Premierul Ciolacu minte cum respiră. Zice că are bani, dar sistemul sanitar e aproape de colaps

0
0
Publicat:

Premierul Ciolacu trăieşte într-o realitate paralelă. Ignoră situaţia spitalelor, a DSP-urilor, a unor instituţii esenţiale pentru viaţa românilor, și zice că are bani pentru pensiile rezultate din legea pensiilor, de măriri de salarii pentru profesori, de cheltuieli pentru înzestrarea armatei, de salarii în Educaţie, burse şi transportul elevilor, dar toate sunt minciuni. Legislaţia referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare loveşte exact acolo unde n-ar trebui să lovească, în spitale şi farmacii, de care depinde viaţa oamenilor. Şi dacă ne vom trezi cu morţi în spitale, din cauza lipsei medicamentelor şi materialelor sanitare, ce va mai minţi premierul Ciolacu?

Situaţia sistemului de sănătate

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, susține că într-o   situație dezastruoasă se află toate unitățile sanitare din  țară.

„Vorbim aici de o problemă întâlnită la nivel național. Vorbim de o lipsă acută de bani în sistem și de un imens pericol de colaps. De fapt unele medicamente nu se găsesc deja în nicio farmacie din țară. Lucru explicabil dacă producătorii nu au încasat banii deși au livrat medicamentele acum 9 luni! Farmaciile nu au primit banii de la CNAS (Casa Națională de Ajutor de Sănătate-n.red.), iar aceștia nu au plătit distribuitorilor care la rândul lor nu au achitat producătorilor. Cam asta este filieră, totul începe de la CNAS. Probabil nu mai pot rezista în situația asta și au ajuns să nu mai factureze pe datorie. Repet, asta este problema la medicamente pentru că la materiale sanitale, fără de care spitalele nu pot funcționa, situația este și mai gravă.

Criza din sănătate a fost semnalată  de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) care a accentuat că „măsurile legislative recente au adus sistemul medical în pragul colapsului, prin deciziile luate și ignorarea crizei din sănătate, prin tăierea drastică a fondurilor spitalelor, punând astfel în pericol viețile pacienților”.

Spitalele din Capitală, aflate sub administrarea ASSMB, se confruntă cu situații critice, iar consecințele sunt alarmante, acuză Administrația Spitalelor București, care spune că „situația s-a agravat odată cu protestul angajaților CNAS”.

Situaţia din DSP-uri e la fel de gravă. Cristina Barbu, medic, inspector sanitar: Suntem foarte puțini și vom fi din ce în ce mai puțini. Ne gândim să plecăm din DSP-uri, probabil vom intra în colaps, va fi greu și pentru pacienți și pentru sistemul sanitar.

Alte minciuni ale premierului Ciolacu A minţit că scade cheltuielile birocraţiei şi ale  clientelei de partid. Nimic, toţi sunt acolo, bine mersi. Ne tot minte că restructurează ministerele. Nimic. Ministerele Agriculturii şi Mediului, pe care a promis că le restructurează, sunt tot aşa. Ministrul Grindeanu a promis că desfiinţează jumătate din instituţiile subordonate ministerului Transportului. Nimic. Sunt tot acolo.

Premierul Ciolacu s-a jurat, de câteva ori, că nu va mări taxe şi impozite pentru plata pensiilor. Dar iată ce scrie în legea Pensiilor,  art. 84 alin. 11. Se prevede că, în situaţia constatării depăşirii cheltuielilor cu pensiile publice, „autorităţile competente vor lua măsurile necesare pentru revenirea la referinţa stabilită, exprimată ca procent în PIB, inclusiv de creştere a contribuţiilor de asigurări sociale de stat”.

În iulie, premierul Ciolacu spunea că „greul trebuie să îl ducă statul, nu mediul privat”. Aşa de bine s-a ţinut de cuvânt ca recenta lege asumată de guvern prevede ca 15% din reducerile de cheltuieli le suportă bugetarii, iar 85% privaţii.

Ciolacu ne spune că România nu va pierde fondurile europene, atât  din PNRR cât şi cele din Programul de Coeziune. Dar în Raportul de toamnă, UE anunţă că deficitul bugetar al României pentru 2023 va fi de 6,3% din PIB, iar pentru anii 2024 şi 2025 va fi 5,3% şi 5,1% din PIB. Mult peste promisiunile guvernului Ciolacu şi peste ce este dispusă să accepte CE în schimbul banilor alocaţi României. Să nu mai vorbim de faptul că România se află în procedură de deficit excesiv şi că ar trebui să ajungă la 3% din PIB deficit, conform Tratatului de la Maastricht.

În aceste condiţii, anunţate de CE, nu de comentatorii răutăcioşi, de unde va lua bani Ciolacu pentru pensii, salariile profesorilor, sănătate, etc?

Ciolacu se laudă că vor fi bani, ca să câştige alegerile. După aceea, potopul. Va trece la impozitarea progresivă, la măriri de TVA, taxe şi impozite, după principiul drag inimii sale: „să luăm de la bogaţi să dăm la săraci, că săracii ne votează, nu bogaţii”. Că „bogații” ţin în spate armata de bugetari, clientela politică habarnistă şi pe deasupra coruptă şi hoaţă, Ciolacu se preface ca nu  înţelege sau nu vrea să accepte. Clientela politică  aduce voturi să rămână la putere, şi să fure în continuare.

Că economia României, deja aflată în declin cu o creştere de doar 0,3% pe ultimul trimestru, comparativ cu anul trecut, se va duce în prăpastie, Ciolacu se face că nu înţelege, deşi a declarat acest adevăr cu subiect şi predicat. Dar a uitat.

Singura soluţie aflată la îndemâna lui Ciolacu este reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului. Dar nu vrea să lovească în armata de votanţi fidelă PSD, acum în prag de an electoral.

A uitat ce s-a întâmplat în 2010, exact în acelaşi scenariu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite