Viktor Orbán, România și respectul

Recentul discurs al premierului ungar Viktor Orbán de la tabăra Tusvanyos, prin care ironiza recomandările MAE român, a provocat reacții puternice în ambele țări. Printre ele, ne-a atras atenția postul colegului nostru din Ungaria, David Passalacqua, pe care îl redăm mai jos.

Nota editorului: despre colegul nostru puteți citi mai multe aici. Rezumatul discursului lui Viktor Orbán din 22 iulie îl găsiți în acest articol. La un moment dat, Orbán a menționat recomandarea Ministerului Român de Externe (MAE) de a nu vorbi despre „unități administrativ-teritoriale inexistente în România”. „Dar nu am susținut niciodată că acestea ar fi unități teritoriale românești”, a reacționat Orbán, fiind aplaudat călduros.

Înainte să îi dau cuvântul lui David, o părere strict personală: nu consider situația minorității maghiare din România ca fiind perfectă - mai pe larg, în acest sens, vezi opinia jurnalistei Sabina Fati. Pe de altă parte, discursurile cu aluzii revizioniste, precum cel al premierului ungar, nu fac decât să crească neîncrederea față de Ungaria și față de concetățenii noștri de etnie maghiară.

Sever Ioan Miu, editor MaghiaRomânia.

Ok. Simt că am ajuns în acel punct în care nu pot să tac despre ceea ce se petrece în relațiile politice româno-maghiare.

Nu voi deveni popular cu această postare, dar nu acesta e scopul meu. Sunt nepopular încă din clasa a VII-a, de când am intrat în școală cu o brățară pe care era scris „România”, în timp ce majoritatea corpului profesoral făcea eforturi să le formeze elevilor o conștiință maghiară. De atunci au trecut 15 ani, iar acum îmi asum părerea mai hotărât ca niciodată. Pe 22 iulie, Viktor al nostru s-a dus la Băile Tușnad pentru a ține o prelegere. Majoritatea locuitorilor din Harghita și Covasna sunt secui, așa își dă silința pentru păstrarea legăturilor cu UDMR-ul și maghiarimea de acolo. O face în fiecare an, nu e asta o noutate, însă este ceva ce mă deranjează profund. Faptul că, întâmplător, merge într-o țară străină fără să țină cont de sensibilitățile majorității, de cererile conducerii de acolo și nu se străduiește să construiască un dialog pașnic.

Viktor a zis că noi (maghiarii) niciodată nu am spus că Transilvania și Ținutul Secuiesc ar fi unități teritoriale românești. Pe deasupra ceea ce este cel mai frumos în asta e că o spune în timp ce simultan pretinde respect pentru maghiari.

Să vorbim un pic despre asta.

Acceptarea realității

În Ungaria de azi și dintotdeauna este un tabu a vorbi despre faptul că Transilvania nu este parte a Ungariei, deși în mod evident așa este. Aceasta nu este părerea mea, e un fapt. Este un fapt de 103 ani, nu de ieri.

Problema cu declarațiile revizioniste ale liderilor contemporani din Ungaria, este că au impact negativ nu doar asupra percepțiilor majorității, în primul rând în plan politic, în raport cu maghiarii de acolo, dar și dacă mergi în România din Ungaria, s-ar putea ca românului să-i vină în minte că și tu împărtășești, cu mare probabilitate, acele perspective revizioniste.

Mă întreb de mai mulți ani, și, în opinia mea, justificat: cum poți cere respect de la cineva căruia tu nu i-l acorzi? Mai mult, în loc să arăți respect, afirmi arogant că, de fapt, realitățile din zilele noastre sunt irelevante, valabil este ceea ce era acum 103 ani. Mi se pare absurd să te duci într-o țară străină și să te bați cu pumnul în piept că ar fi teritoriul țării tale.

Cum se poate ca un anume șef de stat să nu ia în considerare majoritatea societății unui alt stat, sau cererile liderilor acelei societăți, mai mult, în anumite cazuri să o privească de sus și să o parodieze? Atunci când merg în România, cu fiecare ocazie conștientizez că, deși aici trăiesc circa 1 milion de maghiari, majoritatea, care numără 17 milioane este românească. Mă aflu în România, care este o altă țară, iar la nivelul locuitorilor funcționează o dinamică complet diferită decât cea din Ungaria. Iar respect pot cere de la celălalt exclusiv dacă eu i-l acord în prealabil!

Între ignoranță și prietenie

Am început să învăț limba română încă din clasa a VII-a, ceea ce de atunci a dus la crearea unor prietenii extraordinare. În Cluj și Arad mi-am făcut prieteni remarcabili, care au contribuit constant la a mă simți la ei ca acasă. Muzica românească este preferata mea, limba o consider superbă și există ceva atractiv pentru mine și în mentalitate. Probabil pentru că îmi amintește de țara mea natală, Italia, și de oamenii de acolo: comunicativi, prietenoși, de viață și mereu activi. Oricând și oriunde ador să cunosc oameni noi și sunt deschis către ei.

Am constatat că dacă asta e ceea ce le ofer, exact asta primesc înapoi. Niciodată nu aș aștepta respect de la ei în mod arogant, așa cum o fac liderii politici ungari.

Față de acum 15 ani, situația din Ungaria s-a îmbunătățit puțin, dar cred că în medie, se poate spune, că oamenii nu sunt deschiși spre români. Chiar și în județul Békés, unde locuiesc, această deschidere e aproape inexistentă, având în vedere că ne aflăm în vecinătatea României. Toată lumea învață engleza și germana, în loc să-și dorească cunoașterea vecinilor. Desigur, și acele limbi sunt folositoare, engleza în mod expres, dar consider că acest tip de izolare este ceva fundamental greșit. Ador sentimentul că mă pot simți acasă deopotrivă la Arad și Békéscsaba, indiferent de care parte a graniței mă dau jos din tren. Consider că este o bogăție uriașă. Înțeleg oamenii, inscripțiile, pot citi literatura și mă pot descurca în viața de zi cu zi. Nu mă simt străin.

Mai devreme cochetam cu gândul, cum ar fi să lucrez pentru afacerile externe ungare, să mă ostenesc ca la nivel politic conducerea maghiară și română să ajungă mai aproape una de cealaltă, dar cu fiecare prilej realizez că nu aș putea reprezenta Ungaria la nivel politic. Sunt mult prea diferit de ceea ce se susține acum la Budapesta. Asta mi-a oferit dubla cetățenie (maghiară și italiană): o viziune asupra lumii bazată pe deschidere și respect. Se spune că atunci când mergi în străinătate, numele nu îți este reținut, ci de unde ești de baștină. Tu ești italianul, ungurul, englezul, camerunezul etc. Mi se pare adevărat, și tocmai din acest motiv exprimările pline de responsabilitate ale liderilor ar avea un rol uriaș, dar evident că eu doar visez în continuare în lumea mea idealistă.

Un sincer „mulțumesc”

Sunt sincer recunoscător față de prietenii mei din România pentru că se țin la distanță de politică și văd în mine omul, nu mentalitatea liderilor țării mele. Oamenii sunt inteligenți și realizează mereu că politicienii sunt cei care generează tensiuni. Îmi doresc să muncim nu la a pretinde respectul, ci la oferirea acestuia!

Mi-ar plăcea foarte mult să cred că relațiile politice dintre Ungaria și România pot fi încă bune, dar liderii noștri nu le ajută deloc.

David Passalacqua

Traducere de Bogdan Munteanu, Echipa MaghiaRomânia