Ministrul Educației anunță o „schimbare paradigmatică” în licee: noi programe școlare, accent pe competențe și raportarea la piața muncii
0Programele școlare noi pentru liceu, puse în transparență publică, reprezintă „o schimbare paradigmatică” pentru educația românească, afirmă ministrul Educației, Daniel David. Reforma vizează formarea celor opt competențe-cheie europene și promite o reducere drastică a analfabetismului funcțional – un fenomen pe care ministrul îl consideră „risc de securitate națională”. Noul curriculum ar urma să intre în vigoare în licee din anul școlar 2026–2027.

Potrivit ministrului, noile programe sunt construite pentru a dezvolta competențe de comunicare, multilingvism, STEM, digitale, de viață, civice și juridice, antreprenoriale, precum și competențe de expresie și sensibilitate culturală.
„Este o schimbare paradigmatică a unor programe vechi de aproape 20 de ani”, subliniază Daniel David.
Un prim pas în reformă a fost adoptarea planurilor-cadru, în două variante: standard, realizată după consultări ample, și alternativă, mai flexibilă și orientată spre personalizarea educației.
„Numai printr-un echilibru între științe și religie, pe de o parte, și între discipline asociate culturii naționale și cele asociate pregătirii pentru viață, pe de altă parte, vom putea forma eficient buni specialiști (la nivelurile de calificare 3, respectiv 4), buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții”, explică ministrul, conform Agerpres.
Etapa actuală – elaborarea programelor școlare – a implicat peste 1.500 de specialiști din preuniversitar, universitar și mediul socioeconomic. Printre principiile urmărite: conținuturi mai „aerisite”, coordonare între discipline, introducerea treptată a formării de competențe și raportarea la piața muncii. Aproximativ 25% din timpul fiecărei discipline va fi dedicat activităților remediale, consolidării competențelor sau pregătirii pentru performanță.
„După aprobarea programelor școlare, urmează elaborarea manualelor și formarea profesorilor pentru implementarea acestui curriculum cu metode moderne, alături de finalizarea standardelor naționale de evaluare pentru fiecare programă școlară. În urma acestui proces, sunt convins că generația care va avea șansa să fie pregătită la nivel liceal prin noul curriculum – începând cu clasa a IX-a din anul școlar 2026–2027 – va atinge standardele educaționale așteptate de țară, iar analfabetismul funcțional – care a devenit în ultimii ani un risc de securitate națională – va fi drastic redus”, a mai declarat Daniel David.
Analfabetismul funcțional, spune el, se manifestă la nivel liceal prin dificultatea de a aplica cunoștințele în contexte reale, ceea ce crește expunerea la manipulări, pseudoștiință și îngreunează integrarea pe piața muncii.
Programele sunt în dezbatere publică până la 12 decembrie, urmând ca până la finalul lunii ianuarie 2026 să fie publicate toate programele pentru anii de studiu și pentru disciplinele obligatorii din noul curriculum liceal.






















































