri, votaţi totuşi cu bun simţ pentru ca sacrificiul tinerilor morţi la Revoluţie să nu fi fost zadarnic. La fel şi sacrificiul celor care şi-au părăsit familiile tocmai pentru a le ajuta să supravieţuiască în Ţara tuturor nedreptăţilor. 

Pe 16 noiembrie nu numai diaspora se va trezi de dimineaţă ci fiecare român cu drept de vot ar trebui să-şi bea cafeaua şi licoarea democraţiei la cea mai apropiată secţie de votare. Imaginea nu-mi aparţine, dar am subtilizat-o din miile de mesaje care au circulat pe reţelele de socializare, pentru că reflectă starea actuală de spirit. Străzile sunt pline de chipurile tinereţii, şi cele ale generaţiei Smart(phone), dar şi cele ale tinereţii uşor ridate care a purtat cheia de gât, printre care, cu nostalgie, mă număr şi eu. Poate nu rezonăm întotdeauna pe aceeaşi lungime de undă, dar exuberanţa lor şi puţina noastră înţelepciune pot înfrunta şi apoi dezbina zidurile (post)comuniste ale României de azi. Şi mai ales pe cei care întreţin aceste ziduri distrugând viitorul copiilor noştri.

 Indiferent de rezultatele de duminică, şi eu şi tu şi noi, milioane de chipuri, de minţi şi de mâini, să continuăm să protestăm cu furia dar şi cu iubirea celui care vrea să facă dreptate respectând drepturile semenilor săi. Istoria ne-a învăţat că unii pun temelia, alţii zidesc "dar fiecare să ia seama cum zideşte", ne atenţionează Sfântul Pavel în frumoasa sa epistolă către Corinteni. La două mii de ani distanţă şi noi încă ne mai trimitem scrisori. Mai mult din bun simţ ce-i drept, altfel am provoca mineriade. Întrebarea este: oare scrisorile contemporanilor noştri vor supravieţui istoriei asemeni epistolelor biblice? Iar noi cei ce ne răzvrătim azi, vom supravieţui oare celor care ne prigonesc?

Da, eu cred că da, vom supravieţui atâta timp cât ne vom face auziţi. Dacă România s-a trezit atunci să rămână TREAZĂ şi să protesteze aici şi în toate colţurile lumii unde vântul înalţă spre cer steagul românesc. Înţelepciunea noastră populară ne-a tot spus că, "Capul plecat sabia nu-l taie". Ba da, îl taie şi îl îngroapă în viscerele pământului. După atâta amar de vreme de minciuni, promisiuni deşarte, umilinţe, nedreptăţi, delapidări şi batjocuri, a sosit momentul ca fiecare dintre noi să ţină capul sus şi să-şi apere drepturile nu numai o dată la cinci ani, ci în fiecare zi. Da, în fiecare zi. Prin orice mijloc de comunicare să le amintim că poporul român există şi suferă din cauza incompetenţei şi mai ales a lipsei de iubire din partea celor care au condus şi conduc România.  

Post scriptum adresat viitorului preşedinte: nu am nici o urare în buzunar, dar v-aş recomanda un tablou: Judecata de apoi. Încă oscilez între Judecata pictată de Fra Angelico şi tripticul realizat de Hans Memling. Dar pentru că înainte de alegeri, sunt generoasă vi le ofer pe amândouă. Să vă găsiţi inspiraţia, valorile şi curajul privind aceste opere de artă câteva secunde pe zi. Cu capul plecat, evident…