Prejudecăţi de duminică

Un tânăr ajută o doamnă în vârstă. Bătrâna i se plânge de tânăra generaţie. Şi îi arată o cocardă roşu-galben-albastră junelui. Care este maghiar. Oare va urma o discuţie încinsă despre „cine-a fost primul în Ardeal” şi despre cât de impertient este tineretul din ziua de azi? Aflaţi mai jos ce s-a întâmplat, de la însuşi tânărul amintit, István-Attila Tárkanyi.

Foto: Oenvoyage, licenţa Creative Commons (CC BY-NC-ND 2.0)

Articolul a fost scris duminică, 23 martie, la Cluj. [Parantezele pătrate] reprezintă comentariile autorului.

Eram într-o farmicie la cumpărături. Ies pe uşă, când pe cealaltă parte a drumului zăresc o tanti - îmbrăcată la patru ace - trecută de prima tinereţe, care mă roagă s-o ajut să treacă drumul. Cum să nu? O iau de mână, trecem drumul, şi cum urcăm pe trotuar se apucă de povestit, eu ascultând-o zâmbitor...

- Să ştii că vin de la biserică. S-a pus lângă mine un bărbat tânăr cu doi copii frumoşi. Dar trebuia să-i înveţe şi să se comporte, că nu e frumos să vorbească în biserică.

[Altă bătrână care are ceva cu tinerii? Vor învăţa copiii ăia cu timpul să nu vorbească când nu este frumos.]

- Să ştii că eu am 90 de ani...
- Mulţi înainte!
- Şi-am fost ieri la marş [nu ştiu care exact, că au fost două*],
_______________________
*Cu o zi înainte de întâmplare avuseseră loc doua marsuri la Cluj: unul al PD-L si unul pro-viata. _______________________

şi-am urlat că eu-s mândră că-s româncă!
[Şi eu-s mândru că-s ungur, tanti, dar nu cumva să mă rogi să mă prezint, că n-o să zic că cheamă Ţarcău Ştefan]
La care îmi arată o cocardă cu tricolorul (roşu-galben-albastru), pe care o poartă tot timp la ea.
[E clar ce va urma, dacă mă roagă să mă prezint]
- Mă cheamă (...), şi-am fost 55 de ani juristă la Banca Naţională!

[No, acuma am pus-o... că mă va ruga să mă prezint, că doar aşa e frumos]

- Pe tine cum zici că te cheamă?
Mă uit adânc în ochii ei, zâmbind... şi-i zic TÁRKÁNYI!
- Cum?
- Tárkányi. [Să vedem ce va fi acuma...]
- Sunteţi ungur?!
- Da...

Reacţia ei m-a lăsat fără cuvinte. S-a apucat instant de recitat de la Ady:

-Sem utódja, sem boldog őse,
Sem rokona, sem ismerőse
Nem vagyok senkinek**,

[Să-mi fie ruşine că m-am aştepta la altceva.]

- Da, e de la Ady... - zic puţin şocat/ruşinat/supărat pe mine, şamd.
- L-am tradus pe Ady, să ştii, şi pe mulţi alţii. [Să-mi fie şi mai ruşine]
___
**vezi toată poezia şi traducerea ei în romană, aici - n.red.
___
- Să ştii că eu nu am nimic cu ungurii, decât cu cei de la Ip şi Trăznea.
- Cu ăia am şi eu, aşa cum am cu românii care au recurs la gesturi similare...

Şi-am mai povestit ce-am povestit, când pe ungureşte, când pe româneşte. Dânsa avea un accent mai unguresc decât mulţi unguri de prin Cluj. Mi-a spus că are în familie patru unguroaice, o fraţuzoaică, şi-o evreica [a folosit celalalt cuvant, nu în sens peiorativ].

- O femeie [evreica] de toată frumuseţea!

Mi-a mai spus că familia ei au fost prizonieri la Seghedin, şi când au ieşit de acolo, tatăl Dânsei a spus că în familia lui toată lumea va învăţa ungureşte, "hogy megértsük egymást" [ca să ne putem înţelege cu ungurii din jurul nostru].

Când ne-am despărţit, a zis să-mi caut o fată pe care s-o iubesc şi să mă iubească aşa cum sunt. Dar să fie de viţă nobilă, să ştie de acasă ce şi cum trebuie făcut în viaţă [corect].

Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, eu aşa te iubesc!

Tárkányi István-Attila, s-a născut şi locuieşte la Cluj. Este student la Departamentul Reformat al Institutului Teologic Protestant de la Cluj şi redactor MaghiaRomânia.