Pentru Chişinău, România este Rusia cu semn schimbat

Premierul Filip a spus-o în The Guardian. Cu subiect şi predicat. Pentru guvernul de la Chişinău, Unirea cu România este exclusă. Sigur, toţi ştiau asta, chiar şi cei care se prefăceau că nu ştiu. Era o minciună frumoasă, o „ambiguitate constructivă“, cum ar numi-o, pedant, analiştii. Şocul declaraţiilor din publicaţia britanică ale prim-ministrului moldovean vine din altă parte: a încălcat o linie roşie de comunicare.

Analiză realizată de Dan Dungaciu*

A spus ceea ce nu se cuvenea să spună. Şi a spus-o tare, în public. Nu e frumos, nu e politicos. A spus ceea ce gândea, el şi partidul său, încălcând o convenţie asumată tacit. Dacă mă minţi, minte-mă frumos... De aici şi jena de a comenta declaraţiile sale pe ambele maluri ale Prutului.

Dar Pavel Filip a mai spus ceva în interviul cu pricina. Şi asta e mult mai grav. Pentru prima dată la Chişinău, un şef de guvern „european“ acreditează ideea că ceea ce fac Rusia şi România în R. Moldova este la fel, doar cu semn schimbat. Şi asta este cu adevărat inacceptabil, inadmisibil şi impardonabil.

Dar să le luăm pe rând.

Premierul Filip dă jos masca Binomului Plahotniuc-Dodon

Premierul Pavel Filip în The Guardian

Declaraţia cu excluderea Unirii nu e gravă în sine, ci prin consecinţe. Este, cum spuneam, o cădere a măştilor. O dezvrăjire a spaţiului politic moldovenesc.

Naraţiunea oficială suna aşa. Împăratul cel Bun (Vladimir Plahotniuc) şi curtea sa (guvernul lui Pavel Filip şi majoritatea parlamentară), se luptă din răsputeri cu Balaurul cel Rău (Preşedintele Igor Dodon). Primii vor în Europa, vor relaţii frăţeşti cu România, vor ca Bucureştiul să fie principalul partener etc. etc. A doua tabără vrea confruntare cu UE, cu Bucureştiul, este anti-românească şi anti-unionistă. De aceea trebuie susţinută, cu orice preţ şi fără crâcnire, guvernarea Filip în această luptă - imaginară - între îngeri şi demoni.

Evident, tabloul e fals. După cum am scris aici la Larics cu un an în urmă, geografia politică din RM este alta. Binomul Plahotniuc-Dodon face jocurile şi, fie că au cuţitele la spate şi că se concurează în alegerile parlamentare din noiembrie, în acest moment rolurile distribuite, aşa cum s-a petrecut şi recent la Chişinău, cu ocazia zilelor de 8 şi 9 mai, când au colaborat şi şi-au împărţit frăţeşte Piaţa Marii Adunări Naţionale sărbătorind şi o zi sovietică şi una „europeană“. Viţelul moldovenesc joacă, ca de obicei, la două capete. Singura diferenţă este că acum are şi el două capete.

În ceea ce priveşte „unionismul“, Dodon şi socialiştii sunt anti-unionişti, Plahotniuc/Filip şi partidul Democrat - ne-unionişti. Declaraţia lui Filip din The Guardian nu a făcut decât să expliciteze asta şi să o spună în faţă. Nu e nicio diferenţă de fond, doar de nivel.

Prin această grilă de lectură, singura corectă, devine limpede acum de ce în R. Moldova nu s-a organizat NIMIC dedicat Centenarului Marii Uniri, de către nicio instituţie oficială guvernamentală, parlamentară sau prezidenţială, că au fost ignorate sistematic şi ostentativ evenimentele de acum 100 de ani. Aceasta este explicaţia şi de ce actuala majoritate parlamentară nu redenumeşte în an centenar parlamentul de la Chişinău în Sfatul Ţării, de ce nu se votează în forul legislativ schimbarea, conform deciziei Curţii Constituţionale, articolului 13 privitor la limba de stat, care, în continuare, se cheamă oficial „limba moldovenească cu grafie latină“. Identitar, nu există pe fond nicio diferenţă între Vladimir Voronin, Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc sau Pavel Filip.

Iată mai jos o mostră elocventă de cum se „războieşte“ preşedintele Dodon cu premierul Filip când e vorba despre declararea anului 2018 Anul „Ştefan cel mare şi Sfânt“ (manifestare inventată pentru a ignora şi dubla Centenarul românesc).

Jena resimţită la Chişinău, dar şi la Bucureşti, ca urmare a interviului lui Pavel Filip din presa britanică de aici provine. A confirmat tabloul de mai sus, cunoscut de aproape toată lumea, dar nu recunoscut. O ambiguitate strategică, cum ziceam, care acum nu mai e ambiguitate. E o evidenţă.

Cum vom reacţiona la ea? Simplu. Ne vom face cu toţii că nu există.

Presa oficială de la Chişinău tace şi ea

Încurcătura provocată de declaraţiile premierului şi conştiinţa acută că s-au depăşit liniile roşii ale „ambiguităţii strategice“ s-a resimţit şi la Chişinău. Astfel, trustul de presă a lui Vladimir Plahotniuc - şeful partidului de guvernare, inclusiv al lui Pavel Filip - a încercat să minimalizeze sau să deturneze declaraţiile din The Guardian, excluzând din comentarii şi ştiri orice referire la România.

Iată două mostre. Prima este de la televiziunea oficială de partid şi de stat Publika, care titrează radios despre cele 60 de procente care ar dori aderarea republicii la UE.

În realitate, titlul este un fake news. Aceasta nu este o declaraţie a premierului Filip făcută în interviu, ci o menţionare a autorului britanic menite să contextualizeze declaraţiile premierului moldovean. Iată paragraful: „A recent Imas poll showed that 60% of Moldovans would vote to join the EU… However, previous pro-EU coalitions have been undone by corruption scandals“.

Faptul că s-a preferat această formula şi nu citarea direct a afirmaţiilor tranşante ale lui Pavel Filip arată limpede că Chişinăul oficial vrea să ţină în viaţă, prin perfuziile dezinformării, minciuna pro-românismului actualei guvernări.

Dacă a ţinut până acum, de ce nu ar ţine şi în continuare?

În acelaşi fel procedează şi Canal 2, tot un oficios al Partidului Democrat, de guvernământ. (Pentru cei care se fac că uită, Canal 2, parte a trustului lui Vladimir Plahotniuc, transmite acum pe frecvenţa care, altădată, era a TVR 1. În vremea lui Voronin i-a fost luată frecvenţa, iar în vremea lui Filat/Plahotniuc nu i-a mai fost redată televiziunii române niciodată!)

Aici nu se mai falsifică declaraţiile premierului şi se alege, strategic, una neutră, trecându-se cu vederea ostentativ orice referinţă la România, unionism sau echivalarea României cu Rusia.

Semnale sunt clare. Mesajul era pentru Occident şi Rusia, nu pentru Bucureşti sau publicul din republică, unde guvernarea trebuie să joace, în cadrul Binomului, rolul fratelui european radical diferit de socialişti, inclusiv sau mai ales în atitudinea faţă de România.

Tăcerile unionismului plahotnicist

Şi încă o tăcere mai trebuie semnalată aici. Tăcerea adepţilor – explicit sau tacit – ai unionismului plahotnicist. L-am definit în altă parte. Este vorba despre acel unionism lansat/girat de oficialii de la Chişinău – unionism cu voie de la poliţie, cum ar zice Caragiale - şi care se manifestă strict prin atacul asupra lui Igor Dodon şi menajarea ostentativă a lui Vladimir Plahotniuc şi a guvernului Filip. Este vorba despre cei care, declaraţi unionişti şi vânători de potcoave de politicieni morţi din România, nu atacă niciodată nici guvernul sau majoritatea de la Chişinău - doar preşedinţia (de parcă aceasta ar avea vreo putere reală!). Răul, inclusiv anti-unionismul, ar veni doar de acolo. Igor Dodon este încarnarea răului, iar, prin recul, Vladimir Plahotniuc ar fi Binele care, camuflat, ascuns, dar metodic, ar pregăti în taină Unirea... În plus, unioniştii plahotnicişti, tocmai pentru a-şi justifica adeziunile, caută orice virgulă sau aluzie neunionistă a Maiei Sandu, de pildă, şi îi sancţionează nemilos deviaţionismul de la „Cauză“.

Şi acum apare dilema! Dacă premierul moldovean, la fel precum Dodon, exclude Unirea, ce mai rămâne din unionismul plahotnicist? Cu ce este mai bun Plahotniuc/Filip decât Dodon din punctul acesta de vedere? Căci Pavel Filip le-a spus-o în faţă. Unirea cu România se exclude. Şi punctum.

La fel de semnificativă precum tăcerea trustului de presă al puterii este şi tăcerea unioniştilor plahotnicişti, muţi precum lebedele în faţa enormităţilor premierului pus de Vladimir Plahotniuc. Nimeni nu observă, nu comentează, nimeni nu se indignează, nimeni nu iese din front.

Ar fi comic, dacă nu ar fi penibil.

Dar vorba faimoasei reclame: „Tăcerea ta îmi spune multe“...

Dintr-o parte Rusia, din alta, România

Ajungem acum la cea mai gravă dintre afirmaţiile premierului Pavel Filip. Aici lucrurile sunt grave de tot. Şi fără precedent. O asemene afirmaţie reflectă, incomparabil mai bine decât excluderea Unirii, viziunea strategică şi politică a guvernării de la Chişinău.

În declaraţiile din The Guardian, premierul RM „a avertizat actorii externi asupra interferenţelor în Republica Moldova. «Noi ne confruntăm cu ţări care pompează sentimente naţionaliste şi întăresc această diviziune», a spus premierul, menţionând Rusia şi România. «Şi noi nu vrem să fim prinşi în acest joc».“

Aţi înţeles acum? R. Moldova este o insulă de pace şi europenitate într-o junglă de naţionalism de unde se aud, fioros, răgetele fiarelor care vor răul „micii Elveţii“. La Est - Rusia, la Vest - România! Acesta este mesajului lui Pavel Filip, premierul R. Moldova, pentru presa Occidentală!

Dacă România spune că moldovenii sunt români sau vorbesc limba română, dacă sugerează că poate nu ar fi rău ca Centenarul să fie (măcar) menţionat la Chişinău, chiar şi sărbătorit, dacă menţionează „cuvântul cu U“ (U Word) înseamnă că „pompează sentimente naţionaliste“ şi trebuie pusă pe acelaşi plan cu Rusia!

A echivala acţiunile României şi ale Rusiei în Republica Moldova nu este doar incorect sau imoral, dar este o palmă pe obrazul politicienilor sau diplomaţilor din România, şi nu numai a lor, care s-au străduit, cum şi cât au putut, să ajute Republica Moldova chiar şi în pofida majorităţii europene care nu agrea în niciun fel guvernarea de la Chişinău.

O asemenea abordare a mai fost sugerată, în glumă, căci atunci nu şi-a permis mai mult, de un lider al aceluiaşi Partid Democrat condus de Vladimir Plahotniuc, respectiv Marian Lupu, care repeta de câte ori putea că cea mai bună situaţie pentru Republica Moldova a fost când „au plecat ruşii şi nu au venit românii“. Evident, această situaţie nu a existat, istoric, niciodată în stânga Prutului, dar ce mai contează o minciună în plus în repertoriul moldovenismului sovietic/europenist. Intenţia e totul şi mesajul către România era evident.

De data asta lucrurile sunt mult mai grave, mai ales că vin din partea unui premier declarat pro-european care, fără sprijinul explicit, concret al Bucureştiului nu şi-ar mai fi menţinut republica pe linia de plutire. A echivala acţiunile României şi ale Rusiei în Republica Moldova nu este doar incorect sau imoral, dar este o palmă pe obrazul politicienilor sau diplomaţilor din România, şi nu numai a lor, care s-au străduit, cum şi cât au putut, să ajute Republica Moldova chiar şi în pofida majorităţii europene care nu agrea în niciun fel guvernarea de la Chişinău. Dincolo de suportul politic, Bucureştiul, prin banii contribuabilului român, a repus Republica Moldova pe linia de plutire şi a făcut-o finanţabilă de către instanţele internaţionale. Dacă nu erau banii româneşti, republica intra în colaps.

Când premierul moldovean primea tranşele din partea României zâmbetul era până la urechi, iar atitudinea faţă de Bucureşti, entuziastă. Acum, relativ cu sacii în căruţă, Chişinăul intră în altă logică: România este apostrofată în presa internaţională, comparată cu Moscova. Rusia, cea care nu numai că nu a dat nimic, nici un ban, niciun sprijin, ci îşi menţine în continuare trupele străine acolo, închide pieţele pentru produsele din R. Moldova, pedepseşte muncitorii moldoveni din Federaţia Rusă, sprijină separatismul şi difuzează fotografii în care apar Vladimir Putin şi Igor Dodon.

Cu această Rusie ajunge România să fie comparată astăzi de premierul moldovean „european“ Pavel Filip – nu de comunistul Vladimir Voronin! - în presa internaţională. O performanţă fără precedent şi fără echivalent.

Şi fără ruşine.

*Dan Dungaciu este membri în Consiliul de experţi LARICS.