De ce își dorește Trump Groenlanda: motive strategice, economice sau trolling?
0Înainte de a dezbate implicațiile declarației lui Donald Trump, trebuie să punctăm faptul că nu este prima dată când Statele Unite își manifestă interesul pentru Groenlanda.
Introducere
„Avem nevoie de Groenlanda din motive de securitate națională”, declara Donald Trump în timpul unei conferințe de presă în primele zile ale anului 2025, cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea celui de-al doilea mandat al său. În același timp, fiul său, Donald Trump jr., vizita Groenlanda ca turist. Conferința de presă a durat peste o oră și a atins numeroase subiecte, însă declarațiile sale despre alipirea Groenlandei, Canadei și Canalului Panama de Statele Unite au stârnit cele mai multe reacții. Nu doar în sală, ci și în presa internațională, printre analiști și politicienii europeni, cu atât mai mult cu cât Trump nu a exclus folosirea forței militare sau economice pentru a-și impune voința. Pentru Uniunea Europeană, cea mai sensibilă este declarația cea despre Groenlanda, teritoriu autonom care aparține de Regatul Danemarcei. Deși nu face parte din Uniunea Europeană, Groelanda este unul dintre cele 25 de teritorii de peste mări ale UE (overseas countries and territories sau OCT), iar cetățenii săi sunt cetățeni ai Uniunii.
Într-o perioadă în care întregul Glob tinde să se reorganizeze, în care conflictele militare nu dau semnale că se vor încheia, ci dimpotrivă, declarația lui Donald Trump ridică mai multe întrebări la care vom încerca să găsim răspunsurile în articolul acesta.
De ce este importantă pentru Donald Trump o insulă aflată în nordul îndepărtat, greu de accesat, acoperită în mare parte de gheață și cu o populație de doar 57.000 de locuitori? De ce își dorește ca SUA suveranitatea asupra unui teritoriu ce aparține unui stat aliat, prieten, partener NATO, în condițiile în care Statele Unite au deja o prezență militară puternică acolo și, cel puțin până acum, au avut libertatea de a-și desfășura activitatea nestingherit? Care sunt implicațiile la nivel global și ce semnal dau Statele Unite aliaților și competitorilor săi prin aceste declarații? Dorința de a include Groenlanda în Statele Unite este doar un capriciu al lui Donald Trump, care ne-a obișnuit cu declarații inflamatorii ce creează vâlvă, sau este parte dintr-o strategie națională de securitate a Statelor Unite, asumată de elita politică?
Scurtă istorie a încercărilor SUA de a cumpăra Groenlanda
Înainte de a dezbate implicațiile declarației lui Donald Trump, trebuie să punctăm faptul că nu este prima dată când Statele Unite își manifestă interesul pentru Groenlanda.
Cea mai recentă propunere a venit tot de la Donald Trump în timpul primului său mandat, în 2019, când a spus că ia în considerare ca SUA să cumpere Groenlanda. Declarația are forma unei decizii unilaterale, președintele spunând că “ar putea lua în considerare” achiziția, ca și cum Groenlanda era deja scoasă la vânzare, iar singurul motiv pentru care SUA nu a achiziționat-o încă este faptul că Donald Trump nu a luat încă o decizie. Analiștii au atribuit atunci intenția președintelui istoricului său în piața imobiliară, iar Donald Trump însuși a spus că este un “real estate deal”. Mette Frederiksen, Prim Ministrul Danemarcei, a catalogat atunci ideea drept “absurdă”, ceea ce l-a făcut pe Trump să își anuleze vizita în Danemarca, deși aceasta urma să aibă loc în doar câteva săptămâni. Apele s-au liniștit, cel puțin la suprafață, iar subiectul a dispărut din presa mainstream.
Ne întoarcem și mai mult în timp, până la prima încercare a Statelor Unite de a intra în posesia Groenlandei. Se întâmpla în 1868, în timpul Doctrinei Monroe, când secretarul de stat american William H. Seward și-a dorit să cumpere Groenlanda și Islanda și ar fi oferit Danemarcei 5,5 milioane de dolari. Era perioada în care SUA cumpăra teritorii și se extindea, cu doar un an în urmă cumpărând Alaska de la Imperiul Rus. Vânzarea din 1868 nu s-a concretizat.
În 1917 are totuși loc o înțelegere între SUA și Regatul Danemarcei: Statele Unite recunosc suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei și, în schimb, Danemarca vinde către SUA Insulele Virgine, pe atunci denumite Danish West Indies. În istoria Statelor Unite, achizițiile de teritorii nu sunt ceva neobișnuit. 40% din teritoriul actual al SUA a fost, la un moment dat, cumpărat de la un alt stat.
În 1946, Președintele Harry Truman oferă Danemarcei 100 de milioane de dolari (echivalentul a 1 miliard de dolari astăzi) pentru Groenlanda. Propunerea venea la 5 ani după ce trupele americane au început să activeze pe insulă, ca urmare a invadării Danemarcei de către Germania din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Danezii au refuzat și în 1946. “Deși datorăm foarte multe Americii, nu simt că le datorăm întreaga insulă a Groenlandei”, a spus în acel moment Gustav Rasmussen, ministrul de externe danez.
În ultimii 150 de ani au existat mai multe încercări de a alipi Groenlanda de SUA, ceea ce dovedește că această idee nu este pur și simplu un moft al președintelui Trump, ci o intenție pe care americanii au manifestat-o chiar înainte de a deveni o superputere.
Lumea s-a schimbat după cel de-al doilea Război Mondial și au trecut mai bine de 70 de ani de la propunerea Președintelui Truman. De ce vorbim din nou despre această temă? Înaintăm două motive principale: subiectul a fost readus în discuție de președintele Trump într-un moment în care competiția dintre marile puteri este din nou acerbă, iar Donald Trump are tipul de personalitate care să își dorească să intre în istorie ca președintele care a extins teritoriul statului, un Make America Great Again inclusiv teritorial.
Groenlanda este cea mai mare insulă de pe Glob, însă este greu de accesat din cauza poziției geografice. În cea mai mare parte din an vremea este rece, iar orele de lumină sunt puține. Frigul, coroborat cu lipsa lumii, fac insula puțin atractivă pentru turiști și cu atât mai puțin pentru potențiali americani care s-ar muta acolo dacă Groenlanda ar deveni parte din SUA. În ceea ce privește forța de muncă pe care SUA ar câștiga-o dacă ar avea Groenlanda, aceasta este insignifiantă: Statele Unite au peste 341 de milioane de locuitori, iar populația totală a Groenlandei este echivalentă cu cea a unui oraș de mărime medie din România.
De ce, atunci, își doresc americanii insula? A spus-o chiar Trump în 2025: este importantă pentru securitatea națională a SUA și din punct de vedere economic. Să vorbim pe rând despre cele două aspecte.
Importanța geostrategică a Groenlandei
Capitala Groenlandei, Nuuk, se află pe coasta de sud-vest a insulei și este mai aproape de New York (2900 km) decât de Copenhaga (3500 km). Statele Unite au o prezență militară pe insulă încă din timpul celui de-al doilea Război Mondial când, pentru a apăra coloniile daneze de Germania, SUA și Danemarca au semnat Acordul pentru apărarea Groenlandei (1941, 1951). În acord se precizează că “apărarea Groenlandei împotriva unui atac provenit de la o putere non-americană este esențială pentru păstrarea păcii și securității continentului american”. Statele Unite au dreptul de a construi facilități militare, radio sau meteorologice și de a desfășura operațiunile necesare pentru a împiedica un stat agresor să cucerească insula și, de aici, să amenințe militar America.
În baza acestui acord, în 1951 apare în Groenlanda Thule Air Base, cea mai nordică bază militară americană, pentru construcția căreia au fost strămutate 27 de familii de inuiți. Baza are roluri multiple și include o pistă de aterizare de urgență, o stație meteo, o stație de asistență pentru navigație, o stație radar, o stație de căutare și salvare și o bază pentru unitățile de patrulare a câinilor care trag sănii. A jucat un rol important în timpul Războiului Rece în descurajarea unui potențial atac al Rusiei asupra SUA, pentru că cel mai scurt traseu aerian pentru o racheta rusească către teritoriul american este pe deasupra Groenlandei. În 2004, Danemarca și SUA semnează un amendament la acordul din 1951, în care se menționează că precizările din Acordul de Apărare sunt aplicabile tuturor bazelor americane noi ce vor fi construite pe insulă. Aproape 20 de ani mai târziu, în 2023, baza Thule trece printr-un proces de rebranding și devine Pituffik Space Base, nume care reflectă moștenirea culturală a inuiților din Groenlanda. Baza este vitală pentru operațiunile militare ale SUA în zona arctică: avertizarea timpurie cu privire la potențiale atacuri cu rachete, sprijin în supravegherea misiunilor spațiale ale Space Force, comanda și controlul sateliților, activități de cercetare și monitorizare și multe altele. Aici își desfășoară activitatea 821st Space Base Group (Grupul bazei spațiale 821), unitate militară a cărei misiune este proiectarea forței, superioritatea spațială și cercetarea în regiunea Arctică, cu scopul de a apăra SUA și statele aliate.
Reorientarea către Arctica a Statelor Unite este evidențiată în strategiile naționale din ultimii ani. În iunie 2024, Departamentul pentru Apărare al Statele Unite (DOD) a publicat Strategia Arctică 2024, document descris drept o “nouă abordare strategică” a SUA, necesar ca urmare a schimbărilor climatice și schimbărilor geostrategice. Documentul vine în completarea Strategiei Naționale pentru Regiunea Artică (National Strategy for the Arctic Region sau NSAR), publicată în 2022. Strategia are trei piloni principali și prezintă acțiuni specifice - intensificare (enhancing), angajament (engaging) și exercițiu (exercising) – iar SUA își propune să construiască acești piloni alături de statele aliate, al căror rol este considerat esențial. Se menționează în document că regiunea este vitală pentru protecția teritoriului SUA și este formată din Alaska și două teritorii nord-americane care fac parte din NATO, Canada și Groenlanda. Documentul evidențiază faptul că Groenlanda face parte, din punct de vedere geografic, din continentul nord-american, lucru ce se poate observa mai ușor dacă privim harta plăcilor tectonice, unde Groenlanda este parte din Plana Nord-Americană. Aflăm din strategie și că întreaga parte nord-americană din Arctica este considerată un element important în operațiunile SUA din Indo-Pacific, pentru că reprezintă flancul nordic de unde poate fi proiectată forța militară a SUA către Indo-Pacific.
În afara Statelor Unite, care este națiune arctică datorită Peninsulei Alaska, ceilalți jucători sunt restul de șapte națiuni arctice, dintre care 6 sunt parte din NATO (Canada, Finlanda, Norvegia, Danemarca – prin teritoriul Groenlandei, Suedia, Islanda) și federația Rusă, un competitor SUA care deține 53% din coasta Oceanului Arctic și care și-a crescut puternic capabilitățile în regiune. Rusia poate impune restricții excesive de-a lungul Northern Sea Route, una dintre cele două rute de transport din Arctic aflată de-a lungul coastei rusești a Arcticului. NSR a crescut în importanță, după cum arătam aici, pentru că devine din ce în ce mai ușor de accesat pe măsura ce gheața se topește din cauza schimbărilor climatice. Ruta este considerată de o importanță strategică majoră de către Rusia și reprezintă un traseu mult mai scurt decât cel clasic, prin canalul Suez, pentru mărfurile care vin din Asia către Europa.
Un alt competitor care este interesat de Oceanul Arctic este China care, aflăm din strategia publicată în 2018, încearcă să promoveze zona ca un bun global comun. China pretinde ca statele non-arctice să activeze în regiune “pentru un viitor comun al omenirii” și a realizat investiții în infrastructura din Arctica, inclusiv în state care fac parte din NATO, ca parte din inițiativa Polar Silk Road, proiect de infrastructură pentru transport în Arctica.
În condițiile unui interes crescut pentru regiunea arctică din partea celor doi mari competitori ai săi, Rusia și China, alături de schimbările climatice ce vor face Oceanul Arctic mai ușor de navigat și de exploatat, SUA consideră că trebuie să își crească prezența în regiune, să investească în infrastructura arctică și să colaboreze mai strâns cu statele aliate. Dacă Strategia Națională pentru Regiunea Arctică (NSAR) din 2022 pune accent mai mult pe schimbările climatice, Strategia Arctică 2024 publicată de Departamentul pentru Apărare al SUA are o abordare diferită și se concentrează asupra întăririi capabilităților militare și apărării intereselor militare ale Statelor Unite. Combaterea riscurilor provenite din schimbările climatice trece pe planul doi.
Pentru administrația Trump, activitățile din regiune sunt esențiale pentru a opri expansionismul chinez și rusesc. Însă declarațiile președintelui Trump, care nu exclude folosirea forței asupra unei țări aliate pentru și a-și urmări interesul național, cresc riscul ca SUA să fie privite drept un stat expansionist de către publicul general și țările aliate.
Importanța economică: minereuri rare, petrol, gaze naturale
Din punct de vedere economic, Groenlanda deține resurse de minereuri rare ce pot fi o soluție în competiția cu China, care are în prezent aproape monopol în extragerea de minereuri rare. Aproximativ 80% din teritoriul insulei este acoperit de gheață acum, iar zonele evaluate se află pe coastă, însă odată cu topirea gheții cauzată de schimbările climatice vor exista și mai multe oportunități de exploatare. Statele Unite trebuie să se asigure că Groenlanda rămâne în sfera de influență a vestului, în contextul implicării tot mai mari a Chinei în politica și economia arctică și al prezenței mult mai puternice a Rusiei în zonă.
Groenlanda are și o Strategie de exploatare a minereurilor, Greenland’s Mineral Strategy 2020 - 2024, și pregătește în prezent noua strategie, pentru perioada 2025 – 2029. În draftul noii strategii, guvernul Groenlandei recunoaște importanța resurselor de minereuri pentru economia țării, însă pune accentul pe exploatarea sustenabilă, cu grijă față de mediu și societate, și evidențiază politicile verzi.
În raportul US Geological Survey din 2008, care reaprins interesul marilor puteri pentru regiunea Arctică, se estimează că resursele de petrol din Groenlanda sunt de aproximativ 52 de miliarde de barili de petrol. De-a lungul timpului, companii britanice și americane precum Shell, ExxonMobil, BP Company, Texaco și Cairn Energy au primit licențe de exploatare și au investit în proiecte din Groenlanda. Însă în 2021, gurvernul condus de partidul Inuit Ataqatigiit a anunțat că nu va mai acorda licențe noi pentru exploatarea petrolului și gazelor naturale.
Statele Unite au toate motivele să fie interesați de Groenlanda din punct de vedere economic. Dar viziunea autorităților locale despre exploatarea resurselor este diferită de cea a lui Trump. Primii iau în considerare sustenabilitatea în deciziile lor, în timp ce pentru al doilea important este câștigul economic cât mai rapid. Este dilema care a planat mereu deasupra activităților economice: cum punem în balanță câștigul economic și bunăstarea populației în prezent cu grija pentru planetă și bunăstarea generațiilor viitoare? Dacă Groenlanda ar face parte din SUA, deciziile față de licențele de exploatare ar fi luate de americani și nu putem ști sigur dacă administrația Trump ar lua sau nu în considerare dorințele localnicilor, care au fost întotdeauna mai degrabă apărători ai mediului, decât ai corporațiilor.
Un alt aspect care s-ar putea să fie privit cu reticență de administrația Trump este parteneriatul strategic semnat de Groenlanda cu Uniunea Europeană în 2023 cu privire la lanțurile valorice durabile pentru materii prime. Conform acestui memorandum de înțelegere, 25 dintre cele 34 de materii prime considerate critice pentru industria Europei și pentru tranziția verde se găsesc în Groenlanda. Pentru exploatarea acestora într-un mod durabil, UE și Groenlanda au stabilit cinci acțiuni care au ca scop o cooperare mai strânsă și consolidarea și integrarea lanțurilor valorice ale celor două entități. Chiar dacă, geografic, Groenlanda se află în America de Nord, din punct de vedere al valorilor, populația insulei împărtășește o viziune despre economie și protecția mediului mai apropiată de cea europeană, decât de cea americană.
Statutul actual al Groenlandei
Groenlanda este o țară cu propriul steag, propria limbă, propriul parlament, propria zi națională și cu o populație majoritar inuită, distinctă de cea europeană și apropiată de celelalte popoare indigene din Arctica. În prezent, țara are statut de teritoriu autonom al Regatului Danemarcei. Dar lucrurile nu au fost mereu așa.
Relația Groenlandei cu Regatul Danemarcei s-a modificat de-a lungul istoriei. Groenlanda a fost o colonie până în 1953, când a devenit district danez și a putut avea reprezentanți în Parlament. În următoarele decenii, populația nativă, inuiții, au început să își dorească din ce în ce mai multă libertate de decizie în insulă. Prin Home Rule Act (Legea privind autonomia) din 1979 și Act of Self-Government (Legea privind autoguvernarea) din 2009, din ce în ce mai multă putere de decizie a fost transferată de la guvernul central danez către guvernul local al Groenlandei. După referendumul din 1979, în care 70% din populația insulei a votat pentru mai multă autonomie, a fost înființat Parlamentul Groenlandei, care a stabilit și ziua națională a Groenlandei, 21 iunie, când are loc și Solstițiul de vară.
Un nou referendum are loc în 2008 și duce la adoptarea Legii privind autoguvernarea, care oferă și mai multă putere locală de decizie. După 2009, puterea legislativă și executivă din Groenlanda este exercitată la nivel local în politica internă, în timp ce Regatul Danemarcei păstrează responsabilitățile care țin de politica externă, securitate națională și apărare. Groenlanda primește și dreptul de decizie în privința exploatării resurselor sale și, cel mai important, poporul groenlandez este recunoscut ca distinct de cel danez. Acest lucru înseamnă că, și în cazul Groenlandei, se aplică principiul autodeterminării din dreptul internațional și că populația insulei poate decide, prin referendum, independența Groenlandei.
Independența Groenlandei este un subiect politic important în țară și este un fapt care se poate îndeplini în viitor, având în vedere trendul observat de-a lungul anilor, în care Groenlanda a primit din ce în ce mai multă autonomie. Dacă analizăm componența Parlamentului Groenlandei, Inatsisartut, observăm că partidele pro-independență sunt majoritare. În legislatura din 2021, din cei 31 de parlamentari, cei mai mulți vin din partea partidului separatist Inuit Ataqatigiit (12 membri), urmați de partidul social democrat Siumut (10 membri), partidul pro-independență Naleraq (4 membri) și cele două partide unioniste, care sunt împotrive independenței, Democrații (3 membri) și liberalii Atassut (2 membri).
Tabel 1: Structura Parlamentului Groenlandei în legislatura actuală
În situația în care Groenlanda devine stat independent, arhitectura de securitate din zona Arctică, Atlanticul de Nord și America de Nord se schimbă, ceea ce poate fi un motiv de îngrijorare pentru SUA. Acordurile dintre SUA și Danemarca nu ar mai fi valabile și ar trebui să aibă loc negocieri pentru noi acorduri, de data aceasta cu Groenlanda. Iar Groenlanda are propria viziune despre lumea din jur.
Deși guvernul local nu are prerogative în politica externă, în 2021 a fost realizat primul sondaj de opinie referitor la subiecte de politică externă și securitate națională de către Universitatea din Groenlanda. Sondajul arăta că 60% din respondenți nu vor să reintre în Uniunea Europeană (pe care Groenlanda a părăsit-o în 1985). Principalele preocupări ale groenlandezilor nu se referă la politica externă, ci la probleme interne precum economie, șomaj, costul ridicat de trai și, pe locul 4, schimbările climatice. Observăm din grafic că scorurile sunt totuși mici la fiecare indicator, ceea ce înseamnă că populația din Groenlanda se simte în siguranță și este, în general, mulțumită.
Amenințările de securitate percepute de populația Groenlandei, sondaj de opinie din anul 2021 privind politica externă și securitatea națională a Groenlandei
Mai important pentru SUA este cum văd groenlandezii relația cu marile puteri ale lumii: SUA, China și Rusia. Întrebați despre relația Groenlandei cu cele trei mari puteri, 53% dintre respondenți au spus că țara lor are relații economice bune cu China, în timp ce doar 37% au spus că relațiile economice cu SUA sunt bune. În ceea ce privește securitatea, doar 33% dintre respondenți spun că relația Groenlandei cu China este clară, ceea ce înseamnă că nu există o poziție atât de fermă față de cum ar vrea să interacționeze cu China în politica externă.
Sondaj de opinie din anul 2021 privind politica externă și securitatea națională a Groenlandei.
De asemenea, 81% dintre respondenți au spus că Groenlanda nu ar trebui să urmeze politica SUA față de China, 68% spun că Groenlanda ar trebui să continue alianțele pe care le are în acel moment și 52,8% spun că rolul crescut al Chinei pe scena internațională este un lucru pozitiv. Totuși, un număr mare de respondenți crede că Groenlanda ar trebui să își protejeze propria economie (68%) și doar 32% spun că țara lor ar trebui să primească cu brațele deschise investițiile chineze. Referitor la NATO, 75% cred că apartenența la alianță este un lucru pozitiv și doar 2,8% îl consideră un lucru negativ.
Sondajul arată că populația Groenlandei are o relație pozitivă cu SUA și NATO și că își dorește să continue cu alianțele de până acum, însă are o atitudine ambiguă față de China, pe care nu o vede ca pe o amenințare de securitate națională, ci mai degrabă ca pe un investitor care ar putea periclita interesele economice locale, dar care ar putea reprezenta și o oportunitate economică. Statele Unite sunt privite ca un furnizor de securitate și un partener de încredere, însă acest lucru nu înseamnă că populația și-ar dori să schimbe un stat suveran pentru altul.
Să nu uităm că Groenlanda funcționează după modelul nordic, cu taxe ridicate și o protecție socială ridicată, cu servicii gratuite de educație, sănătate și asistență socială. Americanii nu cred în acest model de societate, ba chiar îl consideră o utopie care la un moment dat va eșua. Dacă Groenlanda ar deveni parte a Statelor Unite, groenlandezii ar trebui să preia modelul societății americane, unde protecția socială este minimă, situație la care populația, obișnuită cu un stat al bunăstării, s-ar adapta cu greu.
Reacții pe scena internațională
Declarația lui Donald Trump despre nevoia absolută ca SUA să intre în posesia Groenlandei, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de forță militară sau taxe de import impuse Danemarcei, nu a rămas fără reacții. Mette Frederiksen, Prim Ministru al Regatului Danemarcei, a avut un răspuns rezervat, în care s-a declarat încântată de interesul crescut al Statelor Unite, un vechi aliat de încredere, pentru stabilitatea din regiune: “Dar acest interes trebuie să se manifeste într-un mod respectuos față de populația Groenlandei. Și trebuie să cooperăm așa cum am făcut-o și până acum, în NATO și pe scena internațională“, a spus Mette Frederiksen conciliant, pentru a nu repeta greșeala din 2019, când Trump s-a simțit ofensat. Răspunsul arată că Danemarca își dorește ca relațiile dintre SUA, Danemarca și Groenlanda să rămână neschimbate și, de asemenea, introduce în discuție un element pe care Donald Trump nu l-a luat în considerare: ce își dorește populației Groenlandei.
În același timp, Regele Frederik X al Danemarcei face publică o versiune actualizată a stemei Danemarcei, în care ursul polar care reprezintă Groenlanda și berbecul care reprezintă Insulele Feroe sunt de dimensiuni mai mari, pentru a accentua importanța celor două teritorii pentru regat. Chiar dacă Regele nu a spus-o explicit, analiștii consideră schimbarea un răspuns amuzant la declarația lui Trump.
Prim Ministrul Groenlandei, Mute Egede, spunea la finalul anului 2024 că “Groenlanda nu este și nu va fi niciodată de vânzare” și că ea aparține doar poporului Groenlandei, ca răspuns la o postare a lui Donal Trump pe rețeaua Truth Social, în care Președintele scria că insula trebuie să aparțină de SUA pentru securitatea națională și libertatea întregii lumi. În ianuarie, după conferința de presă a lui Trump, Mutte Egede a declarat că își dorește să coopereze cu SUA și să pornească un dialog cu administrația Trump referitor la o prezență militară mai puternică a SUA pe insulă, însă “Independența Groenlandei este doar decizia Groenlandei, inclusiv în ceea ce privește utilizarea terenurilor sale”.
Câțiva lideri europeni au reacționat, surprinși de faptul că Donald Trump nu a exclus folosirea forței militare. Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a punctat faptul că granițele statelor sunt inviolabile: “Granițele nu trebuie mutate cu forța. Acest principiu se aplică fiecărei țări, fie că este din est sau din vest“. Ministrul de externe francez, Jean-Noël Barrot, a spus că Uniunea Europeană nu va lăsa un alt stat să îi atace granițele, dar nu crede că SUA vor ataca militar Groenlanda. În general, însă, liderii europeni au preferat să nu ofere niciun răspuns lui Trump, cel mai probabil din prudență și din dorința de a nu escalada discuția.
Mai vocali decât liderii statelor UE au fost oficialii ruși, dar acest lucru nu este surprinzător. Rusia este competitor al SUA, nu aliat, prin urmare este în interesul său să își critice adversarul și nu trebuie să minimizeze situația pentru a nu-l ofensa pe Donald Trump. Secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitry Peskov, a catalogat declarația lui Trump drept “o evoluție dramatică a situației care, mulțumim lui Dumnezeu, se păstrează la un nivel declarativ“ și a catalogat răspunsul europenilor ca fiind “precaut, modest, încet, aproape în șoaptă”. Ambasadorul Rusiei în Danemarca, Vladimir Barbin, a spus că "încercările SUA de a-și asigura securitatea națională în detrimentul intereselor altor națiuni pot duce la deteriorarea și mai mare a situației din Arctica, iar Rusia va lua în considerare acest lucru în planificarea sa militară". Barbin subliniază că viitorul Groenlandei trebuie decis de locuitorii insulei. Nikolay Korchunov, Ambasadorul Rusiei în Norvegia, a avertizat că propunerea lui Trump destabilizează regiunea Arctică, producând incertitudine și tensiuni.
Implicațiile declarațiilor lui Donald Trump
Intențiile lui Trump față de Groenlanda, Canada și Canalul Panama semnalizează o revenire a administrației americane la Doctrina Monroe, prin care Statele Unite ale Americii au refuzat implicarea puterilor de pe alte continente în continentul american. Dacă, în timpul Doctrinei Monroe, SUA își apăra interesele în fața imperiilor europene ale vremii, astăzi se apără în primul rând de China. Administrația Trump vrea să își păstreze influența și superioritatea în emisfera Vestică, pe care o consideră terenul său de joc. Declarația lui Trump despre importanța strategică pentru SUA a celor trei regiuni este prezentarea unei stări de fapt, nu o exagerare. Pentru a rămâne cea mai mare putere a lumii, SUA trebuie mai întâi să se asigure că este cel mai influent stat de pe propriul continent și că niciun alt pretendent la locul 1 în topul puterilor mondiale nu intervine în regiune. Cele trei teritorii despre care discutăm sunt în prezent parte a lumii vestice și se află în sfera de influență a SUA. De ce își dorește atunci Trump să le integreze în Statele Unite? Acest lucru ar semnaliza statelor aliate că Trump nu are încredere în ele. Să îți dorești să cumperi un teritoriu este însă diferit de a-ți dori să îl ai cu orice preț, inclusiv cu prețul folosirii forței militare sau a unor unelte economice precum taxe de import aplicate unor aliați vechi.
China nu și-a manifestat intenția de a cuceri teritorii de pe continentul american, însă are investiții și relații economice în toată lumea, ceea ce o ajută să își sporească influența în detrimentul Statelor Unite. Dar, dacă răspunsul Statelor Unite este hard-power-ul folosit asupra aliaților, SUA își poate îndepărta aliații și poate crea tensiune în relațiile trans-atlantice, ceea ce este doar în avantajul Chinei și Rusiei. În plus, devine un exemplu pentru cei pe care i-a criticat până acum pentru tendințele expansioniste. Desigur, este foarte puțin probabil ca SUA să atace militar Groenlanda pentru a o cuceri, ar fi un precedent grav și ar fi dezastruos pentru Statele Unite, mai mult decât pentru Danemarca sau Groenlanda. Însă chiar și aducerea în discuție de către Trump a unei astfel de situații ipotetice este periculoasă. Dacă SUA nu exclude folosirea forței militare pentru a cuceri un teritoriu ce aparține unui stat aliat, ce ar împiedica China să facă același lucru cu Taiwan? Sau Rusia, care a arătat deja că e pregătită să invadeze un stat vecin. În relațiile internaționale foarte importantă este și reputația, chiar și atunci când ești cea mai mare putere de pe Glob. În lumea vestică, declarația provocatoare a lui Trump a fost interpretată ca o tehnică de negociere, scopul fiind ca SUA să își crească și mai mult prezența și influența în cele trei regiuni, atât militar, cât și economic. Ca om de afaceri, Donald Trump a crezut mereu că poți câștiga o negociere atunci când vii cu o propunere atât de revoltătoare pentru partenerul de negociere, încât orice altă propunere mai puțin drastică va fi acceptată. În același timp, prin declarația sa Trump transmite un mesaj către China și Rusia: cele trei zone sunt și trebuie să rămână în sfera de influență a Statelor Unite, iar Rusia și China nu trebuie să intervină aici.
SUA se poziționează ca un apărător al dreptului internațional, din care face parte și principiul autodeterminării. Așa cum spun Prim Ministrul Groenlandei și oficialii europeni, doar populația Groenlandei își poate decide viitorul: va rămâne în continuare un teritoriu autonom al Regatului Danemarcei, își va declara independența sau va dori să se alipească la Statele Unite. Evoluția istorică a relațiilor dintre Groenlanda și Regatul Danemarcei și situația politică din țară, reprezentată de succesul partidelor pro-independență, arată că, cel mai probabil, Groenlanda va organiza în viitor un referendum prin care își va declara independența. În primăvara aceasta, aici vor avea loc alegeri parlamentare, iar rezultatul va fi un semnal pentru direcția în care se îndreaptă țara.
O Groenlandă independentă este însă o slăbiciune pentru SUA. Țara nu se poate apăra singură, nu are o armată și nici nu dorește acest lucru, conform sondajului de opinie realizat în 2019 de către Universitatea din Groenlanda (70% dintre respondenți au spus că țara loc nu ar trebui să aibă o armată proprie). Nici economic, Groenlanda nu ar putea să se descurce singură, având în vedere faptul că în prezent 60% din bugetul public anual al țării vine din subvenții oferite de statul danez. O Groenlandă independentă nu își va putea asigura singură securitatea națională, iar Statele Unite ale Americii vor să se asigure că, în acel moment, țara nu va intra sub influența unui competitor, ci va depinde economic și militar de SUA.
Raluca Dascălu este studentă la Master Studii de Securitate, Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea București.
Se încarcă comentariile...
