Poate fi condusă România de Ponta și Simion?

Seara dezbaterii de la Cotroceni a oferit o mostră perfectă de ceea ce ar însemna România sub conducerea lui Victor Ponta sau George Simion: multă gălăgie, puțin respect pentru oameni, și o fugă permanentă de responsabilitate. Unul fuge din studio, altul fuge de întrebări. Unul pozează în erou al democrației, altul își schimbă adevărul de la o zi la alta, în funcție de cum bate vântul (electoral).

FOTO AI

Avem idee cum ar conduce fiecare separat, dar să ne imaginăm România condusă de amândoi, la pachet, cu Simion la Cotroceni și Ponta la Palatul Victoria. O combinație între zbierat populist și machiavelism politic, între scandal televizat și jocuri de culise vechi de douăzeci de ani, sau mai mult.

Într-o astfel de Românie, planurile de guvernare s-ar rezuma la postări pe Facebook, plimbări printre oameni nervoși și promisiuni făcute la microfon, urmate de „plec din respect pentru democrație” când lucrurile devin incomode.

Între timp, problemele reale ale țării ar fi în continuare înecate într-un amestec toxic de victimizare, oportunism și lipsă cronică de răspundere.

Victor Ponta, omul care se lăuda că merge oriunde, oricând, cu oricine, a decis că dezbaterea organizată de Digi24 nu era pe măsura lui. De ce? Pentru că nu i s-au creat condițiile „perfecte”.  Așa că a preferat să posteze pe Facebook, cu aerul unui luptător al democrației, o retragere pe care eu o văd ca fiind „strategică”, dar ne-a arătat de atâtea ori că nu este vreun strateg, ci mai repede un om care reacționează impulsiv.

Cumva, omul care în 2014 anunța relaxat că își va lua „popcorn și băutură răcoritoare” ca să privească de pe margine dezbaterile electorale, pentru că el, mare favorit, nu avea de ce să se complice, astăzi, devine un fugar electoral ce nu obosește să pozeze în victimă.

George Simion, pe de altă parte, și-a jucat perfect teatrul emoțional: buchet de flori pentru Elena Lasconi, discurs despre democrație, plecare teatrală și un mesaj plin de patos postat ulterior. Nicio secundă despre ce ar face el, concret, pentru România. Doar acuze, resentimente și o strategie clară: să rămână martirul electoratului său. Electorat deja înfierbântat, care nu are nevoie de soluții, ci de simboluri.

Strategic, pentru Simion, plecarea a fost un calcul rece și eficient: își întărește tribul, se victimizează, transformă orice dezbatere într-un nou episod al războiului „noi contra lor”. Dar dacă ne uităm dincolo de spectacol, întrebarea rămâne: când îți asumi să conduci o țară, poți pleca din sală de fiecare dată când lucrurile nu-ți convin?

Cuplul electoral Ponta - Simion 

E aproape ironic cum Victor Ponta și George Simion, doi politicieni care par să vină de pe planete diferite, ajung să navigheze acum pe același val: valul de frustrare al votanților lui Călin Georgescu. Și nu trebuie să ne facem iluzii: dacă scenariile post-turul I se aliniază așa cum par să o indice semnele, nu m-ar mira deloc să îl vedem pe Ponta susținându-l pe Simion în turul II, iar pe Simion propunându-l pe Ponta premier dacă ar ieși președinte. Istoria recentă ne-a învățat că în politica românească alianțele nu se fac pe principii, ci pe interese. Iar oportunismul e o limbă pe care amândoi o vorbesc fluent.

Amândoi refuză dezbaterea reală. Amândoi preferă să se izoleze în bulele lor de susținători loiali, să își clameze nemulțumirea față de reguli și să pozeze, fără pic de jenă, în victime ale unui sistem pe care, în realitate, fie l-au servit, fie îl folosesc. România, însă, nu are nevoie de lideri care fug la prima întrebare dificilă. Nu are nevoie de candidați care stabilesc condiții pentru a apărea în fața oamenilor, ca niște artiști capricioși, nu ca niște viitori șefi de stat.

Lipsa lor de respect pentru alegători este revoltătoare. O dezbatere electorală nu este despre presă, despre organizatori sau despre confortul personal al candidaților. Este despre cetățeni. Despre dreptul acestora de a-i vedea pe cei care vor să-i conducă, de a-i întreba, de a-i evalua, de a-i compara.

Într-o România pe care ne-o dorim, un candidat care refuză dezbaterea n-ar trebui să fie acceptat în turul al doilea. Un potențial viitor președinte ar trebui să fie primul care intră în arenă, nu primul care fuge, cu buchetul de flori în mână sau cu scuze livrate pe Facebook.

Simion va ajunge, cel mai probabil, pe primul loc în turul I. Nu pentru că are o viziune clară pentru România, nu pentru că a convins prin idei solide, ci pentru că frustrarea adunată în societate avea nevoie de un vehicul care să transporte toate aceste supărări. Să conduci o țară nu înseamnă să organizezi mitinguri și să pleci din dezbateri cu flori în mână.

Iar Ponta… Când ai avut în mâini puterea și ai ratat ocazia de a transforma țara, nu te mai întorci ca salvator. Te întorci, cel mult, ca un “kind reminder” dureros al eșecurilor noastre colective de a filtra liderii adevărați. 

România nu are nevoie de spectacol electoral și de campanii făcute la nervi. România are nevoie de lideri care nu fug de popor atunci când întrebările sunt incomode. De oameni care înțeleg că puterea nu e despre selfie-uri și victorii de moment, ci despre a sta în fața cetățenilor și a răspunde, și când e convenabil, și când nu e.