Post-Wagner: blocarea Rusiei, prăbușirea lui Putin sau implozia frontului

Vladimir Putin este departe de a-și fi rezolvat problemele de credibilitate după rebeliunea Wagner de acum două săptămâni și mai ales după soluția de ieșire relativă. Nu știm ce s-a întâmplat cu afacerile, cu banii lui Prigojin, cu companiile sale, doar știm că grupul media urmează a fie achiziționat de un consorțiu controlat direct de Kremlin, că nu mai are contracte cu armata și că fabrica de troli va fi desființată. Însă acțiunile lui Putin nu-i asigură credibilitatea și nici supraviețuirea în fruntea statului rus. Rămân întrebările existențiale de ce nu a căzut frontul rus prin implozie și de ce cercul de putere din jurul lui Putin nu l-a schimbat deja din funcție.

Foto Profimedia

Wagner, de la Rebeliune, la controlul informal în interiorul armatei și puterii lui Putin

Rebeliunea militară a grupului Wagner al lui Prigojin, ca și ieșirea din acest clinic prin aparenta abdicare a Președintelui Federației Ruse de la pozițiile sale de forță, pune sub semnul întrebării capacitatea sa de menținere a verticalei puterii. E adevărat că, urmare a acestor evoluții, Grupul Wagner a fost îndepărtat ca amenințare, armele sale grele au intrat în custodia Ministerului Apărării, ca și o parte a militarilor săi care au semnat contract. Totuși nu se știe câți dintre militarii Wagner i-au rămas loiali lui Prigojin și au plecat cu el în Belarus sau, chiar semnând contractele cu MApN rus, au păstrat loialitățile vechi.

De asemenea, în situația grupurilor și operațiunilor din Africa, este neclar dacă au intrat sub controlul statului rus direct, prin intermediul MApN, sau dacă loialitățile față de Prigojin se manifestă și îi creează probleme lui Putin. În plus, rămâne de văzut, neexistând date publice, în ce măsură Rusia a pierdut capacitatea militară prin dispariția acestei formațiuni alcătuită din mercenari, oameni antrenați și bine plătiți, din pușcăriași eliberați care nu au nimic ce pierde, sau această capacitate a fost compensată în vreun fel. Nici revenirea unora dintre luptătorii Wagner sub controlul forțele armate ruse nu poate să se facă fără probleme și fără ciocniri la nivelul unităților în care sunt integrați, având în vedere diferența de potențial, capacități și cunoștințe în luptă și prestigiul aferent apartenenței la grup care a fost promovat de către propaganda rusă în timp.

Ca să poată încheia cât de cât favorabil episodul, Putin trebuie să-l elimine fizic pe Prigojin sau să-l captureze și să-l aducă în închisoare și în fața justiției. Să-l elimine pe cel care l-a sfidat. De altfel, Putin, în declarația sa de după rebeliune, a părut să relativizeze respectarea înțelegerii ce a încheiat rebeliunea prin anunțul că în va aduce pe cei vinovați în fața legii. Dacă nu rezolvă această componentă, credibilitatea sa de lider este compromisă, iar discuțiile despre îndepărtarea sa din funcție pot deveni mai serioase.

Unde e răzbunarea lui Putin? Imaginea unui lider slab și rănit

Pe de altă parte, nu se știe ce se întâmplă cu partea nevăzută a icebergului, cu cei din armată, din administrație, din conducerea statului rus, uni chiar din cercul intim al lui Putin care l-au susținut pe Prigojin. Se știe doar despre o dispariție a generalului Sorovikin. Altfel, se vorbește doar generic despre dispariția unor generali. Or, Putin are nevoie de sânge în mod public, de arestări și condamnări sau eliminări cunoscute și mediatizate public, care să valideze menținerea pumnului său de fier asupra eșafodajului de putere de la Kremlin.

Sigur, aceste acțiuni timide și discrete, în măsura în care ele au loc, nu au cum să țină loc de acea răzbunare a lui Putin care-l poate menține în prim-planul puterii, temut și crud cum e nevoie pentru un asemenea rol. Iar între arestări și schimbări din funcție la Kremlin nu pot fi incluși Shoigu și Gherasimov, prea slabi să conteze, mai mult, dacă schimbarea se petrece, ar însemna să-i facă pe plac lui Prigojin, iar un lucru inacceptabil. Nici șeful FSB Bortnikov, cu două eșecuri la activ – starea de spirit din Ucraina înaintea invaziei și sprijinul local, respectiv rebeliunea lui Prigojin neanticipată și neprevenită – nu poate fi o soluție bună, pentru că nu-l amenință pe Putin ca poziție și, în plus, este singurul deținător al controlului unei armate de 200.000 de oameni care poate să decidă, eventual, schimbarea de putere sau măcar să o tolereze.

Nonacțiunea sau acțiunea la un nivel discret, sub radar, nu ajută. Creșterea lefurilor militarilor este doar un paleativ, în timp ce modificările în verticala puterii doar cu retușuri pe foste greșeli sunt insuficiente pentru a fi privite ca o afirmare solidă de putere a lui Putin. Dar președintele rus are Rosgvardia, o adevărată armată independentă, în timp ce FSB, cu propriile capacități interne,  este organismul cel mai bine plasat, după cum spuneam, pentru a tolera, a autoriza, dacă nu a conduce o schimbare de sistem. Acestea, alături de un Kadîrov problematic – primul lider care va prelua steagul independenței odată ce Rusia se va prăbuși, în implozie, sau nu va mai primi subvențiile generoase de la Kremlin – fac ca discuția despre monopolul violenței organizate sub controlul președintelui să fie încă prezentă, chiar și după dispariția Wagner și introducerea sub controlul Armatei a tuturor formațiunilor private și de voluntari. Oricare din aceste componente instituționale pot oricând să joace un rol activ sau pasiv într-o schimbare de regim.

Marile întrebări existențiale: cum de mai rezistă Putin? Cum de nu s-a prăbușit frontul rus prin implozie?

În condițiile absenței unei dovezi de putere și ale exacerbării presiunilor asupra frontului – unde nu avem un câștig major post-Wagner ce poate fi adus în prim-plan, există două întrebări esențiale și existențiale pentru Rusia. Mai întâi, de ce mai supraviețuiește Putin? Desigur, pentru că cercul de putere dependent de el și nesigur în epoca post-putinistă nu a decis încă sau nu a acționat încă pentru a-l îndepărta. Cu cele trei variante posibile: eliminarea fizică, utilizată în istoria rusă în proporție de 90% pentru conducătorii nedoriți; trecerea la pensie și în irelevanță, varianta Gorbaciov post-puci; eliminarea și izolarea sa în cvasi-recluziune, varianta Hrușciov.

A doua întrebare este de ce nu s-a prăbușit încă frontul în Ucraina? Pierderea majoră de forțe relevante combatante – Wagner, moralul scăzut al trupelor, acțiuni neconvingătoare pe front, inițiativă ucraineană prudentă versus mici atacuri marginale ale Rusiei în reechilibrare, toate ar pregăti o prăbușire a frontului rus în perioada mai apropiată temporal mai degrabă decât mai spre toamnă. Cât mai rezistă? Când crește presiunea ucraineană - sunt de asemenea întrebări legate și care țin de eventuala creștere a anvergurii atacurilor de recuperare a teritoriilor. Pentru moment, Rusia pare să controleze și chiar să evolueze pe frontul estic, în timp ce Ucraina face eforturi susținute în sud, cu rezultate relative printre câmpurile de mine și apărarea rusă.

Toamna va culege bobocii, odată cu recoltele. În funcție de consumarea problemelor Rusiei sau implozia sistemului său sau chiar a sa, pe care le putem preconiza, vom ști dacă există hotărârea de a merge mai departe sau dacă va prevala fracțiunea din Occident care privește la scopul schimbat al obiectivelor în Ucraina, odată ce raportul de forțe sau eficiența acțiunilor sunt modificate. Astfel, o anumită parte (minoritară) a analiștilor și planificatorilor ar vedea o retragere de la obiectivul privind recucerirea teritoriului – care va rămâne formal, public, fără doar și poate varianta oficială de obiectiv a Kievului – la scăderea nivelului de ambiție în blocarea Rusiei, combinată cu asigurarea garanțiilor de securitate post-război pentru Ucraina pe care summitul de la Vilnius urmează să le acorde. De facto sau de jure, Ucraina va avea de promovat postura sa de a fi un membru informal al NATO, ca surogat al intrării în Alianță,  fie că argumentul este perspectiva aderării, dar cu participarea prin noul NATO-Ukraine Council la reuniuni directe cu aliații pe teme de apărare care o privesc, fie măcar prin aplicarea articolului 5 al Alianței, chiar în variantă nuanțată, soft, fără boots on the ground și cu respectarea liniilor roșii ale Occidentului colectiv de a nu se lăsa antrenat direct în război pe teren, în Ucraina.