Preşedintele şi ambasadorii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până şi cei mai acerbi contestatari ai preşedintelui Klaus Iohannis au primit cu comentarii favorabile şi cu rezerve nesemnificative lista cu cei 14 noi ambasadori agreaţi de şeful Statului pentru a reprezenta România în câteva mari capitale europene şi în Statele Unite.

Găsitul de nod în papură la adresa noului preşedinte, activitate în care s-au specializat din lipsă de ocupaţie ori ca urmare a primirii unor ordine venite din partea unor sponsori morali şi politici cu trecut tulbure, mulţi dintre ei cunoscuţi, nu prea se potrivea câtă vreme cei mai mulţi dintre „noii numiţi” nu sunt, în realitate, chiar foarte noi. S-au găsit însă, nu se putea altfel, cârcotaşi care să vorbească despre o „rotaţie a cadrelor” dovedind astfel nu doar că sunt de rea-credinţă, ci şi că nu ştiu nimic despre specificul, dar şi despre condiţiile în care se desfăşoară activitatea Ministerului de externe român.

Cei mai mulţi dintre cei nou numiţi sunt diplomaţi de carieră, având vârsta cuprinsă între 40-50 de ani. Sunt cunoscuţi şi recunoscuţi ca profesionişti de top care au primit acum sarcina de a reprezenta România în alte locuri în care au făcut-o până acum. Dl. Adrian Mihai Cioroianu e fost ministru de Externe, silit să demisioneze din post în anul 2008, ca urmare a unui complot mediatic comandat şi riguros pus în practică din ordinul fostului preşedinte, Traian Băsescu. Acelaşi care în anul 2007 a inventat tertipuri după tertipuri şi acuze după acuze spre a-i bloca numirea în fruntea diplomaţiei româneşti ca parte a războiului deschis cu premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu. Din 2008 şi până acum, profesorul universitar de Istorie contemporană Adrian Cioroianu a scris numeroase studii şi cărţi pe teme de geopolitică publicate în reviste cu circulaţie internaţională, în Sfera politicii, dar şi la edituri prestigioase. Mă gândesc, în primul rând, la lucrarea Geopolitica Matrioşkăi, al cărei prim volum a văzut lumina tiparului în anul 2009 la editura Curtea veche.

Singurul nume absolut nou pe lista aprobată de preşedinte e cel al jurnalistului Emil Hurezeanu care, după audieri şi după obţinerea agrementului din partea autorităţilor federale, urmează să devină ambasadorul ţării noastre la Berlin. Iminenta numire a d-lui Hurezeanu a provocat cele mai consistente controverse. Nu atât din partea mediilor politico-diplomatice care îi cunosc şi recunosc ziaristului calităţile de eminent specialist în politică externă, în geopolitică, excelenta cunoaştere a spaţiului germanic, numeroasele relaţii pe care domnia-sa le are în ţara-locomotivă a Uniunii Europene. Ci, în primul rând, din partea gazetarilor care s-au legat de tot felul de detalii minore din biografia d-lui Hurezeanu, de amiciţia pe care domnia-sa ar avea-o cu preşedintele, care au vorbit despre o recompensă pe care dl. Hurezeanu ar primi-o din partea Cotroceniului pentru susţinerea mediatică acordată toamna trecută, în campania prezidenţială candidatului Klaus Iohannis ori au invocat criticile ce nu ar fi tocmai politic corecte pe care jurnalistul Emil Hurezeanu le-a formulat la adresa acţiunilor socotite cam prea în forţă şi prea de imagine ale DNA.

În ceea ce mă priveşte, nu pot să nu observ că de fiecare dată când un fost ziarist de la Departamentul românesc al Europei Libere e pe punctul de a dobândi un post important în România democratică de azi se stârnesc furtuni şi controverse. Cel mai adesea se uită că România este o ţară democratică şi datorită activităţii respectivului de la microfonul unui post de radio anticomunist. Se lansează pe piaţă zvonuri, se ţes intrigi, presa bârfeşte copios şi nu tocmai neinteresat. Aşa i s-a întâmplat lui Neculai Constantin Munteanu, în 1997, în momentul în care era pe punctul de a deveni preşedinte-director general al SRTV, aşa i s-a întâmplat în 1998 şi lui Emil Hurezeanu ofertat de fostul preşedinte Emil Constantinescu pentru postul de purtător de cuvânt.

Dar nu despre zvonuri, bârfe şi flecăreli aş dori să scriu în comentariul de azi. Ci despre faptul că publicarea listei nominale a celor 14 personalităţi propuse să devină Excelenţe înseamnă un act politic major menit să relanseze imaginea preşedintelui Klaus Iohannis. O imagine oarecum deteriorată în primele luni de mandat nu atât din cauza inactivităţii preşedintelui. O inactivitate la rându-i inventată de cei ce nu se împacă cu ideea că marea politică e cu totul altceva decât starea de scandal şi adversitate cu care ne-a obişnuit predecesorul d-lui Iohannis. Ci, îndeosebi, din cauza unor numiri nu tocmai inspirate în linia întâi a aparatului de lucru de la Cotroceni. Fiecare dintre cei 14 viitori ambasadori are calificarea şi posedă abilităţile de a contribui, dincolo de fruntariile ţării, la edificarea României lucrului bine făcut. Semn că de data aceasta a avut mână bună şi s-a arătat deschis la dialog.

Din câte se pare, lista nu a fost întocmită în exclusivitate de preşedintele Iohannis. Propunerile au fost făcute, în principal, de excelentul ministru de Externe care este dl. Bogdan Aurescu şi au fost agreate de dl. Klaus Iohannis după discuţii cât se poate de fireşti cu premierul Victor Ponta. Un atare algoritm e în specificul oricărei ţări ce doreşte să aibă o politică externă aşezată şi coerent articulată, excluzându-se astfel vorbitul pe mai multe voci, în canon. Aşa cum s-a întâmplat, din păcate, în cursul lunilor şi anilor de nesfârşite şi groteşti controverse dintre dl. Traian Băsescu şi dl. Victor Ponta, controverse ce au fost decontate negativ, cu vârf şi îndesat, în planul imaginii externe a ţării.

Aşa încât nu doar atribuţiile de arhitect al politicii externe a ţării, atribuţii specifice funcţiei prezidenţiale ci şi felul de a face politică externă al României se află acum în pragul unui nou început.

Găsesc în cartea Între câine şi lup apărută la editura Apostrof în 1996, sub semnătura lui Emil Hurezeanu, două editoriale scrise de viitorul ambasador pe vremea când acesta era directorul Secţiei române a postului de radio Deutsche Welle. Primul se numeşte Un echinox tulbure, cel de-al doilea Germania pentru români, o poveste de primăvară.

Modificările de personal de la vârful a 14 ambasade importante de pe continentul european dar şi din America nu înseamnă depăşirea vreunui echinocţiu tulbure fiindcă, în ciuda turbulenţelor din interior, politica externă a României a fost şi până acum una căreia nu i se puteau aduce prea multe reproşuri. În nici un caz nu reproşuri fundamentale. Dar cum loc de mai bine este întotdeauna, e de sperat că respectivele numiri vor însemna mult mai mult decât o simplă poveste de primăvară pentru români şi România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite