Prigojin, petrolul și grânele

Trei narațiuni care au început prin a nu fi luate în seamă de către occidentali, toate trei transformate rapid în vectori direcți și deosebit de activi de presiune asupra guvernelor occidentale, acum extinse spre Africa pusă în situația de așteptare a rezultatului marilor înțelegeri de la finele lunii august privind oficializarea „Sudului Global” care se opune actualei ordini politice, economice și militare controlată de SUA.

Fiecare dintre cei trei vectori s-a transformat într-o formulă de presiune directă, de intimidare și, de câte ori s-a putut, de șantaj direct asupra unor guverne slabe și dependente sau au fost parte din politica de presiune politică asupra Uniunii Europene și acum este la orizontul imediat al relației cu Africa, Despre toate aceste dimensiuni, cu toate că erau foarte vizibile și în constantă creștere, din motive de oportunitate politică, liderii politici au preferat să adopte vechile procedee de trimitere în ridicol sau de minimalizare extremă a semnalelor date, de regulă, de elementele avansate din teren ale serviciilor de informații, avertismente care semnalizau primejdia ce avea să se transforme în politică de stat la prima criză majoră.

Asta s-a întâmplat în cazul crizei energetice, asta se întâmplă în cazul „războiului grânelor”, asta s-a petrecut în perioada desfășurării „loviturii de stat” pe care Occidentul a crezut că Prigojin o încerca împotriva lui Putin, urmărind cu sufletul la gură desfășurarea unui joc conceput de strategii Kremlinului pentru a putea motiva relocarea rapidă a trupelor din Wagner în Belarus unde să fie etapa de regrupare și refacere, acum gata să fie relansate către statele din Africa, parte a pachetului de oferte cu care Rusia vine la Summit-ul de acum de la Sankt Petersburg. Ca dovadă, prezența lui Prigojin la acest Summit, prilej cu care se fotografiază alături de Freddy Mapouka,  șeful de protocol al președintelui Republicii Sud-africane. împreună cu un membru al delegației Republicii Centrafricane.  

Semnal direct pentru ce va urma, adică intenția rușilor de a trimite echipele Wagner pentru a întări controlul pe care l-au început acum odată cu plecarea precipitată a trupelor franceze și euro-canadiene din Mali și Burkina Faso și cu perspectiva majoră de intrare în Niger. Aici, după lovitura de stat militară, pe stradă sunt deja steaguri rusești și apare ca posibilă trimiterea acasă a celor 1500 de soldați francezi aflați acolo dar și, cel mai semnificativ dintre toate, întreruperea misiunii create ca urmare a semnării în septembrie anul trecut a parteneriatului militar între Niger și Uniunea Europeană.

Vorbim deci nu doar despre eșecul francezilor după operațiuni militare excepțional de costisitoare și după ani de lupte diuse de mii de soldați din forțele speciale în Mali, ci despre închiderea speranțelor legate de investiția europeană de securitate în zonă începută strălucitor prin adoptarea în aprilie 2021 a Noii strategii a UE în Sahel. Era prevăzută o misiune militară non combatantă, de antrenament și consiliere pentru Forța de intervenție comună în Sahel a G3 și pentru forțele armate din Mali, Burkina Faso și în Niger ( misiunea de pregătire UE EUTM-Mali a cărei dimensiune operațională a fost deja suspendată din aprilie 2022, precum și două misiuni civile de întărire a capacităților și consiliere și echipare cu material non-letal a forțelor de poliție și jandarmerie în Mali, Niger și sin celelalte țări din grupul de țări G5 din Sahel. Totul coordonat de o celulă regională din Mauritanie, Regional advisory and coordination cell .

Totul poate fi înlocuit de cei din Wagner și asta înseamnă accesul direct către resursele miniere excepționale din zonă, lovitură de mari proporții deoarece este vorba despre rezerve uriașe pentru industria producătoare de aluminiu, vezi declarații delegație din Nigeria la St Petersbug privitoare la reluarea imediată a parteneriatului cu rușii de la RUSAL. In cazul Nigerului, vorbim despre accesul la minele de uraniu și la rezervele de minereu , pe locul 6 în lume.

În acest context trebuie privită oferta destul de neobișnuită a Rusiei de a trimite peste două-trei luni, gratis, între 25.000- 50.000 tone de cereale către Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centra-africană și Eritreea. Desigur, este un gest de captatio benevolentiae dar, pentru ceilalți actori din regiune, înseamnă și altceva, adică posibilitatea de negociere cu Rusia ca sursă majoră de asigurare a securității lor alimentare cu plata în formulele pe care, eventual, le va permite asocierea lor la programele de finanțare din BRICS+ susținute de în monedele lor naționale printr-un acord cu Noua Bancă de Dezvoltare a BRICS.

Care vor fi consecințele expansiunii prezenței militare ruse în Africa cu consimțământul sau la cererea directă a unora dintre țările de pe continent odată sau cu prețul acceptării lor în BRICS+

Vorbim, în consecință, despre dependență și formarea unei noi structuri de putere, cu consecințe geo-politice care de-abia acum, poate cam târziu, încep să fie înțelese de mari jucători planetari din emisfera nordică. Căci BRICS + înseamnă „Marele Sud” coordonat de China și Rusia, cu tot ceea ce presupune asta pe termen mediu și îndelungat.

Pe noi nu ne interesează deoarece, în ultimele decenii, ai noștri au făcut tot ce-a fost posibil pentru a rupe legăturile, relațiile și vechile contracte cu continentul african, anulând vechile piețe pe care industria noastră exporta, adeseori prioritar, diverse bunuri, uneori strategice, chiar militare. Dar cum asta este  nici măcar nu mai este important deoarece mare parte dintre industriile respective au dispărut sau au devenit irelevante, poate ne interesează să urmărim poziționarea UE față de acest neliniștitor „Sud Global” cu ambițiile sale de creștere.